cursdeguvernare

joi

17 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Stiri

Problemele semnalate de autorități la lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva vor fi urmate de plângeri penale, după ce Compania de Autostrăzi a depistat nu mai puțin de 60 de abateri de la normele tehnice, înainte de încheirea lucrărilor,...
29 august, 2019
UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a reacționat joi, la criticile CSM, într-un comunicat cu precizări transmise de Adminsitrația Prezidențială: Președintele României nu a justificat respingerea propunerii în funcția de ministru al justiției a judecătorului Dana-Cristina Gîrbovan, ci a cetățeanului...
29 august, 2019
Începând din septembrie, România și Bulgaria vor fi coordonate de către Biroul Reprezentanței Regionale a Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru Europa Centrală și de Est cu sediul central la Varșovia, Polonia. Nadeem Ilahi (foto), în prezent șeful biroului...
29 august, 2019
Într-o mișcare de forță produsă miercuri dimineața, premierul Boris Johnson a declanșat mecanismul de suspendare al lucrărilor Parlamentului Regatului Unit, cu scopul evident de a limita timpul în care parlamentarii pot interveni în procesul de ieșire al Marii...
29 august, 2019
Contextul global a împiedicat, în iulie, recuperarea căderilor anterioare din industrie, oricum dificilă în lunile de vară. „Multe firme au închis porţile în iulie pentru o lună întreagă de concediu”, spune Barometrul Industrial publicat joi şi realizat de...
29 august, 2019
Autoritatea Electorală Permanentă a decis să nu ramburseze sumele cerute de PSD pentru campania de la europarlamentare, deoarece semnătura pe documente aparține fostului trezorier, Mircea Drăghici (foto), transmite Europa Liberă. PSD ceruse pentru rambursare 3,38 milioane de lei,...
29 august, 2019
Asociațiile membre ale Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR) solicită joi Ministerului Finanțelor Publice și Guvernului României ”să adopte fără întârziere pachetul de măsuri de simplificare și modernizare a legislației fiscale”. Un comunicat al organizației subliniază faptul că ”aceste...
29 august, 2019
Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a solicitat Curții Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului (CEDO), amânarea cauzelor programate pentru începutul lunii septembrie, pentru că nu mai are Agent Guvernamental, iar biroul de la Strasbourg a rămas cu doar opt...
29 august, 2019
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va introduce cazierul contravenţional pentru operatoriii economici, astfel încât inspectorilor săi să le fie mai uşor să sancţioneze mai aspru repetarea abaterilor constatate anterior. În cazul în care se constată că, pentru...
29 august, 2019
Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Partidul Democrat au convenit miercuri ca Giuseppe Conte să fie renumit în funcţia de premier al Italiei, aceasta fiind condiția pusă de M5S pentru formarea unei noi coaliții guvernamentale. Liga, formațiune care a...
29 august, 2019
Dana Gîrbovan, propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei, a anunțat miercuri seara că își retrage demisia din magistratură, după ce președintele Klaus Iohannis a respins propunerea PSD de a o numi ministru al Justiției. „Jocurile şi calculele politice se...
28 august, 2019
Premierul Viorica Dăncilă a susținut miercuri seară un discurs-replică la refuzul președintelui de acceptat remanierea solicitată de premier, anunțând că va merge în Parlament pentru a cere un vot de încredere pentru o nouă formulă de guvern. A...
28 august, 2019
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că respinge în bloc propunerile de remaniere trimise la Cotroceni de către premierul Dăncilă și a solicitat acesteia să declanșeze procedura votului de încredere în Parlament în condițiile în care structura guvernului...
28 august, 2019
Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord. Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeta a II-a suspendarea Parlamentului pentru...
28 august, 2019
Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a declarat miercuri, la Digi24, că actualul guvern nu trebuie să mai rămână la putere până la alegerile parlamentare de anul viitor și că Alianța USR-PLUS este gată să își asume guvernarea. Declarația lui...
28 august, 2019
Statele membre au convenit miercuri asupra seriei de măsuri de sprijin propuse de Comisia Europeană pentru a ușura dificultățile financiare cu care se confruntă fermierii din cauza condițiilor meteorologice și pentru a crește disponibilitatea hranei pentru animale. Problema...
28 august, 2019
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) are „suspiciuni rezonabile” că fluxul de gaze din import prin Ucraina va fi redus în iarna care urmează, dacă vecinii de la est nu își reînnoiesc acordurile cu Rusia pentru tranzitul...
28 august, 2019
John Bolton (foto), consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui american Donald Trump, a declarat pentru Radio Europa Liberă că „Statele Unite au un interes strategic la Marea Neagră” și vor apăra interesele aliaților lor. „La Marea...
28 august, 2019
Guvernul de la Varșovia marchează o premieră în istoria post-comunistă a țării: a aprobat marți proiectul de buget pentru anul 2020, primul cu buget echilibrat, anunță cotidianul Rzeczpospolita. Proiectul legii bugetului de stat pentru 2020 a fost aprobat...
28 august, 2019
Trei persoane au fost reţinute în cazul mai multor copii germani care ar fi fost puşi la munci epuizante, bătuţi şi ţinuţi în sclavie într-un centru de reeducare continuă din Maramureș. Din grupul infracțional investigat de DIICOT, ar...
28 august, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: