ce este indicele bursier DAX

26 aprilie, 2023

Dacă ești interesat de economia Germaniei și te gândești să investești pe piețele bursiere din această țară este indicat să știi ce este indicele bursier DAX. Acesta este unul dintre cei mai importanți indicatori pentru tendințele din economia Germaniei.

Corporații germane cunoscute la nivel mondial precum Volkswagen, BMW sau Adidas se numără printre companiile selectate pentru a compune indicele bursier DAX.

Ce este un indice bursier

Înainte de a detalia ce este indicele bursier DAX vom explica pe scurt ce este un indice bursier. Un indice bursier reprezintă o colecție de acțiuni de la anumite companii (de exemplu, de la cele mai mari companii listate la bursă într-o anumită țară sau de la societățile dintr-un anumit domeniu, ca de exemplu finanțele ori sectorul energetic).


Astfel, un indice reflectă evoluția pieței de capital dintr-un anumit stat sau dintr-un sector economic, iar pentru investitori este mai ușor să își facă o imagine asupra pieței de capital urmărind indicii bursieri.

Ce este indicele DAX

Revenind la ce este indicele bursier DAX, acesta poartă numele de Deutscher Aktienindex (indicele bursier german) și este un indice format din cele mai mari 40 de companii germane „blue chip” ale căror acțiuni se tranzacționează la Bursa de Valori din Frankfurt.

Ce este o companie „blue chip”

companie „blue chip” este o întreprindere cu reputație bună, puternică și profitabilă, cunoscută în piață. Drept urmare, achiziția de acțiuni de la aceste companii este considerată, în general, o investiție sigură.

Din acest punct de vedere, indicele DAX este similar indicelui Dow Jones din SUA, care urmărește evoluția acțiunilor a 30 de companii „blue chip” listate la Bursa de Valori de la New York și la bursa NASDAQ din SUA. Însă metoda de calcul este diferită.

Ce este indicele bursier DAX și cum se calculează


Creat în anul 1988, DAX este un indice calculat în funcție de capitalizarea free float-ului. Free float se referă doar la o parte din acțiunile unei companii (acțiunile care se află în mâinile publicului larg; investitorii au acces liber la aceste acțiuni, pe care le pot vinde / cumpăra pe piețele de capital).

Așadar, free float-ul nu include acțiunile deținute de acționarii majoritari ai companiei, de fondatori, proprietari, investitori strategici ori de guverne.

Revenind la ce este indicele bursier DAX, acesta ia în calcul numai capitalizarea de piață a free float-ului (fără acțiunile blocate în mâinile marilor investitori/proprietari). Aceasta se obține înmulțind numărul de acțiuni free float cu prețul unei acțiuni.

Spre deosebire de această metodologie, indicele bursier Dow Jones se calculează folosind prețul unei singure acțiuni pentru fiecare dintre cele 30 de companii.

Prețurile folosite pentru calcularea indicelui DAX sunt preluate din sistemul electronic de tranzacționare Xetra, care este operat de Deutsche Börse AG, o companie pe acțiuni din Germania ce operează Bursa de Valori din Frankfurt.

Mai multe informații despre cum se calculează indicele DAX găsești aici.

ce este indicele bursier DAX
Foto: geralt / pixabay.com

Ce este indicele bursier DAX – versiunile indicelui

Indicele DAX are două versiuni principale, fiind calculat atât ca indice care urmărește strict evoluția prețurilor acțiunilor, cât și ca indice de rentabilitate totală, potrivit publicației thebalancemoney.com.

Un indice de rentabilitate totală include dividendele, dobânzile, emisiunile de drepturi și alte forme de distribuire a profitului, realizate într-o anumită perioadă de timp.

Conform investopedia.com, companiile ce compun indicele DAX reprezintă circa 80% din capitalizarea totală de piață tranzacționată la Bursa de Valori din Frankfurt. Succesul acestor companii a contribuit în mare măsură la ceea ce analiștii au numit „Wirtschaftswunder” („Miracolul economic german” sau „Miracolul de pe Rin”), concept care descrie renașterea economică a Germaniei după Al Doilea Război Mondial, mai notează sursa citată.

Indicele DAX – listă companii

În contextul discuției despre ce este indicele bursier DAX trebuie menționat că, anterior, din coșul indicelui făceau parte 30 de companii, însă de la data de 3 septembrie 2021 numărul lor a fost mărit la 40.

Companiile ce compun indicele DAX reprezintă industrii diverse, de la încălțăminte și îmbrăcăminte (Adidas) la mașini (BMW sau Volkswagen), sau de la industria farmaceutică (Bayer) la servicii financiare (Allianz).

Iată care sunt cele 40 de companii ce alcătuiau indicele DAX la data de 26 aprilie 2023:

1. SAP SE

2. Allianz SE

3. Vonovia SE

4. Rheinmetall AG

5. Siemens AG

6. Deutsche Bank AG

7. Mercedes Benz Group AG (former Daimler)

8. Infineon Technologies AG

9. BASF SE

10. Deutsche Telekom AG

11. Deutsche Post AG

12. Volkswagen AG Vz

13. Bayer AG

14. Commerzbank AG

15. MTU Aero Engines AG

Ce este indicele bursier DAX – lista companiilor

16. BMW AG St

17. Adidas AG

18. Münchener Rück AG

19. E.ON SE

20. Porsche Automobil holding SE

21. Siemens Healthineers AG

22. Airbus SE

23. RWE AG St

24. Symrise AG

25. Sartorius AG Vz

26. Merck KGaA

27. Daimler Truck holding AG

28. Deutsche Börse AG

29. Siemens Energy AG

30. HeidelbergCement AG

Ce este indicele bursier DAX – companiile din coșul indicelui

31. Beiersdorf Aktiengesellschaft

32. Henkel AG & Co. KGaA Vz

33. Covestro AG

34. Brenntag SE

35. Qiagen N.V.

36. Porsche AG Vz

37. Continental AG

38. Zalando SE

39. Fresenius SE & Co. KGaA

40. Hannover Rück SE

Foto: geralt / geralt / pixabay.com

Dacă acest articol despre ce este indicele bursier DAX ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:

Indici bursieri internaționali. Listă cu 12 dintre cei mai importanți

Ce este indicele NASDAQ-100. Lista celor 100 de companii ce îl compun

Ce este indicele dow jones și prin ce se deosebește de alți indici bursieri

Ce este indicele BET și care sunt cele 20 de companii care îl alcătuiesc

Ce este indicele S&P 500. Listă cu 62 de companii din indice

Ce este indicele NASDAQ și de ce e relevant pentru sectorul tehnologic

Ce este indicele Nikkei. Listă cu 20 de companii ce intră în componența sa

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: