3 august, 2022

Producția celei mai mari uzine de cipuri din lume ar fi blocată de o eventuală invazie a Chinei în Taiwan, potrivit președintelui Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), Mark Liu. Acesta se va întâlni, miercuri, cu Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților a SUA, aflată în vizită în Taiwan.

„Nimeni nu poate controla TSMC prin forță. Forța militară sau invazia vor face inoperabilă uzina TSMC. (…) Este o producătoare atât de sofisticată încât depinde de conectarea în timp real cu lumea exterioară, cu Europa, cu Japonia, cu SUA, de la materiale la produse chimice, la piese de schimb, la software de inginerie și diagnosticare,” a spus Martk Liu, într-un interviu pentru CNN, citat de CNBC.

Vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosi a declanșat mari tensiuni între SUA și China, care consideră insula taiwaneză un teritoriu chinez. TSMC construiește în Arizona (SUA) o fabrică de cipuri de 12 miliarde de dolari și acestui proiect i s-ar mai putea adăuga altele, potrivit unor surse citate de Washington Post.


TSMC produce procesoare pentru companii americane, inclusiv Apple și Qualcomm. Produce cipurile Apple din seria A și seria M și deține peste 50% din piața mondială de semiconductori.

SUA folosește cipurile TSMC la producția militară, inclusive de avioane de luptă F-35.

„Războiul nu are câștigători, ci toți sunt perdanți”

Mark Liu a comparat efectele unui eventual război în Taiwan cu cele ale invaziei Rusiei în Ucraina.

„Războiul nu are câștigători, ci toți sunt perdanți. (…) Războiul din Ucraina nu este bun pentru niciuna dintre părți”, a spus Mark Liu, citat de CNBC.


O invazie a Taiwanului ar provoca o furtună economică în China și în țările occidentale. TMSC vinde cipuri avansate și companiilor de bunuri de consum chineze

Camera Reprezentanților  SUA a adoptat, săptămâna trecută, legea Chips and Science Act, prin care se alocă miliarde de dolari pentru stimularea construcției de fabrici de cipuri pe teritoriul SUA. 

Susținătorii legislației spun că este esențial pentru securitatea națională să se asigure furnizarea de cipuri eficiente și moderne pentru uzul SUA, dacă China ar invada Taiwan sau ar face mai dificilă fabricarea cipurilor în Taiwan.

O mare parte din stimulente vor merge către companii americane precum Intel, dar și pentru fabrica TSMC de 12 miliarde de dolari din Arizona.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: