sâmbătă

3 august, 2024

Stiri

Curtea Constituțională a României a decis miercuri că hotărârea Senatului privind votul asupra cererii de încuviințare a arestării preventive a social-democratului Dan Șova este neconsttuțională, admițând astfel contestația PNL. Conducerea Senatului ar urma să decidă pașii care vor...
6 mai, 2015
Cu doar o zi înainte de alegerile parlamentare din Marea Britanie, sondajele de opinie arată o luptă strânsă între conservatori şi laburişti. Cercetările nu indică victoria clară a niciuneia dintre tabere, în condinţiile în care, în funcţie de...
6 mai, 2015
Liderii partidelor parlamentare au semnat o inițiativă legislativă de modificare a legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private, în cadrul consultărilor care au avut loc, miercuri, la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială. Inițiativa,...
6 mai, 2015
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a invitat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) să desemneze un reprezentant pentru o întâlnire de lucru, care ar urma să aibă loc joi, la sediul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere a Terorismului....
5 mai, 2015
Parlamentarii au depus în ultima perioadă tot mai multe inițiative de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, acestea aflându-se în diferite faze ale procesului legislativ. Cea mai recentă este inițiativa unor deputați PSD, depusă...
5 mai, 2015
Britanicii vor avea de ales joi nu atât între conservatori şi laburişti, ci între Marea Britanie şi UE, iar rezultatul scrutinului îi preocupă pe liderii de la Bruxelles. Dar nu numai pe ei: think-tank-urile britanice calculează costurile unei...
5 mai, 2015
Creditele acordate de bănci vor înregistra în acest an o creştere de 2,3% şi de 4,3% anul viitor, cu accent pe retail, unde creditarea va avansa cu 5,2% în 2016, susţinută de finanţările ipotecare acordate prin Prima Casă,...
5 mai, 2015
Baza de la Deveselu va funcţiona sub autoritatea Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli, a anunţat marţi ministrul Apărării, Mircea Duşa, precizând că obiectivele acestei baze vor fi operaţionalizate spre sfârşitul anului. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a...
5 mai, 2015
Cazul din Republica Moldova cunoscut drept „Jaful secolului”, în urma căruia au dispărut din ţara de peste Prut un miliard de dolari, începe să fie elucidat prin publicarea raportului unei companii americane de audit, Kroll. Raportul confidenţial de...
5 mai, 2015
Preşedintele Klaus Iohannis se consultă miercuri cu liderii partidelor parlamentare pe tema legilor Big Brother, discuțiile având ca punct de plecare documentul transmis de Administrația Prezidențială cu privire la legile securității cibernetice. Consultările pe tema securităţii cibernetice (legea...
5 mai, 2015
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate,...
5 mai, 2015
Fostul deputat Marko Attila a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol, după ce a fost arestat preventiv în lipsă la solicitarea DNA, potrivit unor oficiali din cadrul Poliţiei Române citate de Mediafax. Potrivit anchetatorilor, fostul deputat este...
4 mai, 2015
Anul 2014 a fost marcat de adâncirea crizei din mass-media românești. Afacerile de media au fost lovite, în continuare, de scăderea vânzărilor și a audiențelor, de problemele legate de distribuție, de publicitatea din bani publici alocată discreționar și,...
4 mai, 2015
Comisia Europeană a adoptat luni o versiune revizuită a orientărilor de finalizare pentru programele de politică regională din perioada 2007-2013, informează un comunicat de presă. Revizuirea simplifică o serie de proceduri de finalizare în ce privește instrumentele de...
4 mai, 2015
Statele central şi est-europene membre ale Uniunii Europene vor fi foarte probabil supuse presiunilor pentru a prelua din povara reprezentată de creşterea numărului de solicitanţi de azil, care în prezent este suportată de ţări ca Germania şi Suedia,...
4 mai, 2015
Un număr de 540 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) ar trebui disponibilizați potrivit unui program de restructurare, însă decizia este amânată din lipsă de fonduri, fiecare din aceşti salariaţi urmând să încaseze salarii compensatorii dar compania...
4 mai, 2015
Preşedintele rus Vladimir Putin a ratificat acordul cu privire la crearea unui fond comun de rezervă pentru statele emergente din cadrul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud. Textul a fost semnat în iulie de...
3 mai, 2015
Guvernul intenţionează să listeze în acest an sau cel mai târziu anul viitor, la bursele din Bucureşti şi Londra, acţiuni ale unor companii precum Aeroportului internaţional Bucureşti-Otopeni, portului Constanţa, Hidroelectrica, Romtelecom și altele. Anunțul a fost făcut duminică...
3 mai, 2015
Preşedintele german, Joachim Gauck, s-a exprimat vineri în favoarea acordării unor despăgubiri Greciei, reclamate de Atena pentru distrugerile provocate de nazişti în timpul celui de-al doilea Război Mondial, relatează Reuters. Joachim Gauck, cunoscut pentru luări de poziţie provocatoare...
3 mai, 2015
O delegaţie de 20 de companii americane, condusă de către adjunctul secretarului al Comerţului Bruce Andrews, va participa la o misiune comercială în domeniul securităţii cibernetice la Bucureşti şi Varşovia în perioada 11-15 mai. Misiunea, anunţată de Departamentul...
3 mai, 2015

SRI invită CNA la o întâlnire de lucru

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a invitat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) să desemneze un reprezentant pentru o întâlnire de lucru, care ar urma să

Analiză CJI: Starea presei în 2014

Anul 2014 a fost marcat de adâncirea crizei din mass-media românești. Afacerile de media au fost lovite, în continuare, de scăderea vânzărilor și a audiențelor,

SRI invită CNA la o întâlnire de lucru

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a invitat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) să desemneze un reprezentant pentru o întâlnire de lucru, care ar urma să

Analiză CJI: Starea presei în 2014

Anul 2014 a fost marcat de adâncirea crizei din mass-media românești. Afacerile de media au fost lovite, în continuare, de scăderea vânzărilor și a audiențelor,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: