Horizon 2020: 16 miliarde de euro pentru cercetare și inovare în următorii doi ani
Comisia Europeană a aprobat marți programul de lucru pentru 2016 – 2017 prin care se vor investi în cercetarea și dezvoltarea din Uniune aproximativ 16

Un sistem de alertare timpurie și de asistare computerizată a deciziilor, bazat pe anticiparea vulnerabilităților obiectivelor nucleare – acesta ar fi pe scurt obiectivul proiectului
Comisia Europeană a lansat luni programul „mărcii de excelență”, o etichetă acordată propunerilor promițătoare care nu au obținut finanțare prin Horizon 2020, dar care ar
Miniștrii adjuncți care se ocupă de cercetare în Bulgaria, Spania, Portugalia, Franța, Slovenia și Grecia, i-au trimis o scrisoare comisarului european pentru Cercetare, Știință și
Proiectele de informatizare aduc schimbările dorite în organizație numai dacă sunt folosite la parametri pentru care au fost realizate. Rezistența la schimbare este dușmanul oricărei
Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunțat luni că Guvernul va amâna cu un an prevederea legală potrivit căreia cadrele didactice universitare titulare care nu au