joi

20 iunie, 2024

1 mai, 2023

Cunoaștem execuția bugetară pe T1 din 2023 (publicată, cu dibăcie, vineri înainte de 1 mai) – lipsesc, da, nu doar 20 de miliarde, ci și aderența la programul de dezvoltare neîndoielnică pe care l-ar presupune implementarea PNRR.

Dar execuția arată și altceva:
adâncirea României în paradigma inechității fiscale și strâmbarea funcționării statului ca instrument al societății (și nu invers, cum suntem pe cale să ajungem noi), plus hazardul moral pe care finanțele aceluiași stat îl instaurează în economie și deopotrivă în societate.

Să plecăm de la cele trei adevăruri brutale ale acestei zile de 1 mai 2023 – adică la peste 33 de ani de la momentul care, odată căzut comunismul, ar fi trebuit să fie instaurarea capitalismului liberal și a statului croit după acest model socio-economic:


1, În acest moment, Creșterea economiei românești se  face aproape exclusiv prin creșterea dezechilibrelor macroeconomice. Să se observe că, cu cât creșterea e mai mare, cu atât dezechilibrele se adâncesc, pentru că ele asigură baza creșterii. Putem chiar spune că o creștere mai moderată ne-ar mai ține deficitele în frâu și, odată cu ele, poate și dobânzile de neplătit la care am ajuns să ne împrumutăm.

2, Modelul socio-economic al României s-a schimbat în ultimii 15 ani, de la precedenta criză încoace: nu statul e făcut pentru cetățean, ci invers: cetățeanul obișnuit este folosit de către un stat tot mai lacom, care, pentru a supraviețui, mituiește categorii întregi din societate și economie pentru a asigura liniștea și privilegiile reprezentanților statului – acum și (mai ales) în viitor.

3, PNRR nu e doar o infuzie de bani pentru investiții și dezvoltare: e, în primul rând, o poveste despre repararea statului – mai bine zis statelor, căci de aia baza de pornire e implementarea unor reforme foarte naturale și aritmetice:
pentru că nu doar România a luat-o razna în privința eficienței statului, ci o bună parte din societățile europene, care se îndepărtează mult de capitalismul liberal supraviețuitor în SUA, de pildă: no free meal. În România, free meal cât cuprinde pentru aparatul de Partid, de servicii și de Stat.

Având în față aceste trei adevăruri, la care mai adăugăm trista realitate în care ne împinge execuția bugetară pe T1, să aruncăm un ochi și în politicile iminente:


Guvernul (condus de PSD după rotativă) nu va găsi altă cale de adunat bani la buget decât crescând, prin introducerea impozitului progresiv (în etape) taxele la cei care deja le plătesc pe muncă, plus suprataxa de până la 1% pe marile companii.

Știm ce se urmărește, de fapt:
pe de o parte – când e vorba de companii – controlul asupra profiturilor care sunt expatriate după optimizări de tot felul și care – spune statul român – n-au cum să fie mai mici de 1% din cifra de afaceri;
pe de altă parte, taxarea riguroasă a salariaților din mediul privat, singurii producători de valoare adugată pentru întreținerea statului – în beneficiul salariaților de la stat protejați de orice criză.

Acesta este un hazard moral – practic, principiul după care funcționează statul și societatea românească: hazard moral – adică acel contract social în care numai cei care plătesc și se conformează duc întregul risc al crizelor și dezechilibrelor, ceilalți rămânând beneficiar neți indiferent dacă se scufundă pământul. ”Ceilalți”: angajații de la stat + evazioniștii de tote culorile care rămân în zona de evaziune cu complicitatea statului care-i mituiește astfel.

Cei 4 piloni pe care se sprijină hazardul moral după care funcționează România și cum pot fi ei dărâmați:

Trebuie spus, în primul rând, că toate măsurile pe care le pregătește guvernul (viitorul guvern) Ciolacu vizează doar o parte a societății: partea care oricum plătește și a plătit dintotdeauna: vizează salariații declarați, economia transparentă și pe cei care speră încă la sănătatea contractului dintre stat și cetățenii săi.

Astfel că cei 4 piloni care sprijină partea imorală a economiei și societății sunt:

1, ”Grecizarea” celor mai ample sectoare de servicii din economia românescă.
Cetățeanul/compania care lucrează transparent și pe conformare fiscală va trebui să plătească suplimentar din cauza sectoarelor întregi din aceste servicii care nu mai operează decât pe ici-colo la oficial.

Toată țara construiește și renovează în draci – cu echipe care câștigă cu mult peste cât ar câștiga în străinătate, fără să plătească un leu contribuții. O spun pe observațiile mele din ultimii 2 ani: un electrian ia 7500 de lei manopera la negru pentru instalația unei case la care muncește singur două zile jumate; doi inși iau 5000 de euro manopera pentru zugrăvirea unui apartament în câteva săptămâni fără să plătescă fiscului nimic; doi inși construiesc o magazie într-o singură zi și iau, fără niciun fel de taxe, 3000 de lei.

Toate acestea în condițiile în care salariul mediu e 4200 de lei și îl iau puțini din economia transparentă și e nevoie de productivitate serioasă în spatele acestei sume.

Dacă cineva crede că asta e o joacă, să adune zecile de miliarde de cât vând primele 10-15 firme de bricolaj și materiale de construcții din România și să calculeze cât din aceste materiale trec în operă prin servicii la negru.

Încă: are cineva idee de câte miliarde se preumblă prin plicurile din sistemul de sănătate? Sau prin cele ale funcționarilor aflați la pixul  autorizărilor, avizelor, aprobărilor pentru orice?

La fel la serviceurile auto – ba, chiar la orice fel de formă din servicii: dacă intrebi patronul de preț îți spune – să zicem – ”asta face 1000 de lei”. Dar dacă la final îi ceri factura, ți se spune de la obraz că prețul pe care ți-l spusese era fără factură, și că trebuie să dublezi suma dacă vrei acte.

Și totul se petrece sub nasul autorităților – pe site-urile care vând astfel de servicii funcționează niște intermediari și plasatori de astfel de echipe – e-o industrie foarte organizată.

Industrii pe care le doare undeva de cota progresivă și de creșterea taxelor: ele trăiesc cu voința politică a statului care se bucură că există bani pentru consum în piață.

Dealtfel, economia subterană a României a ajuns la 29% (LINK – AICI) – dar și aceasta e o cifră mult îmblânzită față de anvergura banilor.

De unde, așadar, colectare și venituri cu atâția bani ieșiți de sub orice radar?

2, Finanțarea nemuncii după abolirea responsabilității sociale a muncii:
Cetățeanul/compania  va trebui să plătească suplimentar pentru cohortele pe care an de an statul le trimite la pensii speciale: acum au ajuns la 0,8% din PIB, iar peste 5 ani vor ajunge la 1,5% din PIB-ul de atunci – în 10 ani se va dubla.

O reformă a pensiilor speciale nu presupune eliminarea lor: ci în primul rând reașezarea vârstei de pensionare și aplicarea lor numai acolo unde munca e într-adevăr specială – precum și gândirea unei forme de contributivitate care să susțină aceste pensii.

Dar e greu de crezut că se va face:  casta conducătoare și-a croit legislație favorabilă timp de 15 ani – nu va lăsa osul din dinți după atâta ”muncă”, mai ales că beneficiile abia după ce ”nu mai pot munci” apar: cam ce fel de beneficii – UN LINK_AICI. Și e plină țara de astfel de cotloane în care colcăie specialii.

3, Ineficiența administrației lacome și indolente.
Nu mă număr printre cei care cred că avem prea multi bugetari: există state dezvoltate în UE cu si mai mulți: problema României cu bugetarii este – ca și la pensiile speciale: lipsa de rațiune a multora din aceste posturi și crâncena lor ineficiență.

Cum dădea exemplu Ilie Bolojan: ”am dat afară jumătate, dar nu s-a cunoscut: lucrurile mergeau la fel de prost, dar la jumătate de preț”.

Cetățeanul/compania  va trebui să plătească suplimentar această ineficență, această pegră care funcționează fără deziderate de randament și productivitate, fără criterii de performanță – și va mai stoarce din salarii sau din cifra de afaceri bani ca să-i finanțeze vacanțele, voucherele de tot felul, liberele, punțile între tot felul de zile și dreptul de-a rupe poarta instituției la ora 16,00.

4, Tolerarea de către stat a celor 3 de mai sus:

S-ar zice că statul are tot interesul să dărâme cei trei piloni de mai sus și să pună mâna pe banii de care are nevoie ca să ducă la îndeplinire proiectele de investiții și reformele care să susțină pe termen lung orice formă de dezvoltare.

În realitate, statul nostru judecă invers:
pentru el, ”grecizarea” economiei e o supapă socială perfectă – ”lumea se descurcă”, și ”face consum”;
pentru el, segmentul pentru care a abolit responsabilitatea socială a muncii – tinerii pensionari din toate categoriile – sunt produsele aparatului pe care se bizuie în funcționarea sa mai mult decât se bizuie pe economie!;
pentru el, administrația a cea mai organizată formă a mașinii de vot politic – începând de la primăriile care nu se pot susține cu impozitele propriilor cetățeni și până la administrația centrală – unde 200 (două sute!) de posturi de secretar de stat asigură loialitatea baronilor locali în anii electorali.

Cetățeanul/compania  va trebui să plătească suplimentar acest model de stat semi-democratic, unde nu populația are un stat care s-o slujească, ci invers, unde statul are la dispoziție armata de contribuabili care să întrețină casta supraetajată care iese tot mai prosperă după fiecare ciclu electoral – ținută fiind în băltirea care se numește acum economia românească: numai dezechilibrele ne mai produc PIB, investițiile să fim multumiți că una peste alta se scot pe zero.

*

Nu vom vedea pre curând reformele pe care le presupune PNRR – pentru că banii nu mai sunt aici pe primul plan; sau dacă vom vedea aceste reforme, să fim circumspecți – ele pot ascunde capcane (ca mai toată legislația din ultimul deceniu), în genul tăierilor de salarii cu 25% la bugetari în criza precedentă, timp în care cei din mediul privat ieșeau cu sutele de mii în șomaj: la întoarcere, primul lucru pe care l-au avut de făcut a fost să le plătească bugetarilor, de-a lungul a 12 ani, salariile tăiate: au costat 14 miliarde de euro. Îmi pot foarte bine închipui o ”reformă a pensiilor speciale”, de pildă, care peste un an să pice la CCR și să trebuiescă să ne împrumutăm să plătim acastă nemuncă – ba chiar si cu penalități.

Nu avem buget, pentru că banii nu sunt folosiți pentru dezvoltarea care să multiplice aceste bugete: cine nu crede asta să observe că nici după 33 de ani nu avem necesarul minim de autostrăzi, că sistemul de educație e mai jos ca niciodată, că economia așteaptă degeaba de la stat formarea forței de muncă adecvat calificate și că speranța de viață sănătoasă a acestei forțe de muncă e cu 5 ani mai mică decât la vecini.

Pe cât de bine părea că pornisem în urmă cu un an – în ce privește PNRR – cu reformele și proiectele din el – pe atât trebuie să ne pregătim azi să ne reîntoarcem în improvizație.

În definitiv, despre ce mecanism de producere internă a PIB vorbim? Din cele 600.000 de firme înregistrate, abia dacă vreo 70.000 sunt viabile – adică să reziste la o furtună medie pe piețe care să fluture puțin și steagul de pe Palatul Victoria – și numai vreo 300 sunt mari companii. Iar în piața muncii sunt vreo 5 milioane de salariați:

Ținând cond că numai pentru dobânzi am plătit în T1 nu mai puțin de 9,12 miliarde (cu 58% mai mult decât anul trecut!), delirul de consum din ultimii 2 ani al întregii Românii va fi decontat de ăștia: în următorii 3 ani de după alegeri. Căci hazard moral asta și înseamnă: ieșirea în pierdere tocmai a celui care respectă contractul social.

***

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Ce ar trebui să-i învețe Vasile Dîncu pe cei de la SRI. Și o fabulă reală”)

(Citiți și: ””Țară foarte bogată – caut urgent plan de Țară”. Cronicile 83 – Sumar, titluri, autori”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. L-am auzit, in urma cu cateva minute, pe premier sustinand ca impozitul progresiv nu se poate introduce in Romania pana cand ANAF, sistemul de declarare si impozitare a veniturilor nu va fi in intregime digitalizat .Si m-am gandit si eu ca
    – oare cum au facut statele care, de decenii, cu economii mai complexe si mai diversificate ca la noi au reusit – precedand epoca digitalizarii- sa instituie impozitarea progresiva si ca
    – guvernarea Ciolos, in 2016, deci in urma cu sapte ani !, a amanat cu un an ! digitalizarea fiscului ! Au trecut sapte. Cati mai asteptam ?
    Rezistenta disperata a liberalilor – sustinuta de presa platita de cei interesati – de a se opune impozitarii progresive, singura modalitate realista de a echilibra intr-un viitor previzibil bugetul Romaniei poate srprinde orice om de bune credinta. Nemaivorbind ca masura oricum n-ar putea fi aplicata pana in 2025 ? Si-atunci ?
    PS. O problema la care nu m-am gandit de 34 de ani , eu cu cine sa votez ? Cu cine sustine impozitarea progresiva !?! M..e PSD ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. L-am auzit, in urma cu cateva minute, pe premier sustinand ca impozitul progresiv nu se poate introduce in Romania pana cand ANAF, sistemul de declarare si impozitare a veniturilor nu va fi in intregime digitalizat .Si m-am gandit si eu ca
    – oare cum au facut statele care, de decenii, cu economii mai complexe si mai diversificate ca la noi au reusit – precedand epoca digitalizarii- sa instituie impozitarea progresiva si ca
    – guvernarea Ciolos, in 2016, deci in urma cu sapte ani !, a amanat cu un an ! digitalizarea fiscului ! Au trecut sapte. Cati mai asteptam ?
    Rezistenta disperata a liberalilor – sustinuta de presa platita de cei interesati – de a se opune impozitarii progresive, singura modalitate realista de a echilibra intr-un viitor previzibil bugetul Romaniei poate srprinde orice om de bune credinta. Nemaivorbind ca masura oricum n-ar putea fi aplicata pana in 2025 ? Si-atunci ?
    PS. O problema la care nu m-am gandit de 34 de ani , eu cu cine sa votez ? Cu cine sustine impozitarea progresiva !?! M..e PSD ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: