sâmbătă

25 mai, 2024

22 aprilie, 2024

2024 este anul în care redefinim Uniunea Europeană și România în care vrem să trăim. Alegerile care vor avea loc în întreaga UE, împreună cu capacitatea noastră de a-i trage la răspundere pe politicieni, vor influența în mod semnificativ politicile și instituțiile care vor modela dezvoltarea continentului până în 2035 și mai departe, până în 2050.

Ne confruntăm cu numeroase provocări, inclusiv cu schimbările climatice, declinul demografic, migrația, cursa globală pentru dominație tehnologică, tensiunile geopolitice care duc la conflicte la nivel mondial și conștientizarea din ce în ce mai mare a ostilității din partea altor superputeri față de valorile noastre democratice liberale. Pentru a traversa aceste incertitudini și a reuși, întregul proiect european trebuie să treacă printr-o transformare.

Acesta este contextul în care EFOR a prezentat luni raportul său anual intitulat: ”Riscuri pentru România: Raport de Prognoză”. Acest raport, scriu autorii, ”este menit să declanșeze o discuție serioasă despre schimbările și provocările cu care se va confrunta România în următorul deceniu, inclusiv despre riscurile urgente care necesită acțiuni imediate”.


În raport, EFOR identifică și analizează riscurile și obstacolele previzibile și rolul sporit al României în UE.

”Este de datoria liderilor politici și a partidelor în timpul campaniei electorale extinse din 2024 să propună soluții la problemele pe care le ridicăm și să explice cum intenționează să depășească provocările”, scriu autorii.

Convergența României în ultimele trei decenii

Fostele state comuniste din Europa de Est, inclusiv România, au avut o tranziție foarte fericită în ultimii 30 de ani, deși cetățenii nu o percep întotdeauna ca atare.

Cele 11 țări care sunt acum noi membri ai Uniunii (NSM) au eliminat o mare parte din decalajul de dezvoltare față de Occident; Cehia și Slovenia se situează acum deasupra Greciei, Portugaliei și Spaniei în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor.


Progresul accelerat s-a datorat în primul rând integrării în marea piață comună, revalorizării activelor și resurselor existente atunci când acestea puteau fi utilizate mai eficient în cadrul unui sistem ne-socialist, statutului lor de beneficiari neți ai fondurilor UE și, în general, efectelor pozitive ale procesului mai larg de globalizare din ultimele decenii.

Întrebarea centrală cu care ne confruntăm astăzi este în ce măsură România – și regiunea în ansamblu – poate susține convergența economică în următorul deceniu și dincolo de acesta, în contextul schimbărilor globale, cum ar fi near-shoring-ul, al schimbărilor transformatoare din sectoare industriale cheie, cum ar fi energia, industria auto și industria prelucrătoare, și al potențialului redus al economiilor în curs de dezvoltare de a face salturi în timp, tehnologic și economic.

În plus, până în prezent, convergența noilor state membre (NSM) a fost realizată în mare parte în modul pilot automat, în cadrul mediului politic favorabil și neutru al UE.

În epoca post-Covidiu, statele occidentale, în special marile țări din UE, au adoptat politici mai intervenționiste, menite să orienteze dezvoltarea în direcții noi, „strategice” și să abordeze rapid provocările politice și tehnologice emergente.

Două probleme cruciale

Rămâne incert dacă liderii și sectoarele publice din NSM sunt pregătiți pentru astfel de sarcini, care sunt mult mai complexe decât „adoptarea în bloc a politicilor UE”, care a fost atitudinea dominantă în perioada de preaderare și postaderare de până acum. Calitatea elitelor politice și administrative, care nu a fost un factor important atât timp cât țările erau guvernate pe pilot automat, ar putea deveni unul.

În cazul României, trebuie ridicate două probleme cruciale:

  • în ce măsură tendința de creștere din trecut este sustenabilă în noile condiții, având în vedere deprofesionalizarea sectorului public din ultimii ani, și
  • în ce măsură actualul model de creștere al țării este în conformitate cu tendințele preconizate ale UE, care se vor îndrepta probabil către producția „verde”, sustenabilitate și bunăstare, spre deosebire de creșterea „pură” a PIB-ului, bazată pe o forță de muncă accesibilă.

