Cinci firme românești IT în topul european al afacerilor cu cele mai mari ritmuri de creștere
România a intrat doar cu cinci companii, toate din domeniul IT, în topul celor mai dinamice 1.000 de firme din Europa, realizat de Financial Times

Alexandru Ghilduș (foto), autorul Memorialului Renașterii, monumentul din Piața Revoluției pe care bucureștenii l-au poreclit „Țeapa” sau „Cartoful tras în țeapă”, a fost premiat cu
Siveco Romania anunță vineri implicarea în proiectul european de cercetare „Electronic Ticketing System” (ETS) Proiectul ETS – sau “Sistem electronic de emitere a biletelor”- este
La cea de-a 45-a ediție a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva, care se desfășoară între 29 martie și 2 aprilie, participă 725 de
Marian Jean Marinescu (PNL) a fost declarat eurodeputatul anului 2016 la categoria ”Cercetare şi inovare”, în cadrul decernării premiilor MEP Awards 2017, eveniment organizat anual
Proprietatea Intelectuală (PI) este în continuare un concept foarte abstract pentru cetățenii europeni și există o tendință constantă de a asocia protejarea PI cu „elita”,
SIVECO România a obținut marele premiu la categoria Cultură & Turism a World Summit Awards (WSA), cea mai prestigioasă competiție de IT, cu aplicația „Kazakhstan,
Studenții Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București au obținut patru medalii, dintre care una de aur, la Olimpiada de Matematică din Macedonia,
Revista IT Europa a dat publicităţii lista finaliştilor European IT & Software Excellence Awards 2017, una dintre principalele competiţii europene destinate furnizorilor independenţi de software
Guvernul a actualizat luni Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020 (SNCDI 2020), în conformitate cu Programul de guvernare, astfel încât domeniul energiei nucleare
Guvernul va oferi, în cadrul unui nou program Brain Return, un grant de 3.500 de euro anual pentru a-i convinge pe olimpici să rămână în
În pofida protestelor celor mai importante universități și a organizațiilor de cercetători, Guvernul nu renunță la intenția de a reorganiza organismele consultative din domeniu. Măsura
Ministrul Cercetării pregătește “reorganizarea organismelor consultative” din subordine, o măsură ce riscă să anuleze „orice efort făcut în ultimul an de recredibilizare și de consolidare a comunității
O echipă de cinci elevi ai unui liceu din Timișoara a câştigat finala virtuală a competiției Zero Robotics, organizată de NASA şi universitatea americană MIT.
Ultimul raport de Sustenabilitate al Siveco a câștigat etapa națională a competiției Deloitte Green Frog Award, fiind înscris în etapa superioară, cea care va stabili
Investiția în laserul de la Măgurele poate genera dezvoltare locală, cifra de afaceri anuală estimată de cel mai recent studiu este de peste 600 de
Cercetătorii Jean Pierre-Sauvage, Sir J. Fraser Stoddart şi Bernard L. Feringa au primit miercuri Premiul Nobel pentru Chimie pe 2016, „pentru designul şi sinteza maşinilor
S-a încheiat consultarea publică pentru cea de a șaisprezecea sesiune a României Competitive, sesiunea cu tema Cercetarea, Dezvoltarea și Inovarea. Dezbaterea acestei teme s-a concentrat
Noaptea Cercetătorilor va avea loc vineri în București și alte 15 orașe din țară. În Capitală, evenimentul se desfăşoară între orele cinci după-amiaza şi zece seara,
Revista britanică “Corporate Vision” a anunțat recent medaliaţii “Technology Innovator Awards 2016”, produsul educațional AeL, realizat de Siveco România, primind o nouă recunoaștere internațională. Premiile