cursdeguvernare

joi

3 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Stiri

Primăria Sectorului 1 din București, condusă de Daniel Tudorache (PSD), aloca în septembrie 2017 fonduri publice în valoare de peste 2,75 milioane de euro pentru realizarea, editarea, tipărirea și distributia unui Buletin informativ al instituției în urmatorii 4...
26 martie, 2018
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis, luni, în majoritate, rejudecarea de la zero a dosarului în care Mircea Cosma (fost președinte al Consiliului Județean Prahova) și fiul său –...
26 martie, 2018
Glencore Plc și Trafigura Group s-au numărat printre traderii străini care au tranzacționat primele contractele futures pe petrol denominate în yuani, lansate luni la bursa chineză Shanghai International Energy Exchange (INE). Volumul tranzacțiilor cu contractele futures chineze l-a...
26 martie, 2018
Marţi seara sau, cel târziu, miercuri dimineaţă, vor sosi în țară primele doze de imunoglobulină – este vorba despre fiolele achiziționate din Austria, după activarea mecanismului european de protecție civilă. De câteva luni, în România nu mai există...
26 martie, 2018
Șase inspectori școlari județeni pe care Ministerul Educației a încercat de două ori să îi dea afară au depus plângere la DNA împortiva celor care au decis revocarea lor din funcție. Ultima revocare a avut loc în februarie,...
26 martie, 2018
Transgaz (TGN) va da, în 14 aprilie, ordinul de începere a lucrărilor de construcție a celor 3 staţii de comprimare gaze prevăzute în proiectul BRUA Faza 1, conform calendarului de execuție aferent contactului semnat vineri, potrivit unui comunicat...
26 martie, 2018
Grupul Schweighofer, unul dintre liderii europeni în prelucrarea lemnului, a anunțat luni ”o schimbare de strategie”: vinde compania subsidiară Cascade Empire S.R.L. (Cascade Empire) precum și divizia de management forestier, Ocol Silvic Cascade Empire S.R.L., către compania suedeză...
26 martie, 2018
Guvernul a aprobat săptămâna trecută un nou regulament al sporurilor acordate în Justiție, stabilind că ”pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase” se va acorda un spor de maximum 15% din indemnizația de încadrare sau din salariul...
26 martie, 2018
DNA a refuzat să aprobe încetarea detașării a doi polițiști judiciari la Secția sa din Ploiești, așa cum a cerut ministrul de Interne, Carmen Dan, după scandalul înregistrărilor făcute publice de fostul deputat Vlad Cosma. Ministerul Afacerilor Interne...
26 martie, 2018
Asocierea condusă de firma italiană Astaldi care realizează lucrările la magistrala V de metrou a intentat Metrorex cinci procese și cere despăubiri de zeci de milioane de euro, scrie Digi24. ”Pe rolul instanțelor de judecată mai sunt alte...
26 martie, 2018
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că va fi înfiinţată o comisie specială pentru modificarea legislației privind securitatea naţională. „Am vorbit despre un proiect de modificare a legii privind securitatea naţională. Am desemnat doi coordonatori, pe Claudiu...
26 martie, 2018
Referendumul pentru familie ar trebui să aibă loc în luna mai, a declarat luni vicepremierul Paul Stănescu, înainte de a intra la ședința Biroului Permanent Naţional al PSD, unde se va discuta și acest subiect. „În luna mai...
26 martie, 2018
Raportul dintre creditele și depozitele bancare a scăzut și mai mult în luna februarie ca urmare a creșterii mai mari a celor din urmă față de cele dintâi, ajungându-se la un nou minim istoric: 76,1%. Sistemul bancar a...
26 martie, 2018
Mark Zuckerberg a anunţat săptămâna aceasta mai multe măsuri pe care Gacebook le va face după scandalul Cambridge Analytica referitor la aplicaţiile care vor acces la datele utilizatorilor reţelei de socializare, pentru a preveni eventuale abuzuri. Măsurile anunțate:...
25 martie, 2018
Fostul lider catalan, Carles Puigdemont, a fost reţinut duminică în Germania, după ce autorităţle din Spania au emis mandat internaţional de arestare. El a reușit să evite vineri executarea mandatului, plecând din Finlanda, unde se știa că a...
25 martie, 2018
Un raport al Kaspersky Lab a deconspirat recent o operațiune americană de spionaj cibernetic în domeniul contraterorismului, care viza membrii ISIS și al-Qaeda, scrie Digi 24, citând CyberScoop. Pe 9 martie, Kaspersky a anunțat public o campanie malware...
25 martie, 2018
Transformarea în dividende a 90% din profitul pe anul 2017 ar atrage imposibilitatea Transgaz de a finanța proiecte de investiții strategice, menționează un document ce va fi discutat la ședința AGA din 26 aprilie. De aceea, proiectul ce...
25 martie, 2018
Cel puțin 10 state membre vor anunța luni expulzarea diplomaților ruși, conform unor declarații pe surse acordate la finalul Consiliul European. În cadrul summitului, liderii țărilor UE au confirmat evaluarea Marii Britanii, potrivit căreia atacul de la Salisbury...
25 martie, 2018
Peste o jumătate de milion de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă, la Washington la „Marșul pentru viața noastră”, cerând un control mai strict privind deţinerea armelor de foc. Proteste cu aceeași temă au avut loc în aproximtiv...
25 martie, 2018
Zeci de mii de persoane au participat duminică, la Chișinău, la Marea Adunare Centenară, manifestaţie dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Printre cei prezenți s-a numărat și fostul președinte Traian Băsescu (PMP)...
25 martie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: