duminică

5 mai, 2024

ce este o companie unicorn

30 octombrie, 2022

Dacă ați auzit termenul de „unicorn” folosit în economie și finanțe și v-ați întrebat ce este o companie unicorn, acest articol vă va răspunde la întrebări.

Ce este o companie unicorn – explicații

companie unicorn este un start-up privat care valorează peste 1 miliard de dolari. Un start-up este o companie nou creată, aflată în faza de dezvoltare.

În acest caz, termenul „privat” se referă la o companie care nu își vinde acțiunile la bursă către publicul general. În schimb, acțiunile companiei sunt oferite anumitor persoane, ori sunt tranzacționate sau schimbate în mod privat. O astfel de companie are un număr relativ mic de acționari. În momentul în care acțiunile companiei private sunt vândute către publicul larg, pe bursă, ea devine o companie publică.

Când a fost folosit prima dată termenul de „companie unicorn”


Termenul de „unicorn” a fost utilizat pentru prima dată pentru a face referire la un start-up ce valorează peste 1 miliard de dolari în anul 2013. Investitoarea americană Aileen Lee a fost cea care l-a inventat. Ea a ales tocmai acest animal mitic (unicornul, numit și inorog, este în mitologie un cal cu un singur corn lung în frunte) deoarece a vrut să sublinieze raritatea acestor companii tinere, dar care au cunoscut un succes foarte mare.

Aileen Lee a folosit termenul „unicorn” într-un articol din 2013 publicat în TechCrunch. Articolul se numea „Bine ați venit în clubul unicornilor: ce putem învăța de la start-up-urile ce valorează peste 1 miliard de dolari” („Welcome To The Unicorn Club: Learning from Billion-Dollar Startups”).

Ce este o companie unicorn și câte există în lume

La acea dată, ea a identificat 39 de companii unicorn. Numărul lor a crescut foarte mult de atunci. Potrivit CB Insights, o companie ce face analize de business, în iunie 2022 existau 1.170 de companii unicorn în întreaga lume.

Un studiu publicat de „Harvard Business Review” a ajuns la concluzia că start-up-urile fondate între 2012 și 2015 cresc în valoare de 2 ori mai rapid decât start-up-urile lansate între 2000 și 2013.

Unde se află cele mai multe companii unicorn


Companiile unicorn sunt concentrate în anumite regiuni dezvoltate ale lumii, astfel:

SUA. Aici sunt cele mai multe companii unicorn: 625
China – 312
India – 108
Marea Britanie – 46
Israel – 31
Franța – 25
Canada – 20
Germania – 18
Coreea de Sud – 18
Brazilia – 12
Indonezia – 12
Singapore – 10

Ce este o companie unicorn și în ce țări sunt cele mai multe

Hong Kong – 8
Japonia – 8
Suedia – 8
Mexic – 7
Australia – 7
Elveția – 6
Argentina – 3
Irlanda – 3
Olanda – 3
Nigeria – 3
Portugalia – 3
Spania – 3
Turcia – 3
Thailanda – 3
Belgia – 3
Filipine – 3
Bangladesh – 2
Austria – 2
Danemarca – 2
Estonia – 2
Norvegia – 2
Emiratele Arabe Unite – 2
Lituania – 2
În alte 11 țări există câte 1 unicorn.

Ce este o companie decacorn sau centicorn

Ulterior au început să fie folosiți și alți termeni pentru a desemna companiile unicorn ce au depășit anumite praguri. De exemplu, o companie unicorn evaluată la peste 10 miliarde de dolari este numită „decacorn”. Iar pentru start-up-urile care au ajuns să valoreze peste 100 de miliarde de dolari s-au folosit termeni precum „centicorn” sau „hectocorn”.

Ce este o companie unicorn – singurele companii centicorn din lume sunt:

ByteDance, o companie de internet din China evaluată la 140 de miliarde de dolari;
SpaceX, compania aerospațială din SUA fondată de Elon Musk, evaluată la 127 de miliarde de dolari;
Shein, o companie de comerț online din China, evaluată la 100 de miliarde de dolari.

Câteva dintre cele mai cunoscute companii decacorn:

Canva, o companie de design grafic din Australia, ce valorează 40 de miliarde de dolari;
Revolut, o companie britanică de tehnologii financiare, evaluată la 33 de miliarde de dolari;
Epic Games, o companie de jocuri video din SUA, evaluată la 31,5 de miliarde dolari;
Telegram, o companie de internet din Marea Britanie și Emiratele Arabe Unite ce valorează 30 de miliarde de dolari.

Ce este o companie unicorn – foste companii

Și următoarele companii au fost companii unicorn la un moment dat, însă au ieșit din listă după ce au devenit companii publice sau au fost cumpărate de alte companii:

Uber, SUA, evaluată în prezent la 72 de miliarde de dolari;
Facebook, SUA, evaluată la ora actuală la 50 de miliarde de dolari;
Xiaomi, China, 45 de miliarde de dolari;
Alibaba, China, 42 de miliarde de dolari;
Airbnb, SUA, 31 de miliarde de dolari;
Pinterest, SUA, 13 miliarde de dolari;
Dropbox, SUA, 10 miliarde de dolari;
Spotify, Suedia, 8,5 miliarde de dolari;
Skype, Suedia, 8,5 miliarde de dolari;
Twitter, SUA, 8 miliarde de dolari;
GoPro, SUA, 2,2 miliarde de dolari
LinkedIn, SUA, 1 miliard de dolari;
Zoom, SUA, 1 miliard de dolari;
Skyscanner, SUA, 1,6 miliarde de dolari;
Glovo, Spania, 1 miliard de dolari.

UiPath, singurul unicorn românesc

Dacă vorbim despre ce este o companie unicorn trebuie să aducem în discuție și singurul unicorn fondat în România. UiPath este o companie de software specializată în automatizarea proceselor robotizate. A fost singurul unicorn românesc (compania a devenit publică la data de 21 aprilie 2021, când a strâns 1,3 miliarde de dolari din vânzarea de acțiuni pe bursa din New York).

A fost fondată în anul 2005 în București de antreprenorii Daniel Dines și Marius Tîrcă (până în 2015 s-a numit DeskOver). În prezent, sediul său central este la New York. Compania oferă servicii în întreaga lume și are sedii în 31 de țări. În anul 2022 a avut o cifră de afaceri de 892 de milioane de dolari. La ora actuală compania are peste 4.000 de angajați și este evaluată la 35 de miliarde de dolari.

ce este o <a class=companie unicorn” class=”wp-image-477985″/>
Daniel Dines. Foto: Eóin Noonan/Web Summit via Sportsfile / Wikipedia.org

Foto: Official SpaceX Photos / Web Summit / Wikipedia.org

Vă recomandăm și:

Titluri de stat prin SPV. Ghid simplu în 4 pași ca să le cumperi online

Programul Innotech Student. Cum poți primi până la 100.000 de euro

Credite capital de lucru pentru IMM-uri. Primești până la 1 milion de euro

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: