Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) are „suspiciuni rezonabile” că fluxul de gaze din import prin Ucraina va fi redus în iarna care urmează, dacă vecinii de la est nu își reînnoiesc acordurile cu Rusia pentru tranzitul de gaze.
În aceste condiții, există riscul ca, la iarnă, să nu mai fie alimentaţi toţi consumatorii de gaze din România. Producţia internă acoperă circa 80% din consumul intern.
„În aceste condiţii, ar putea fi necesară întreruperea unor categorii de consumatori şi trecerea unor grupuri termoenergetice la funcţionarea pe păcură„, potrivit unei note de prezentare a unui proiect de ordin al ANRE.
Acordurile dintre Rusia și Ucraina încetează la 31 decembrie 2019, iar politica Rusiei este să ocolească Ucraina cât mai mult cu putință. În context trebuie amintit că Rusia a notificat Bulgaria că nu va mai folosi traseul care trece prin România de la Isaccea la Negru-Vodă.
Este pentru prima dată când autorităţile din România vorbesc de pericolul ca importurile de gaze să fie periclitate de relaţiile dintre Rusia şi Ucraina.
Până acum, Transgaz afirma, în documentele publice, că partea română nu a primit nicio informare cu privire la fluxul de gaze din Rusia via Ucraina.
Rezerve insuficiente pentru iarnă
„În cazul apariţiei unei asemenea situaţii întreruperea furnizării gazelor naturale din direcţia Ucraina va afecta întreaga regiune, atât Ungaria cât şi Bulgaria fiind nevoite să declanşeze mecanismele de securitate pentru a-ş proteja proprii consumatori. Ca urmare nu vor mai fi disponibile gaze naturale pe punctele de interconectare cu cele două ţări”, mai spune documentul citat.
Decizia ANRE nr. 664/10.04.2019 a stabilit stocul minim pe care Transgaz are obligaţia de a-l constitui în depozitele subterane, dar „există riscul ca, în cazul unei întreruperi a furnizării gazelor naturale din direcţia Ucraina, Transgaz să nu deţină în depozite cantitatea de gaze naturale necesară operării şi asigurării echilibrului fizic al sistemului de transport şi nici să nu aibă posibilitatea de a achiziţiona această cantitate prin mecanisme de piaţă”, avertizează specialiştii ANRE.
Totodată, în prezent, capacitatea disponibilă pe punctele de interconectare Csanadpalota (cu Ungaria) şi Giurgiu-Ruse sunt limitate din punct de vedere tehnic, iar capacităţile disponibile pe aceste puncte au fost deja rezervate.
Preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, a declarat, luni, că până în prezent obligaţia de înmagazinare a gazelor naturale pentru iarnă a fost îndeplinită în proporţie de 97%.
„În cursul acestui an, ANRE a stabilit obligaţia de înmagazinare a gazelor pentru perioada de iarnă cu 10% peste ce a fost în 2018. Posibil ca această creştere a importului să fie determinată şi de creşterea obligaţiei de înmagazinare. Acum obligaţia de înmagazinare este îndeplinită în proporţie de 97%. Estimăm că această obligaţie va depăşi 100%, ceea ce este un lucru bun, având gaze în depozite, putem să gestionăm mai bine situaţia”, a mai spus Dumitru Chiriţă.
ANRE vrea să emită o motodologie de „regularizare a diferenţelor dintre alocările de gaze (din depozite) şi cantităţile de gaze naturale efectiv măsurate.