ce înseamnă warrant

2 martie, 2023

Dacă ești interesat de tranzacționarea instrumentelor financiare derivate atunci este indicat să știi ce înseamnă warrant și ce sunt mandatele (warrants).

Ce sunt instrumentele financiare derivate

Înainte de a înțelege ce înseamnă warrant trebuie să știi ce sunt instrumentele financiare derivate.

Un instrument financiar derivat este un titlu de valoare (un contract) a cărui valoare depinde de un activ suport. Contractul este încheiat între două sau mai multe părți, iar valoarea contractului este determinată de fluctuațiile activului suport.


Activul suport poate fi orice tip de activ care are o valoare aleatorie: acțiuni, obligațiuni, aur, valute, mărfuri precum cerealele, gazele naturale sau petrolul, ratele dobânzilor, indicii bursieri etc. Valoarea unui warrant depinde în primul rând de performanțele activului suport (indici, mărfuri, acțiuni etc.), se arată pe site-ul platformei de tranzacționare tradeville.ro.

Ce sunt warrants

Un warrant este un instrument financiar derivat care conferă dreptul, dar nu și obligația, de a cumpăra sau de a vinde o valoare mobiliară – cel mai adesea o acțiune – la un anumit preț, înainte de termenul de expirare, potrivit investopedia.com.

Referitor la ce înseamnă warrant trebuie precizat că un warrant este numit „mandat” în română, iar prețul la care titlul suport (acțiunea, de pildă) poate fi cumpărat sau vândut se numește preț de exercițiu sau preț de exercitare („strike price” în engleză).

Un warrant „este un instrument financiar care are la bază un activ suport (acțiune, indice sau marfă). Deținerea sa conferă investitorului dreptul (dar nu și obligația) de a cumpăra sau de a vinde activul suport, la un preț predefinit (strike), la o anumită dată (maturitate)”, se arată și în ghidul „Warrants la Bursa de Valori București”.

Ce înseamnă warrant – diferența dintre mandatul european și cel american


Este important de știut că un mandat american poate fi exercitat în orice moment la sau înainte de data expirării, în timp ce mandatele europene pot fi exercitate doar la data expirării. Exercitarea warrant-ului se referă la exercitarea dreptului de a cumpăra sau de a vinde activul suport, nu la dreptul de a vinde warrant-ul. Mai exact, deținătorul are dreptul de a vinde / tranzacționa pe bursă warrant-ul oricând după ce l-a cumpărat, însă exercitarea dreptului de a vinde / cumpăra activul suport este limitată în cazul warrant-urilor europene.

După cum se arată și pe platforma tradeville.ro, warrant-urile dau deținătorului dreptul de a cumpăra sau de a vinde activul suport la o anumită dată (tipul european) sau până la o anumit dată (tipul american).

Warrant-urile care dau dreptul de a cumpăra un titlu sunt cunoscute drept „call warrants”, în timp ce acelea care dau dreptul de a vinde o anumită valoare mobiliară sunt numite „put warrants”. Așadar, prețul „strike” este prețul activului suport la care investitorul poate cumpăra (CALL) sau vinde (PUT) instrumentul financiar dorit.

Ce înseamnă warrant și cine emite mandatele

De regulă, warrant-urile sunt emise de companii sau de către bănci. De asemenea, ele pot fi tranzacționate la bursă sau over-the-counter (adică în afara unei burse de valori reglementată; OTV se referă la o piață financiară descentralizată, unde acordurile sunt încheiate și negociate direct între cele două părți).

Atunci când un investitor își exercită mandatul (warrant-ul), el primește acțiuni nou emise, nu acțiuni aflate deja în circulație, mai notează investopedia.com. Mai trebuie menționat că warrant-urile tind să aibă perioade mai lungi între emitere și expirare, de regulă de ani de zile.

Este important de înțeles că, spre deosebire de acțiuni, warrant-urile nu conferă dreptul la dividende. De asemenea, deținătorul de warrant-uri nu va avea drept de vot precum un acționar al companiei.

ce înseamnă warrant
Foto: geralt / pixabay.com

Ce înseamnă warrant și ce avantaje au mandatele

Warrant-urile oferă însă anumite avantaje, în ciuda faptului că de multe ori sunt considerate mai complicat de tranzacționat.

„Comparativ cu investiția directă în acțiunea respectivă, warrant-ul poate genera randamente superioare, chiar și cu o investiție de capital relativ mică, datorită efectului de levier, conferit de Multiplicator”, se arată în ghidul BVB.

În cazul warrant-urilor, efectul de levier exprimă cât de mult crește (sau scade) teoretic valoarea unei investiții într-un warrant decât dacă aceeași sumă de bani ar fi fost investită în instrumentul de bază (activul suport), dacă prețul activului crește (sau scade) cu o unitate. Acesta este un raport (prețul curent al instrumentului suport împărțit la prețul warrant-ului aferent instrumentului suport), se arată pe siteul Bursei de Valori din Frankfurt.

Conform tradeville.ro, warrant-urile sunt prevăzute cu un multiplicator ce indică de câte warrant-uri este nevoie pentru a cumpăra sau vinde un instrument.

Multiplicatorul determină expunerea warrant-ului pe unitatea de activ suport, iar în cazul în care deținătorul warrant-ului dorește să își exercite warrant-ul, emitentul îi decontează valoarea intrinsecă multplicată, se arată în ghidul BVB.

Tranzacționarea de warrant-uri la Bursa de Valori București

Legat de ce înseamnă warrant, este important de menționat și faptul că și aceste instrumente financiare prezintă riscuri, iar la maturitate există posibilitatea pierderii întregii sume investite în respectivul instrument.

În ceea ce privește tranzacționarea de warrant-uri la Bursa de Valori București, emitentul acestor instrumente financiare la BVB este banca Raiffeisen, conform ghidului BVB.

Emitentul acționează și în calitate de market maker, iar exercitarea drepturilor conferite de warrant-uri se face la maturitate (stil european), iar decontarea are loc în bani (cash settlement) dacă activul suport a depășit prețul de exercitare.

Ce înseamnă warrant și cine tranzacționează mandate

Un warrant oferă expunere pe o acțiune fără a o deține în mod efectiv. De asemenea, warrant-ul se poate cumpăra și vinde oricând, nefiind nevoie să fie deținut până la maturitate. Așadar, el se pretează atât unui profil de investitor, cât și unui profil de speculator, apreciază specialiștii BVB.

Ghidul BVB mai notează că riscul efectiv este controlabil și poate fi mai mic decât riscul maxim (care este egal cu investiția inițială deoarece nu se aplică proceduri specifice conturilor în marjă, ca de exemplu apelul în marjă).

Specialiștii BVB spun totuși ca tranzacționarea warrant-urilor este mai potrivită pentru investitorii care au o prognoză (bazată, de exemplu, pe o analiză fundamentală și/sau tehnică) și care pot urmări evoluția prețului activului suport.

La ora actuală, la BVB se tranzacționează warrants ale căror active suport sunt titluri mobiliare de la companii precum Adidas, BASF, BRD, Electrica, Evergent Investments, Fondul Proprietatea, One United Properties, Siemens, Romgaz, OMV Petrom, Banca Transilvania sau Volkswagen.

Foto: geralt / geralt / pixabay.com

Dacă acest articol despre ce înseamnă warrant ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:

Ce sunt instrumentele finaciare derivate. 4 tipuri de derivate

Ce sunt contractele futures, ce scop au și cum se tranzacționează

Ce este efectul de levier. Ghid cu exemple ușor de înțeles

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: