Ministrul Economiei: Guvernul face un audit pentru reducerea numărului de bugetari
Numărul de angajaţi din sectorul bugetar trebuie redus, iar Guvernul Ponta are un „rol istoric”, de a fi primul guvern deschis faţă de societate şi

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că o eventuală nouă decizie de amânare a aderării României la Schengen la Consiliul JAI de săptămâna viitoare
România dă mesaje contradictorii în afacerile europene, după ce, vineri și sâmbătă, pe de-o parte Guvernul și USL au afirmat că nu mai acordă prioritate
Premierul Victor Ponta a numit-o vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului pe social-democrata Anne Jugănaru, urmărită penal într-un dosar privind presupusa
Aderarea României la spaţiul Schengen urmează să fie amânată până în luna octombrie, la cererea a unuia sau două state membre, la Consiliul JAi din
Comisia Europeană a recomandat României să efectueze, începând din 1 martie, 100 de prelevări de probe pentru determinarea ADN-ului de cal în alimentele destinate comercializării
Percepția mediului de afaceri asupra Guvernului s-a deteriorat în trimestrul al patrulea față de trimestrul al treilea din anul 2012, incompetența și corupția fiind percepute
Băncile vor putea primi date de la Fisc privind situaţiile financiare declarate de potenţialii clienţi numai dacă va fi modificat Codul de Procedură Fiscală în
Peste 14.000 de medici, în care statul român a investit 3,5 miliarde de euro, au părăsit sistemul românesc de sănătate, din anul 2007 până în
Premierul Victor Ponta a decis, joi, înființarea Comitetului tehnic interministerial pentru regionalizare-descentralizare (CTIRD), format din 6 miniștri. Potrivit deciziei premierului, CTIRD este un ”organism tehnic
Președintele italian Giorgio Napolitano a declarat, joi, că formarea unui nou guvern nu poate fi grăbită, din cauza unor temeri nefondate ale europenilor că țara
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au obținut, anul trecut, în instanță, condamnări definitive cu 150% mai multe față de 2011, 8 demnitari aflându-se printre cei condamnați
Senatorii PNL Bihor Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea declară că Guvernul Ponta face aceeaşi greşeală pe care au făcut-o guvernele PDL, respectiv lucrează „dictatorial” şi
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că Tarom ar trebui să renunţe la aeronava prezidenţială Airbus A 310, deoarece produce companiei pierderi anuale de 7
Mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a
Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR), controlate de autoritățile locale, preiau activitatea organismului intermediar pentru fondurile europene destinate întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul Programul Operațional
Compania ungară de stat Magyar Posta a anunţat miercuri că este interesată de Poşta Română şi va decide în privinţa unei posibile investiţii în funcţie
”Legenda mărțișorului, talisman românesc” va fi promovată în aeroporturile Otopeni și Timișoara, precum și în Spania și Germania, la inițiativa ministrului delegat pentru IMM-uri, mediu
Mii de bârlădeni au ieşit în stradă, miercuri, pentru a manifesta împotriva exploatării gazelor de şist în perimetrul localităţii lor.Compania Chevron a anunţat că intenţionează
Deputatul Ion Stan a fost trimis în judecată pentru presupuse infracțiuni de trafic de influență, în legătură cu banii pentru campania sa electorală, a informat,