Legătura dintre migrație și politică

În ultimii doi-trei ani, România a devenit din ce în ce mai atractivă pentru migranții din afara UE, inclusiv pentru cei din alte țări decât Ucraina. Acest lucru este evidențiat de o creștere constantă a numărului de vize eliberate pentru intrarea în țară.

Numărul total de cetățeni străini care locuiesc legal în România a înregistrat o creștere semnificativă: Cetățenii din UE și din Europa de Sud-Est au crescut de la aproximativ 40 000 în 2011 la aproximativ 58 000 în 2022, în timp ce numărul cetățenilor din țări terțe a crescut de la aproximativ 57 000 în 2011 la 114 000 în 2022.

Datele privind eliberarea permiselor de ședere și de muncă în România ilustrează și mai mult această tendință. Deși numărul absolut cifrele rămân relativ scăzute, rata de creștere este exponențială atât pentru vize, cât și pentru permisele de muncă.

Până în prezent, România are unul dintre cele mai mici procente de cetățeni non-UE din întreaga Europă.

Schimbările în materie de migrație se produc rapid, iar tendința viitoare depinde de diverși factori, cum ar fi disponibilitatea oportunităților economice sau intrarea României în Schengen, care ar putea facilita relocarea imigranților în alte țări ale UE sau, dimpotrivă, ar putea încuraja venirea mai multor imigranți. Până în prezent, migrația internă din afara UE constă în principal în forță de muncă slab calificată.

Odată cu creșterea cererii de servicii medicale și de îngrijire a bătrâneții, un număr mai mare de lucrători și de furnizori de astfel de servicii ar putea fi atrași din țările din afara UE.

România în 2035 și dincolo

Pe lângă problemele care rezultă din starea actuală a sistemului de educație și inconsecvența reformelor de până acum, din modelele de migrație și din incertitudinile celei de-a patra revoluții industriale care afectează Europa în ansamblul ei, România se confruntă cu o provocare demografică mai pronunțată decât în alte țări europene. După 2030, generațiile de boom din anii 1960 („decretei”) vor ieși din forța de muncă, iar cohorte mult mai mici de populație vor fi de vârstă activă.

Populația cu vârste cuprinse între 15 și 54 de ani va scădea brusc atât ca urmare a scăderii natalității, cât și a migrației persoanelor în vârstă de muncă (a se vedea figura de mai jos)

În același timp, cererea de servicii sociale și de asistență medicală ar crește substanțial, proporțional cu îmbătrânirea populației. Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale CEDEFOP se așteaptă ca cererea de forță de muncă înalt calificată în România să crească cu 35% în 2035 față de 2021. Aceasta ar urma sectoarele cu cea mai mare creștere preconizată: activitățile profesionale, științifice și tehnice, precum și activitățile financiare și de asigurări. Se așteaptă ca sectorul ITC să înregistreze cea mai mare creștere a cererii de forță de muncă calificată.

Esențial pentru România: miza pe tehnologii strategice

Într-o țară care se confruntă cu o populație în declin și cu costuri în creștere pentru asistență socială și sănătate, era digitală oferă un potențial semnificativ. Acest potențial a fost accelerat și mai mult de schimbările geopolitice care impun nearshoring-ul. Progresul României nu mai este limitat de granițele geografice și de dimensiunea sa.

Cu o populație mai mică și bine educată, cu decizii politice inteligente și cu stimulentele potrivite, România are potențialul de a deveni foarte competitivă pe atât la scară continentală, cât și la scară globală.

Noile tehnologii sporesc productivitatea sectoarelor agricole și manufacturiere și permit extinderea rapidă a serviciilor pentru a răspunde cerințelor pieței globale.

În acest peisaj, este esențial pentru România să stabilească politici clare, în special pentru a-și spori ambițiile de a atrage mai multe fonduri UE pentru tehnologii strategice, cum ar fi producția de baterii, sau de a participa la inițiative paneuropene precum super-rețeaua de electricitate, așa cum se discută în capitolul privind energia.

Dezvoltarea industriilor specializate necesită construirea unui grup coerent de activități, de la achiziția de resurse până la lanțuri logistice și forță de muncă calificată în domenii conexe; direcția politicilor poate facilita sau împiedica acest lucru dezvoltare.

(Citiți și: ”Document / ”Nu mai e timp de pierdut”: Consiliul European – sub dușul rece al Raportului Letta”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: