Cristian Grosu / Măcar în ceasul al 12-lea. Criza efectivă în care a intrat România

Înainte de orice, trebuie să spunem răspicat că România se află în criză – cu toate ingredientele pentru economie pe care le presupune o criză – iar depanarea situației în care suntem ar presupune un set de politici pe care nu le vedem anunțate de Partidul de la guvernare.

În ciuda a ceea ce sunt dispuși să înțeleagă sau să accepte antreprenorii și mediul de business, această criză se pregătește să producă efecte în economia concretă. Astfel că acest text se adresează exclusiv celor care țin neapărat să înțeleagă, și nu celor care-și bagă capul în nisipul afecerilor lor.
Efectele în economie: despre asta vorbim mai jos.

Dar, înainte să schițăm ce urmează din punct de vedere al deciziei politice,
să explicăm mai întâi criza – configurând-o în 4 puncte:

1, Deficitul de cont curent al României acum, în 2022 (de 6,2%), e mai mare decât  în 2009 (cand era 4,7%), când intrasem în  criza precedentă. Asta înseamnă că ne împrumutăm nu numai greu, ci și foarte scump – cel mai scump din toate statele UE, deși avem o creștere economică de top.

2, Deficitul bugetar e cam la nivelul din anul de criză 2009: atunci, 6,9% din PIB; acum, 6,2 – și asta dacă o să mai tundem (de unde altundeva?) de la investiții.

(Citiți și: ”Fotografia României în tabloul de convergență 2022: criteriile de aderare la euro pe care le-am pierdut”)

3, creșterea economică – de top în UE (5,2% pe T1 – are o componentă profund toxică: aproape că-ți dorești să nu creștem așa de mult, pentru că așa zisa creștere se bazează pe creșterea dramatică a deficitului comercial (cu efect, desigur, pe deficitul de cont curent): creșterea noastră, în loc să ne rezolve probleme, ne înfundă și mai tare – împrumutăm bani scumpi si-i băgăm în importuri la fel de scumpe, afectate de inflația din statele de unde importăm.

Să mai adăugăm aici și suspiciunile măsluirii cifrelor de creștere economică: pentru a ieși bine în T1 din 2022, au fost ”revizuite” drastic creșterile pe trimestrele precedente; atât de drastic, încât în unele locuri unde era plus s-a făcut minus și unde era minus a devenit plus.

4, Statul român, prin decidenții săi, se pregătește să reacționeze: suntem în 2022, politicile economico-financiare proaste au ajuns la scadență și în mod cert trebuie făcut ceva; căci criza nu ține numai de finanțele României: ea e o criză globală, alimentată de scăderile produse de pandemie, de efectele economice ale războiului din Ucraina și de inflația care a devenit zgomotul de fond al anilor (multora) care urmează.

Ei, cum va reacționa?

*

Primul lucru pe care trebuie să-l observăm în această nouă criză este că România a ratat mereu puținele (dar, uneori esențialele) beneficii pe care le aduce o criză – și a acumulat mereu numai prejudiciile crizelor, am ratat, adică, viziunea și am ales cu mare grijă dezastrele.

O listă foarte scurtă (de 4) dar relevantă:

1, E o informație ”din interior”: în 2009, în plină cădere a economiei și finanțelor, Emil Boc a avut opțiunea de-a tăia cu 10% cheltuielile bugetare; nu a făcut-o, în noiembrie avea Traian Băsescu prezidențiale, s-a decretat oficial că ”criza nu va atinge România”: rezultatul a fost că un an mai târziu, în 2010, a fost nevoie să taie cu 25% salariile bugetarilor.  Nu mai putin de 13 miliarde de euro a plătit România salariile câștigate apoi în instanță de bugetari.
Faceți socoteala câte mii de km de autostradă s-ar fi făcut cu banii ăștia, la rețurile de atunci – asta lăsând la o parte faptul că banii au fost plătiți tocmai de salariații din mediul privat după ce s-au întors la lucru după criză: 30% din locurile de muncă din privat se pierduseră.

2, Am traversat, în ultimii 6-7 ani, o spectaculoasă epocă a banilor ieftini – stimulată și de politicile BCE:
ce a construit România cu banii împrumutati ieftin? Autostrăzi? Spitalele regionale? Irigarea Bărăganului? Digitalizarea administrației pentru controlul evaziunii?

Nu.

Acum ne-a găsit pe toți dezvoltarea, cu dobânzi de 7-8-apoape 9%, adică de 2-3-4 ori mai mari decât în anii de boom de după criza precedentă.

3, (Despre 3 – mai jos: e exemplul standard de ”așa nu”)

4, România putea da lovitura cu exporturile ucrainiene de după invazia Rusiei. Dar, deși Portul Constanța a fost an de an (an de an!) pe lista de investiții – oportunitatea asta ne-a găsit nepregătiți: cu capacitatea portului, la jumătate, cu infrastructura feroviară la pământ, cu proiectele trecute de formă în bugete ascunse prin sertare. Și cu o criză a energiei care dă peste cap întreaga economie.

Și cu indicatorii macro gata și ei să dea peste cap întreaga economie.  

4’ – Să ne uităm bine la fizionomiile care conduc azi România – de la Emil Boc la ultimul absolvent de Colegii Naționale de Securitate: are cineva senzația că vreunul din aceștia nu s-a aflat în ultimii 12 ani la putere?

Punctul 3 de mai sus: fiscalitatea haotică și reactivă

Exemplul pe care-l reclama – și nu l-am scris acolo – punctul 3 de mai sus configurează fenomenul pe care-l produc aceste dezechilibre în economia concretă:

Așa numita ”taxă pe stâlp” a lui Victor Ponta – exemplul emblematic (doar emblematic) al fiscalității haotice și reactive (cum am numit-o atunci) pe care o presupune corecția dezechilibrelor care întotdeauna (absolut întotdeauna – o știe orice antreprenor) intră la decontare.

(Citiți și: ”A conduce o țară / a conduce o firmă: cum s-a întors România în criza de acum 10 ani”)

Azi, 2022, suntem în aceeași situție, dat fiind că toți premierii de după Victor Ponta au spulberat rezultatele creșterii economice (fie ea și prin consum), au lăsat la dezvoltarea României doar firimituri și au băgat totul în același consum care avea mereu o tușă electorală.

Te ia cu frisoane dacă te gândești că logica creșterilor de orice fel nu vizează atât cetățenii, ci calculul cinic al banilor trimiși în importuri, adică ”în creșterea economică”:
adică, nu se pleacă de la ”creștem pensia pentru pensioanari” și ”dăm salarii și sporuri la bugetari” – ci invers:

ceva de genul – avem nevoie de un consum de 5 miliarde – vedeți 3 lucruri: de unde-i împrumutăm / cum îi aruncăm în piață prin salarii și pensii indiferent de performanța din sectorul bugetar  / unde și cum îi aruncăm din elicopter – cum ar fi voucherele din turism.

(Citiți și: ”Prețul creșterii prin consum / Fitch: România – alături de Uganda, Rwanda și Kenya – singura țară din UE aflată în clubul statelor cu deficite gemene de peste 7% din PIB”)

Or, ca să plătești datoriile + să menții niște echilibre măcar vagi ca să te mai poată împrumuta cineva + să eviți să ajungi la mâna FMI.

Suntem în buza situațiilor precedente, în care statul – în loc să pună ordine și coerență în finanțe – caută aceleași improvizații care ne distrug economia și echilibrele de la Ceaușescu încoace:
”taxa de solidaritate” în contextul în care se fură TVA de miliarde de euro sub ochii serviciilor secrete, pregătirea de creșteri de taxe ”din alergare” pentru a compensa evaziunea prin contrabanda desfășurată sub ochii autorităților, pomparea de către Partid a banilor de PNDL (”Anghel Saligny”!) în proiecte penale sau pur și simplu inutile, numai pentru fidelizarea primarilor.

Doisprezece fără cinci

Dar de această dată nu vorbim numai despre bani, deși – da – banii sunt cei care deformază piețe întregi și economia:

Nu avem un plan de țară care să ne arate care sunt industriile care merită, într-adevăr, sprijinite prin fiscalitate, care ar trebui să fie singurul instrument pe care, într-un stat capitalist, puterea decidentă îl are pentru a interveni în economie și a o modela.

La ora la care scriu acestea, sectoare întregi din mediul de afaceri se pregătesc de negocieri cu guvernul și cu ”influencer-ii” politicilor fiscale și economice – după ce Consiliul Fiscal, un grup numeros de economiști și 3-4 patronate puternice au trimis guvernului și președinției o adevărată implorare de-a pune ordine în finanțe pentru a nu se recurge la ”fiscalitatea haotică și reactivă”.

(Citiți și: ”DOCUMENT / Regândirea sistemului fiscal: analiza unui grup de 20 economiști. echilibrul economic al României și siguranța națională”)

Desigur – există planuri, bani la graniță, ceva miliarde în conturi care așteaptă proiecte și îndeosebi priorități economice:
dar asta se întâmplă de fix 15 ani, de când nu banii sunt problema, ci mecanismul de a-i aduce aici și de paradigma de-ai converti în economie pură, în ecosistem pur de business.

Căci nu e vorba doar de bani, ci, mai ales, de predictibilitatea sectorială, de problemele din piața muncii care crează concurență neloialăîn anumite domeniiși de un plan de țară simplu – în 5-6 puncte – care să ne păstreze pe harta acestei crize – pentru prima oară în istoria noastră – de partea oportunităților, nu doar de cea a dezastrelor.

Ca la alegerea Papei: închideți-i în Palatul Victoria și nu-i lăsați să iasă decât cu un plan clar și un sistem fiscal pe măsura oportunităților acestei țări al cărui principal cusur e modul în care e condusă.

*

PS:
Spuneam mai sus că România a fost condusă mereu ca și cum pe lumea asta nu există crize, în economia mondială nu există cicluri economice, și că în administrarea unei țări există doar două direcții logice: cea electorală și cea combatantă între grupurile care-și dispută banii și resursele țării.

De fiecare dată am intuit – din nefericire, corect – rezultatul pe care trebuie să-l înfrunte economia acum:

În cel putin 4 numere din CRONICI, o sectiune (secțiunea 5, din cele 10 ale revistei – cea care dă titlul copertei), compusă din 7-8 analize, demonstra cu cifre, analize complete și voci ale unor experți români și internaționali, tot ce am scris mai sus (sunt linkuri):

”Istoria nu iartă proștii”;

”Cum își petrece România ora ei astrală”

”Atenție la V”

”România uber alles”

”Vara care vrea să schimbe lumea”.

Am fost mereu cu măcar jumătate de pas în fața evenimentelor și fenomenelor care ne-au ținut în subdezvoltare, vom rămâne cu un pas înaintea deciziilor care, după 30 de ani de inadecvare, ar putea să aducă o schimbare: da, uite că ”istoria nu iartă proștii” și că ne merge după ”cum își petrece România ora ei astrală”.

”Schimbare”: numai să și vedem acea schimbare. Căci până acum, și o maimuță care ar fi fost dresată să citească, ar fi înțeles, dacă ar fi avut bună credință, ce e de făcut și, mai ales, cum NU trebuie făcut.

***

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Cea mai tare măsură de securitate a României. Discuția mediului de afaceri cu guvernul”)

***