Miza pilonului II al sistemului de pensii, cel al contribuţiilor obligatorii administrate privat o constituie suma strânsă de la lansarea acestui sistem. Sistem menit să amelioreze în viitor scăderea inevitabilă a pensiilor prin pilonul I, administrat de stat, urmare a unui raport tot mai defavorabil între contribuabili şi pensionari.
Concret, de la lansarea din 2008 şi până acum, s-au virat la acest sistem 6,2 miliarde de euro contribuţii care au fost înmulţite, prin plasamentele făcute, până la nivelul de 7,7 miliarde de euro. Aşadar, performanţa lui este certă, dacă este să facem trimitere la plusul de 1,5 miliarde de euro obţinut în favoarea celor 6,8 milioane de beneficiari.
Din păcate, însă, sub presiunea angajamentelor luate hazardat în campania electorală, cei care au ajuns să guverneze au fost nevoiţi să caute soluţii pentru a putea mări veniturile după cum au promis, pe fondul unor încasări bugetare mult mai mici decât cele scontate. Ori, 7,7 miliarde de euro faţă de cele 181,9 miliarde euro PIB estimat pentru anul în curs, înseamnă 4,2% din PIB. Ceea ce ar asigura „plombarea” deficitelor până la finalul ciclului electoral.
Dezminţirea naţionalizării banilor din pilonul II de pensii a fost făcută în mod răspicat atât de către primul-ministru cât şi de către şeful principalului partid politic. Dar tentaţia de a accesa aceşti bani rămâne iar blocarea contribuţiei individuale la nivelul de 5,1% din venituri în loc de cei 6% la care trebuia să se ajungă încă din 2016, este la fel de răspicată.
Dincolo de faptul că ar fi de neconceput ca statul să-şi adjudece o proprietate privată (ceea ce aproape sigur nu are cum să se întâmple) la fel de clar este că deficitul sistemului de asigurări sociale, supus unei noi majorări semnificative de la 1 iulie, urmare a majorării arbitrare a valorii punctului de pensie cu 9%, de la 917,50 lei la 1.000 de lei, ar fi amortizat dacă nu s-ar mai constitui pe viitor pensiile private din pilonul II, aşa cum au fost ele gândite şi implementate în 2008.Mai ales că s-a anunţat deja reducerea contribuţiilor achitate per total ( împreună cu sănătatea şi şomajul) din salarii de la 39,25% la 35%.
De reţinut, în condiţiile în care creşterea la 2.000 de lei pe lună a salariului minim pe economie se va face concomitent cu mutarea integrală la salariat a contribuţiilor sociale, cei 2.000 de lei BRUT, se vor traduce într-un venit net de doar 1.300 de lei. Care, şi dacă se va face impozitarea venitului cu 10% în loc de 16%, se vor transpune în doar circa 1.200 de lei bani în mână.
Impozitarea firmelor pe cifra de afaceri şi nu pe profit, în ideea de a creşte forţat încasările la buget, în special pe partea firmelor cu capital străin care au investit în România, este o aiureală nu doar prin întrebarea destul de simplă – şi atunci dacă statul tot taie banii de la investiţii cine va mai face investiţii ? – se loveşte de o realitate elementară ce pare a le fi scăpat din vedere strategilor de programe.
Impozitul pe profit a reprezentat în 2016 doar 2% din PIB, comparativ, de pildă, cu 3,7% impozitul pe salarii şi venit, 6,8% din PIB la TVA ( de la 8% în 2015, acum se vede ce efecte dezastruoase a avut reducerea pripită a acestei taxe esenţiale pentru echilibrul bugetar) sau 3,6% din PIB accizele.
Să zicem că măsura ar avea un succes uriaş şi ar mări încasările cu 40% – 50%, Păi, la de la 2% din PIB, de-abia s-ar încasa în plus cel mult un procent din PIB. Care se va pierde rapid prin disponibilizarea de personal sau reducerea salariilor (pentru păstrarea profitabilităţii, ca să nu mergem cu gândul la restrângerea activităţii din România a multinaţionalelor care asigură 80% din exporturi şi echilibrul monedei naţionale).
De ce ? Păi, contribuţiile de asigurări sociale prelevate din salariile plătite de aceste firme care declară un profit considerat prea mic în raport cu cifra de afaceri, au reprezentat în 2016 nu mai puţin de 8,1% din PIB, Adică de peste patru ori mai mult decât impozitul pe profit şi undeva între un sfert şi o treime din totalul încasărilor la bugetul public.
Aşadar, rolul principal al firmelor pentru stat într-o economie de piaţă nu este să facă profit impozabil ci să asigure cât mai multe locuri de muncă. Şi, ce să vezi, acestea nu pot fi create şi păstrate competitive fără investiţiile ce diminuează profitul impozabil. Mentalitatea etatistă, plecată de la poziţia de monopol în asigurarea unor servicii sociale, înţelege mai greu cum e cu economia de piaţă. Sau înţelege corect dar preferă să profite de clişee şi de lipsa de informare a electoratului.
