vineri

26 aprilie, 2024

26 martie, 2018

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis, luni, în majoritate, rejudecarea de la zero a dosarului în care Mircea Cosma (fost președinte al Consiliului Județean Prahova) și fiul său – fostul deputat Vlad Cosma erau acuzați că au primit o mită de aproape un milion de euro.

Judecătorii ar fi trebuit să pronunțe luni sentința definitivă, după trei amânări, decizia definitivă a procesului în care prima instanță l-a condamnat pe fostul deputat la cinci ani de închisoare, iar pe tatăl acestuia, la opt ani de închisoare.

„Hotărârea de fond a fost nelegală și netemeinică. Se pleacă de la zero, cu șanse egale. Știți cum e cu achitarea. Achitarea se poate da atunci când probele o susțin, dar în acest caz probele au fost viciate. În fond, se poate administra orice probă. Avem probele din rechizitoriu și cele pe care le putem solicita noi”, a declarat avocatul celor doi.


A existat şi o opinie separată, scrie Agerpres, în sensul admiterii apelului declarat de Vlad Cosma numai sub aspectul constatării incidenţei art. 19 din OUG 43/2002 şi păstrării condamnărilor date de prima instanţă pentru Mircea Cosma, Daniel Alixandrescu şi Răzvan Alexe.

Până la publicarea motivării deciziei, nu se știe ce greutate au avut înregistrările efectuate de Vlad Cosma, care a acuzat mai mulți procurori de la DNA Ploiești că au fabricat probe în mai multe dosare.

În centrul acuzațiilor se află Mircea Negulescu, fost procuror la Secția DNA Ploiești.

Dosarul

În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă, directorul Direcţiei “Patrimoniu” din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar omul de afaceri Răzvan Alexe, pentru trafic de influenţă şi dare de mită.


Vlad şi Mircea Cosma au fost trimişi în judecată de DNA fiind acuzaţi că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la trei oameni de afaceri prahoveni, denunţători în cauză, ale căror firme au avut numeroase contracte cu CJ Prahova.

Firmele controlate de cei trei sunt, la rândul lor, trimise în judecată într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, dosar în care sunt inculpaţi Răzvan Alexe, dar şi fostul angajat al Secretariatului general al Guvernului, Marcel Păvăleanu, alături de alţi oameni de afaceri din Prahova.

“Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare” notau procurorii DNA în 2014, atunci când a început urmărirea penală în acest dosar.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: