2 noiembrie, 2024

Pentru reducerea cheltuielilor, producătorul de avioane a desființat departamentul global pentru Diversitate, Echitate și Incluziune (DEI) dar și pentru că noul CEO, Kelly Ortberg, urmărește o reorganizare mai profundă a companiei, a scris Bloomberg.

Personalul de la departamentul DEI al Boeing va fi transferat la o altă echipă de resurse umane și se va concentra pe calificarea și experiența angajaților, potrivit unor persoane familiare cu discuțiile. Evaluarea performanțelor individuale va fi făcută exclusiv „pe bază de merit”, a mai transmis conducerea companiei.

Sara Liang Bowen, vicepreședinte Boeing, care a condus departamentul DEI, acum desființat, a părăsit joi compania.


„Echipa a realizat atât de multe – uneori imperfect, niciodată ușor – și a visat să facă și mai mult”, a scris Bowen într-o postare de adio pe LinkedIn. Realizările DEI sunt însă cel puțin discutabile, din moment ce Boeing a ajuns în pragul dezastrului financiar.

Performanță bazată pe merit

„Boeing își păstrează angajamentul să recruteze și să angajeze talentele de top și să creeze un mediu de lucru incluziv în care fiecare coechipier din întreaga lume să poată performa la cel mai înalt nivel în timp ce sprijină misiunea companiei”, arată producătorul de avioane într-un comunicat.

Compania a adăugat că interzice practicile discriminatorii de angajare și menține „un sistem de performanță bazat pe merit, cu proceduri menite să încurajeze egalitatea de șanse”.

Boeing s-a obligat în urmă cu patru ani să crească oportunitățile pentru angajații subreprezentați, inclusiv pentru angajații de culoare, imediat după scandalul morții lui George Floyd în 2020, care a dus la revolta Black Lives Mater, și promovarea politicilor DEI în cadrul marilor companii.

Sindicatul recomandă acceptarea noului contract de muncă, îmbuntățit


Membrii de sindicat de la Boeing aflați în grevă de 7 săptămâni vor vota luni pentru un contract de muncă îmbunătățit, care include o creștere a salariului cu 38% în patru ani, precum și un bonus mai mare la semnare.

Conducerea sindicatului sprijină oferta făcută de conducerea companiei, și le-a transmis membrilor săi că a obținut tot ce se putea de la producătorul de avioane.

Cea mai recentă ofertă, prezentată joi, vine într-un moment critic pentru Boeing, care săptămâna aceasta a anunțat că va aduna de pe piața de capital până la 24,3 miliarde de dolari pentru a se menține pe linia de plutire, pe măsură greva de șapte săptămâni a celor 33.000 de muncitori ai fabricii de pe Coasta de Vest îi înrăutățește situația și îi produce mari pierderi financiare.

„Este maximumul a ceea ce putem obține”

„În fiecare negociere pe parcursul unei greve există un punct de inflexiune în care se obține tot ce este posibil pentru a relua munca. Acum suntem în acel moment și riscăm ca în viitor ofertele să fie mai mici”, a transmis sindicatul Asociația Internațională a Lucrătorii din Domeniul Aerospațial (IAM).

Discuțiile dintre cele două părți au avut loc săptămâna aceasta cu medierea secretarului interimar al Muncii al SUA, Julie Su, care a lăudat sindicatul și conducerea Boeing pentru efortul depus în negocierea acordului.

Votul sindical va avea loc cu o zi înainte de alegerile prezidențiale din SUA, care o opun pe democrata Kamala Harris, care ar fi de așteptat să continue politicile pro-sindicate ale administrației Biden, și pe republicanul Donald Trump.

Propunerea aprobată ar fi un impuls pentru noul CEO Boeing, Kelly Ortberg, care face eforturi pentru a efectua o „schimbare fundamentală a culturii” la companie după o serie de eveniment nefericite care a culminat cu desprinderea panoului ușii la un avion în plin zbor și care a ridicat semne de întrebare cu privire la calitatea și siguranța avioanelor Boeing.

Greva a oprit producția celui mai bine vândut avion cu reacție 737 MAX precum și a modelelor cu fuselaj lat 767 și 777.

Boeing a declarat că încurajează „toți angajații să afle mai multe despre oferta îmbunătățită și să voteze luni, 4 noiembrie”.

Încetarea grevei ar aduce beneficii și furnizorilor din domeniul aerospațial care au concediat muncitori și au oprit noi investiții de capital, precum și companiilor aeriene care se confruntă cu întârzieri masive la livrarea aeronavelor.

(Citiți și: ”Boeing începe să trimită angajații în concediu fără plată – greva și negocierile cu sindicatele continuă”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: