joi

28 martie, 2024

28 octombrie, 2022

Uniunea Europeană a ajuns joi la un acord privind legea care interzice vânzările de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035, obiectivul fiind de a accelera trecerea la vehiculele electrice şi combaterea schimbărilor climatice, transmite Reuters.

Negociatorii din statele membre UE şi Parlamentul European, care trebuie să aprobe noua legislaţie, precum şi Comisia Europeană, care elaborează noile legi, au convenit că producătorii auto trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, ceea ce va face imposibilă vânzarea noilor autoturisme pe benzină şi motorină în blocul comunitar.

„Acest acord reprezintă o veste bună pentru şoferi … maşinile noi cu emisii zero vor deveni mai ieftine, mai disponibile şi mai accesibile tuturor”, a afirmat liderul negociatorilor de la Parlamentul European, Jan Huitema.

Noi ținte începând cu 2025


„Am încheiat negocierile privind standardele de CO2 pentru automobile. decizie istorică a UE privind clima, care confirmă definitiv obiectivul de a avea 100% vehicule cu emisii zero până în 2035, cu etape intermediare în 2025 și 2030”, a scris pe Twitter eurodeputatul francez Pascal Canfin, președintele Comisiei de Mediu a Parlamentului European.

La rândul său, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat că acordul transmite un semnal puternic industriei şi consumatorilor.

„Europa adoptă trecerea la mobilitatea cu zero emisii”, a adăugat oficialul european.

Acordul include o reducere cu 55% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2030, faţă de nivelul din 2021, o ţintă mult mai ambiţioasă decât actualul obiectiv, care prevedea o reducere cu 37,5%.


Noile vehicule comerciale trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, şi una cu 55% până în 2030.

Volkswagen a anunțat că din 2033 va produce doar mașini electrice

Pe fondul sporirii presiunilor autorităţilor de reglementare, şeful brandului Volkswagen, Thomas Schaefer, a anunţat că din 2033 brandul va produce doar maşini electrice în Europa.

Totuși, legea UE a întâmpinat o oarecare rezistență atunci când a fost propusă în iulie 2021, asociația europeană a industriei auto ACEA avertizând împotriva interzicerii unei anumite tehnologii și a cerut ca motoarele cu ardere internă și vehiculele pe hidrogen să joace un rol în tranziția cu emisii scăzute de carbon.

Negociatorii au convenit joi că UE va elabora o propunere privind modul în care mașinile care funcționează cu „carburanți neutri în CO2” ar putea fi vândute după 2035.

Producătorii mici de automobile care produc mai puțin de 10.000 de vehicule pe an pot negocia obiective mai slabe până în 2036, când s-ar confrunta cu cerința de zero emisii.

Legea este prima care a fost finalizată dintr-un pachet mai larg de noi politici UE, concepute pentru a îndeplini obiectivele blocului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, mai titrează Reuters.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: