26 septembrie, 2022

În vremuri întunecate, cum sunt cele pe care le traversăm, când comentatorii economici văd doar falimente și recesiune, merită să fie punctată situația unor state care par să sfideze pesimismul generalizat: Vietnam, Indonezia, India, Grecia, Portugalia, Arabia Saudită și Japonia ies în evidență, într-o lume care se îndreaptă către recesiune și inflație tot mai mare, notează Ruchir Sharma, președinte al Rockefeller International, într-un comentariu publicat în Financial Times.

Cele șapte state împărtășesc o serie de trăsături, precum rate de creștere economică relativ accelerate, inflație moderată și randamente mari pe piețele bursiere.

”Printr-o coincidență fascinantă, multe dintre ele sfidează, de asemenea, preconcepții larg răspândite legate de perspectivele presupus slabe de creștere ale anumitor țări, culturi și sisteme”, punctează Ruchir Sharma.


Cel mai puțin surprinzător nume din lista de mai sus este Vietnam, un exemplu de comunism funcțional. Pe măsură ce tensiunile geopolitice dintre China și Occident se întețesc, companiile străine își acoperă pozițiile printr-o strategie de tipul ”China plus unu”, iar adesea acea sursă suplimentară de aprovizionare o reprezintă Vietnam. Investind în infrastructura necesară exporturilor, statul se bucură de ritmuri de creștere de 7% din PIB, printre cele mai rapide din lume.

Islamul adaptat realității economice actuale

Statele musulmane au fost adesea criticate pentru modelele economice ineficiente pe care le-au promovat, însă investitorii par a fi ignorat Indonezia, cel mai populat dintre acestea. Bogată în resurse, Indonezia a beneficiat de explozia globală a prețurilor mărfurilor. Având totuși o piață internă de 276 de milioane de consumatori, țara nu este însă prea dependentă de exporturi.

Indonezia are totodată o datorie neobișnuit de scăzută în comparație cu alte economii în curs de dezvoltare și o monedă neobișnuit de stabilă într-un an în care majoritatea valutelor au scăzut semnificativ față de dolar. ”Rezultatul – o combinație benignă de creștere de 5% cu o inflație mai mică de 5% – face din Indonezia un exemplu strălucitor de islam adaptat economic”, susține investitorul.

India a câștigat la rândul său de pe urma aversiunii Vestului față de China. Cu toate că ratele de creștere economică ale Indiei nu impresionează nespus, deoarece se raportează la o ”bază mică”, țara este una dintre cele mai dinamice din lume, sprijinită de investițiile masive recente în servicii digitale și producție. Totodată, vasta piață internă izolează India de efectele recesiunii ce se prefigurează la nivel global.

De la ”PIGS” la performerii Europei


Grecia și Portugalia (parte din ”PIGS”, acronim folosit pentru desemnarea statelor cu probleme în timpul crizei datoriilor suverane din urmă cu un deceniu) sunt acum printre cele mai dinamice țări din zona euro. Grecia și Portugalia și-au redus deficitele guvernamentale cu mai mult de jumătate și sunt mai puțin expuse decât majoritatea Europei la șocurile aprovizionării cu gaze provocate de Rusia.

Cu o creștere economică de 4% și o rată a inflației în scădere accelerată, Grecia se bucură de una dintre cele mai sănătoase reveniri economice din regiune. Portugalia este într-o poziție similară, bursa de la Lisabona fiind cea mai performantă bursă din lumea dezvoltată în acest an.

Deși este aspru criticat pentru represiunea politică și chiar dacă mai are de făcut ample progrese în privința drepturilor civile, Arabia Saudită este într-un amplu proces de extindere a libertăților economice și conduce mișcarea statelor din Golf către diversificarea dincolo de petrol, notează reprezentantul Rockefeller.

Revanșa Japoniei

Cel mai surprinzător exemplu din listă este poate Japonia, unde creșterea pare să revină după decenii de deflație.

Marjele de profit ale companiilor japoneze au crescut, costurile de muncă sunt acum mai mici decât în China, iar yenul ieftin stimulează exporturile.

”Oricare dintre aceste economii ar putea, desigur, să se clatine, fie din cauza unor lideri, a unor politici sau a complăcerii. Cu toate acestea, piețele de valori din aceste națiuni au avut în acest an cele mai bune rezultate din lume. Pe fondul îngrijorării bine întemeiate cu privire la perspectivele globale, la orizont se prefigurează un nou set de câștigători”, scrie Ruchir Sharma.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: