joi

25 aprilie, 2024

18 februarie, 2022

Schimburile comerciale dintre Germania și România s-au ridicat anul trecut la 33 miliarde de euro și, după o creștere de 12,3% față de 2020, au depășit nivelul de dinaintea crizei pandemiei.

Importurile din România au crescut cu 8,7% până la 14,8 miliarde de euro, în timp ce exporturile germane către România au crescut în ritm mult mai accelerat, +15,4% până la 18,3 miliarde de euro, potrivit datelor Camerei de Comrț și Industrie Româno-Germană, AHK România, anunțate vineri.

Germania rămâne cele mai important partener comercial al României, ca mereu din 2006 încoace, în timp ce România este pe locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei, potrivit rezultatelor preliminare publicate de Destatis, citate de AHK România.


„Să fii nr. 1 atât de mult timp înseamnă ceva. În ultimii 20 de ani s-au întâmplat multe în România – țara s-a transformat dintr-un simplu amplasament investițional de producție într-o locație pentru inovare. Astfel, valoarea adăugată a companiilor germane din România a crescut semnificativ”, spune Sebastian Metz, director general al AHK România.

Structura exporturilor virează spre valoarea adăugată mai mare

Faptul că România progresează o arată și structura comerțului a căror valoarea adăugată este mai mare. Acest lucru reiese clar și din dezvoltarea structurii comerțului, potrivit oficialului german.

„În timp ce îmbrăcămintea și textilele încă mai jucau un rol important în exporturile României către Germania în 2007, această grupă de produse devine din ce în ce mai puțin importantă începând cu 2017, în schimb sunt exportate mai multe bunuri din grupele de produse optică și tehnologie medicală”, spune Sebastaian Metz.

Faptul este relevat și de structura companiilor germane din România și de activitățile lor comerciale. „Din ce în ce mai multe companii germane înființează centre de cercetare-dezvoltare în România”, a remarcat directoul AHK România.


România ca piață de desfacere a înregistrat o evoluție „foarte pozitivă”, adaugă Sebastian Metz.

„Veniturile disponibile în creștere, investițiile în extinderea infrastructurii publice, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene considerabile de care dispune țara, precum și investițiile în creștere în parcurile de echipamente și tehnologie ale companiilor naționale fac din România o piață de desfacere atractivă pentru companiile germane”, a conchis directorul AHK România.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: