Cristian Grosu / Ridică-te și vorbește! Elitele României și eroarea lor

Acest text e unul foarte de… ”nișă”.
”Target” sunt oamenii de afaceri, managerii și antreprenorii care, ajunși pe picioarele lor și într-o poziție personală consolidată, trebuie să reflecteze la eroarea specifică societății istorice românești: ignorarea de către elite a ”massei” care nu înțelege și nu reușește să stea pe picioarele ei. Cred că spre final voi explica ce înseamnă această eroare.

Până acolo, un desen – așa cum îl vedem noi – al situației în care ne aflăm și de la care cei care se simt ”în target” trebuie să pornească:

Vom începe cu următoarele 3 exemple:

1, Politica oficială sistematizează măsurile prin care indivizii ce formează poporul român sunt ținuți într-o necunoaștere a lucrurilor, basic, care i-ar putea emancipa. Ca și cum diriguitorul politic are nevoie de prostia votantului său ca de materia primă a meșteșugului său.

Atunci când un premier urlă pe toate posturile de televiziune că el nu a avut niciodată card bancar, că lucrează cu cash pentru că băncile fură, e limpede că el se adresează ”massei” pe care o vrea temătoare, izolate și vulnerabile.

2, Politica oficială dezinformează metodic pentru a bloca emanciparea fiecărui vot în perspectiva gândirii sănătoase și, până la urmă, naturale privind viitorul:

Atunci când faci tot posibilul să descurajezi pilonul II de pensii, fără să-ți pese azi de cum se va descurca românul ăla peste 25 de ani în sistemul de stat dezintegrat de scăderea natalității și de emigrație, înseamnă că faci tot posibilul să sacrifici viitorul României pentru interesele de partid de azi.

Același lucru poate fi văzut prin absența absolută din toate curriculele, de la clasa 1 la a 12-a, a educației financiare adecvat formulate: înainte de-a cumpăra voturi cu demonizarea băncilor sau a fondurilor de investiții, puterea politică se îngrijește ca omul să intre singur în rahat.

(În treacăt fie spus, dacă mâine SOV ar înființa din pușcărie alte 2-3 FNI-uri, iar Ioan Stoica ar mai înfiinta vreo 2-3 ”caritasuri” și încă vreo 2-3 jocuri piramidale, s-ar găsi destui români care să-și arunce banii în găurile negre ale escrocheriilor ”capitaliste”).

3, ”Dai în mine, dai în fabrici și uzine!”:

Atunci când, în mod metodic și științific, inoculezi ideea că orice critică la adresa ta – ca partid sau simplu lider – e un atac la interesele României, e lipede că stratagema ceaușistă (nu comunistă – pentru că, recitind aseară niște chestii despre Dubcek, am redescoperit specificul absolut al comunismului românesc) e folosită în continuare ca mod de manifestare politică.

Concluzia celor 3 (ar putea fi mult mai multe) exemple de mai sus este că politica oficială din România se bazeează aproape exclusiv pe dependența socială a votanților – dependență care funcționează ca efect al măsurilor sistematice, metodice, strategice de-a conserva subdezvoltarea.

Dacă cineva are dubii că asta e politică oficială, să studieze prima lecție din manualului dictatorului, unde sunt scrise numai 2 lucruri:

• -, Nu-i fă infrastructură, pentru că numai astfel îl poți rupe pe votant de lume, de investiții, de independența proprie.

Și:

• -, Sistemul de educație trebuie croit astfel încât să nu se întrezărească din el niciun viitor: nici pe piața muncii, nici privind potențialul propriu al absolventului, și (mai ales!) nici înțelegerea mecanismului prin care societatea se folosește de simpla existență a votantului.

Cu aceste 2 principii, chiar și un dictator mediocru se poate culca seara liniștit:

elitele sunt puține și ușor de calmat, iar baza societății o reprezintă nu ”votantul majoritar” (el e doar o expresie statistică a unui nume cu adresă poștală), ci incapacitatea acestuia de-a sta singur în picioare – abia aia e materia primă a politicii românești.

Iar aici merită să ne gândim la 2 concepte, care ar trebui teoretizate și sistematizate: locul unde se întâlnesc salariatul de dreapta și antreprenorul (ăla adevărat, nu parazitul de partid) de stânga.

Dar până acolo, elita noastră – aia de care vorbeam în primele rânduri – are de depanat o altă problemă:

Ce și cum face el (el înșusi, cu CNP, nume și adresă), să tragă și să așeze lucrurile în sensul invers decât o fac decidenții politici! Să coboare un pas mai jos, între votanți, și să-i ”califice” la rangul de cetățeni.

Există modele pentru asta:

Romanian Business Leaders – o organizație care încercă prin proiecte foarte diverse să țină lumea aproape de paradigma unei înțelegeri elementare a situației – nu atât economice, cât a adecvării sociale a economiei în care evoluează membrii ei.

Piarom – o organizație care cheltuiește pe studii și ”hărți” ale economiei și societății, care ar putea (ar trebui!) să fie adevărate ghiduri de călătorie prin economia românească pentru membrii săi.

Mi-a picat în mână zilele trecute ghidul de educație financiară pe care SIF Moldova îl face în parteneriat cu universitatea locală – basicul unor probleme ridicate pentru cei care nici nu-și pun problema ce chestie de responsabilitate individuală e un banal credit, un neînsemnat cont de economii, un nemaivăzut portofoliu de investiții.

EAM – cu al său ”România investește” și BCR cu programele ambulante prin țară de educație financiară basic.

BT, Timisoara Banking – cu supercontul ei de discuții pe fbk – sociologii și psihologii sociali, think-thank-urile de business și formule de viață civică, ONG-urile, ”sorosiștii” de toate culorile și tot felul de alți ”hashtagiști”:

Alătură-te lor: Ridică-te și vorbește!

Dacă dintre cei 20, sau 60, sau 150 de oameni în fața cărora vorbești, măcar 10% te înțeleg și duc mai departe mesajul tău de emancipare socială,

și dacă 10% dintre votanții în fața căra vorbești poartă în raniță bastonul de cetățean,

România mai are o șansă de stat occidental înainte ca sistemul concurențial în care joacă să o descalifice pe termen lung.

Costă? E muncă? Da, dar asta pentru că, indiferent dacă crezi sau nu, e o responsabilitate personală:

Așa cum te lupți cu statul pentru a-ți proteja drepturile, afacerea, așa trebuie să te lupți cu clasa politică pentru a apăra România civilizată din mintea ta.

Iar această tracțiune e necesară pentru a detoxifia societatea și pentru a păstra echilibrul unei societăți pe care numai clasa politică are interesul să o vrea dezechilibrată:

vrei, nu vrei – ești de partea astalaltă a baricadei, astfel că nu ai nicio altă șansă rezonabilă decât lupta. Unde mai pui că ești și inteligent. 

Statutul birtașului de cartier

Recunosc, spășit, că ori de câte ori simt că îmi explodează creierii, ”fug” câteva zile în Germania. E-o ”terapie” iluzorie: nu fug în Germania, ci în ”Germania mea”: a lui Hoederlin, a lui Trakl, a lui Rilke, a nibelungilor – pe care-o caut între granițele țării ăleia. Doar ziariștii onești știu cu cât efort poți admite, zilnic, că doamna Dăncilă nu-i o proastă oarecare, ci premierul cu statut oficial al României, că Liviu Dragnea nu-i un infractor oarecare, ci decidentul de facto al drumului României, că un om absolut gol pe dinăuntru cum e C.P. Tăriceanu e președintele Senatului României – și tot așa.

În această ”perversiune”, însă, mă liniștește, într-un mod la fel de pervers, știința că și ”ceilalți” – ”targetul” acestui articol, procedează la fel: își fac afacerile aici, dar când se îmbolnăvesc merg la Viena, când vor să respire o apucă fiecare peste mări și țări:

exact ca un birtaș de cartier – care nu are curajul că mănânce mâncarea de la birtul său, ci, cu banii câștigați din afacere, merge și mănâncă la o cârciumă cât de cât civilizată.

Și nici nu-și pune problema că șansa lui e ziua în care va avea curajul să mănânce în birtul propriu.

***

Nu m-a înspăimântat niciodată omul simplu, neinformat, manipulat și abuzat de la țară:

din punct de vedere biologic, acolo lucrurile vor sta exact la fel ca astăzi – până când această generatie va dispărea biologic.

Pe mine m-au înspăimântat mereu oamenii ”cu educație”, cu diplome, statut social, afaceri și influență individuală care nu doar că nu înțeleg, dar nici nu vor să înțeleagă.

M-au înspăimântat tinerii neinformați, dar cu gadgeturi în buzunar, tinerii plini de aplomb și energie cărora nu le pasă de contextul în care joacă (și care, sunt, astfel, folosiți, nu folositori):

Dumnezeu să-l odihnească pe Solomon Marcus (un mare cititor al cursdeguvernare.ro): ”când eram ca voi, îmi lua o lună să caut în biblioteci ceea ce voi puteți afla acum într-un minut de pe internet”.

Ridică-te și vorbește, dacă ești în ”targetul” decis să schimbe cu adevărat România:

am cunoscut odată un om care, în cele 7 ore de discuție ”face tu face”, mi-a explicat cum poți să-ți adjudeci voturile de la ceea ce el numea ”guvizii” și ”pulimea”. Câștiga alegeri după alegeri.

Din nefericire, cele 7 ore se scurgeau acum vreo 20 de ani, iar azi, în 2019, la 11 ani de la aderarea la UE, alegerile se câștigă după aceleași principii: decizia o iau guvizii și pulimea.

Or, nu există echilibru bazat pe ”guvizi” și ”pulime”, și nici bazat pe golul dintre votant și cetățean. Iar de aici începe responsabilitatea ta. 

***

În fiecare seară, după ce ”închid” ziarul și-mi mai strâng problemele administrative, privesc de la fereastra biroului, în parc și pe bulevard: oamenii trec în sus și-n jos – și uneori mă îngrozesc de ce poate fi în mintea lor, dincolo de prezumtivele diplome, postliceale, post-universitare și alte asemenea.

Mă îngrozesc și mă simt responsabil:

oi fi greșit și eu pe undeva de lucrurile arată atât de întârziate:

Ridică-te și vorbește: altfel, peste 10 ani lucrurile vor arăta exact la fel.

***
PS:
În timp ce scriam, s-a ridicat și a vorbit înlocul vostru madam Viorica (semn că dictatorul nu-i chiar atât de lovit în aripă pe cât se dă) :

ei, pentru cine o fi vorbit? (UN LINK – AICI)