cursdeguvernare

sâmbătă

5 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

DIICOT: Trei persoane reținute într-un caz de sclavie – copii germani exploatați în Maramureș

28 august, 2019

Trei persoane au fost reţinute în cazul mai multor copii germani care ar fi fost puşi la munci epuizante, bătuţi şi ţinuţi în sclavie într-un centru de reeducare continuă din Maramureș.

Din grupul infracțional investigat de DIICOT, ar face parte doi cetățeni germani și mai mulți români care au adus în România copii din Germania pentru „reeducare”, dar îi foloseau pentru munci epuizante.

Potrivit DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – august 2019, opt suspecţi, dintre care doi cetăţeni germani, soţ şi soţie, au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca principal scop traficarea pe raza judeţului Maramureş a mai multor tineri de naţionalitate germană, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, sub paravanul desfăşurării unor activităţi autorizate de servicii educative ce vizau recuperarea şi reintegrarea socială a acestora, în baza unor programe şi proiecte derulate şi coordonate de către cei doi suspecţi de naţionalitate germană.


„În realitate, tinerii au fost supuşi unui regim de lipsire de libertate, de interzicere în a comunica în exterior cu familiile din Germania ori cu alte persoane sau autorităţi române, fiind obligaţi ca, sub pretextul unui aşa-zis <program de reeducare> conceput de către cetăţeanul german, să execute munci epuizante în gospodăriile unor localnici aflaţi în anturajul suspecţilor – dincolo de capacităţile şi limitele fizice ale vârstei lor ori afecţiunilor de care suferă – practicându-se asupra minorilor metode umilitoare, degradante, ţinerea lor în stare de sclavie şi exercitarea asupra lor în mod repetat de acte de violenţă gravă şi ameninţări. În acest mod tinerilor le-a fost creată o puternică stare de temere şi chiar de traumă ca urmare a bătăilor repetate, privării de hrană, lipsirii de libertate prin închiderea într-un aşa-zis <arest>, exercitării unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor, ţinerii deliberate a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie etc. – toate cu titlu de <pedeapsă> menită să <educe> comportamentul copiilor. Unii dintre minori au avut chiar intenţii suicidale din cauza acestui regim”, arăta DIICOT.

Conform sursei citate, aşa-zisul program social, finanţat de către statul german, fondat şi coordonat de către suspectul de naţionalitate germană este reprezentat de serviciul social intitulat „Projekt Maramureş”, al cărui furnizor acreditat este o asociaţie cu sediul în municipiul Baia Mare, jud. Maramureş, din datele deţinute până la acest moment rezultând că aceasta are doar un rol formal în derularea proiectului respectiv, care a primit licenţă de funcţionare din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România, valabilă pentru o perioadă de 5 ani în intervalul februarie 2016 – februarie 2021.

„În programele oficiale ale acestui proiect sunt prevăzute în scop de reabilitare o multitudine de activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative.

În realitate, victimele sunt excluse de la orice formă de continuare a studiilor, le sunt întrerupte tratamentele medicale pe care le au prescrise ca terapie, li se confiscă actele de identitate, bunurile personale (în principal cele care ar facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară) şi sunt supuşi metodelor dure şi brutale de aşa-zisă re-educare, adoptate de către suspect şi persoanele din anturajul său, în baza ideilor promovate de acesta cu privire la conceptul de educaţie.


Din cercetările efectuate în cauză există date şi indicii despre faptul că fondurile băneşti asigurate de statul german pentru finanţarea activităţii acestui proiect sunt deturnate în mare parte de la scopul dedicat şi sunt însuşite de către membrii grupului, prin mai multe metode ilicite practicate pentru a asigura o aparenţă de legalitate”, mai arăta DIICOT.

Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism a dispus preluarea dosarului înregistrat la Biroul Teritorial Maramureş de către DIICOT Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Maramureş, Adrian Mândru, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că la solicitarea DIICOT Maramureş au fost instituite de către DGASPC măsuri speciale de protecţie în regim de urgenţă pentru 4 copii germani.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: