duminică

21 iulie, 2024

Europa

Cotațiile tranzacțiilor futures (cu livrare la termen) cu grâu cresc luni dimineață cu peste 5% (5,67% la ora 10.07, ora României) la Bursa din Chicago (cea mai mare piață de mărfuri a lumii), ca urmare a deciziei Rusiei...
31 octombrie, 2022
Germania a fost dur criticată de liderii europeni pentru uriașul pachet financiar adoptat în contextul crizei energetice, dimensiunea acestuia fiind imposibil de egalat de statele mai „sărace” din Europa, dar chiar și economiile bogate, a căror bugete sunt...
30 octombrie, 2022
Democrații vor pierde, cel mai probabil, peste 20 de locuri în Camera Reprezentanților – și, odată cu ele, majoritatea – la alegerile intermediare din 8 noiembrie, potrivit redactorului-șef al Cook Political Report, Amy Walter, transmite MarketWatch. În opinia...
30 octombrie, 2022
Rusia s-a retras dintr-un acord cheie de asigurare a exporturilor de cereale din Ucraina, prin porturile de la Marea Neagră, intermediat de Națiunile Unite, provocând indignare internațională și dând o lovitură eforturilor de atenuare a crizei alimentară globale,...
30 octombrie, 2022
Aprecierea accelerată a dolarului va șterge peste 10 miliarde de dolari din câștigurile corporative din SUA în trimestrul al treilea, estimează analiştii, punând presiune asupra companiilor care se confruntă deja cu prețuri ridicate și cu perspective interne sumbre,...
30 octombrie, 2022
Cel puțin 151 de persoane, majoritatea adolescenți și tineri în vârstă de 20 de ani, au fost ucise într-o busculadă de proporții, formată după ce o mulțime uriașă de oameni care sărbătorea Halloween-ul a pătruns pe o alee...
30 octombrie, 2022
Ministerul rus al Apărării a acuzat sâmbătă că personalul Marinei britanice a aruncat în aer gazoductele Nord Stream luna trecută, o afirmație despre care Londra a spus că este falsă și menită să distragă atenția de la eșecurile...
29 octombrie, 2022
Cancelarul german Olaf Scholz își propune să obțină un acces sporit pentru produsele germane pe piața chineză, dar și să adreseze preocupările legate de încălcările drepturilor omului în cadrul vizitei sale oficiale de săptămâna viitoare, de la Beijin,...
29 octombrie, 2022
Rusia și-a intensificat exporturile maritime de petrol Ural către Asia, la 50% din total, în perioada 1-20 octombrie, înainte de intrarea în vigoare, în decembrie, a embargoului UE asupra petrolului şi produselor petroliere, potrivit traderilor şi datelor Refinitiv...
29 octombrie, 2022
Un raport al Comisiei Europene arată că la nivelul întregului bloc comunitar există aproape 31.000 de companii care sunt deținute de persoane fizice din Rusia, iar dintre acestea cel puţin 1.400 de companii sunt deţinute de 33 de...
29 octombrie, 2022
Comisia Europeană i-a reamintit lui Elon Musk, în urma confirmării că a preluat controlul asupra platformei de socializare Twitter, că trebuie să respecte regulile UE de moderare a conținutului, informează Euronews. „În Europa, pasărea va zbura după regulile...
29 octombrie, 2022
Angajații din zona euro ar putea beneficia de o creștere salarială de 4% în 2023, potrivit unui sondaj realizat de Banca Centrală Europeană (BCE) în rândul companiilor, însă aceasta nu va compensa scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor,...
29 octombrie, 2022
Economia germană a înregistrat o creștere surprinzătoare a PIB-ului în trimestrul al treilea. Totuși, acest lucru nu înseamnă că țara va evita o recesiune, avertizează economiștii. În ciuda temerilor privind intrarea iminentă în recesiune a economiei Germaniei, PIB-ul...
28 octombrie, 2022
Capitalizarea de piață a celor mai mari companii tehnologice listate pe bursa americană a scăzut în ultimul an cu circa trei trilioane de dolari, majoritatea pierderilor fiind concentrate în rândul a șase giganți, respectiv Alphabet, compania mamă a...
28 octombrie, 2022
Elon Musk a preluat controlul Twitter și a concediat deja directorii de top, dar și își îmblânzește retorica, față de agențiile de publicitate, privind „eliberarea” conținutului postărilor de limite pe una dintre cele mai influente rețele sociale media....
28 octombrie, 2022
Uniunea Europeană a ajuns joi la un acord privind legea care interzice vânzările de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035, obiectivul fiind de a accelera trecerea la vehiculele electrice şi combaterea schimbărilor climatice,...
28 octombrie, 2022
Autorităţile poloneze au demolat joi patru monumente ridicate în timpul regimului comunist, în cadrul campaniei de ”derusificare” a spaţiilor publice ce a fost intensificată de guvernul de la Varşovia odată cu războiul din Ucraina, anunță Agerpres, care citează...
27 octombrie, 2022
Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat joi dobânzile din zona euro cu încă 75 de puncte de bază, ducând rata dobânzii la facilitatea de depozit la 1,5% și rata principală de refinanțare la 2%. ”Spre deosebire de deciziile...
27 octombrie, 2022
Președintele francez Emmanuel Macron a lansat miercuri ideea unei legi care să încurajeze cumpărarea de produse fabricate în Europa – „Buy European Act” – și care să-i protejeze astfel pe producătorii europeni de automobile electrice de concurența din...
27 octombrie, 2022
Presa olandeză scrie că autoritățile au permis accesul în porturile țării a zeci de nave rusești, în ciuda interdicției de acces portuar pentru navele care arborează pavilion rusesc, impusă de UE. „Scutiri” de la sancțiuni, scrie rtl.nieuws.ro, au...
27 octombrie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: