vineri

3 mai, 2024

22 august, 2023

„Comisia a fost îngrozită de această situație dramatică” din azilurile românești pentru persoane în vârstă și nu acceptă „maltratarea persoanelor vulnerabile în UE”, avertizează comisarul european pentru drepturi sociale, Nicolas Schmit, într-o scrisoare trimisă ministrului Muncii.

Mesajul transmis de comisarul Nicolas Schmit, citat de Digi24:

„Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima îngrijorarea profundă cu privire la evoluția legată de maltratarea foarte gravă a persoanelor în vârstă și a persoanelor cu dizabilități. Comisia a fost îngrozită de această situație dramatică, deoarece nu acceptăm maltratarea persoanelor vulnerabile în UE. Îmbunătățiri și acțiuni mai concrete trebuie realizate în domeniul dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități și al furnizării de îngrijiri de înaltă calitate, la prețuri accesibile, pe termen lung „, este mesajul transmis de comisarul european Nicolas Schmit în scrisoarea adresată ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Scandalul azilurilor groazei din România a îngrozit tot mapamondul


Presa internațională a relatat luna trecută realitățile dramatice din mai multe aziluri românești pentru persoane vulnerabile, cu rezidenți înfometați, nespălați și fără niciun tratament, cazați în subsoluri și alte spații insalubre.

Scandalul a fost declanșat de cazul a trei aziluri din județul Ilfov adminsitrate de persoane aproapiate Gabrielei Firea, fost ministru al Familiei, și soțului acesteia, primarul din Voluntari, Florentin Pandele.

Ştefan Godei, inculpat în dosarul azilelor din judeţul Ilfov, a fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, anterior fiind angajat și la Primăria Capitalei în mandatul Gabrielei Firea.

Ştefan Godei, liderul şi coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, de pe urma cărora a câştigat peste 3,7 milioane de lei, îşi cheltuia o parte din bani pe droguri, prostituate şi lăutari, potrivit procurorilor DIICOT. Cu toate acestea, Gabriela Firea a afirmat în repetate rânduri că nu îl cunoaște pe Ștefan Godei.


Presa a mai scris că și unul dintre consilierii Gabrielei Firea de la Ministerul Familiei a condus pentru o perioadă de timp asociația implicată în ancheta privind căminele de lângă București

Tot presa a mai scris că Nela Vica Andrieș, sora Gabrielei Firea, a lucrat la una din Direcțiile de Asistență Socială din Voluntari care avea în sarcină controlul căminelor de bătrâni.

Gabriela Firea este ministru al Familiei și Egalității de Șanse din 25 noiembrie 2021, de la învestirea Guvernului PNL-PSD condus de Nicolae Ciucă.

În toată această perioadă, inclusiv după demisia ministrului Muncii, Marius Budăi, Firea a negat orice implicare și legătură, susținând că este victima unei campanii de discreditare pentru a fi scoasă din cursa pentru Primăria Capitalei.

Marius Budăi a demisionat din funcție la 9 zile de la izbucnirea scandalului, numai după ce presa a scris că Ministerul Muncii a acționat împotriva unui ONG care i-a sesizat neregulile din căminele din Voluntari,.

În aceeași zi și-a anunțat demisia și gabriela Firea.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: