La obiect

Bătălie între gazul rusesc şi acordul de comerţ liber UE- Moldova. Ministrul de finanţe suedez Carl Bildt a declarat pentru EUObserver că un posibil acord de comerţ liber cu UE ar fi mai benefic pentru viitorul Republicii Moldova...
15 decembrie, 2010
”Flexibilizarea asta e un concept complicat și necesită și securizare în același timp. Oamenii nu vor mai avea un plan de carieră”
12 decembrie, 2010
Asa cum am vazut in articolul precedent, singura posibilitate de a actiona politic in lumea in care traim ar fi modul pragmatic, cateodata sustinut de niste idei cu un fel de nuanţare etică, alteori oportunist, si in majoritatea...
10 decembrie, 2010
”Când am lucrat la elaborarea noului Cod Penal am reuşit să recenzăm vreo 250 de legi speciale care conţineau infracţiuni. Cele mai importante au fost scoase din legile speciale şi au fost introduse în noul Cod, însă nu...
9 decembrie, 2010
”Supraîncărcarea activităţii procurorului, devenită cronică la nivelul unor parchete, mai ales locale, afectează în mod direct cetăţeanul, din punct de vedere al celerităţii soluţionării cauzelor şi al calităţii actului de justiţie.”
9 decembrie, 2010
Daca vei intreba orice politician, din orice tara din lume, daca politica necesita practicarea unor valori pentru a promova niste idealuri, vei primi fara indoiala un raspuns afirmativ. Sunt absolut sigur ca sunt politicieni care chiar cred si...
3 decembrie, 2010
Exista cel putin 4 sau 5 etimologii acceptate ale termenului “politica”. Personal o prefer pe cea a lui Aristotel, care folosindu-se de ta politikon, s-a referit la “afacerile cetatii”. Nimeni nu poate sa-l contrazica pe Aristotel in aceasta...
26 noiembrie, 2010
Fostul ministru al IMM-urilor, Mediului de Afaceri şi Comerţului în Guvernul Boc I pledează pentru o restructurare radicală a aparatului de control. Cuvintele cheie: comasare, regionalizare, externalizare.
23 noiembrie, 2010
Gradul mic de colectare este pus de fostul ministru al Finanţelor pe seama nefiscalizării unor întregi sectoare şi pe o impozitare mai mică a principalelor venituri decât în celelalte ţări europene.
23 noiembrie, 2010
„Dacă nu era criza economică, situaţia s-ar fi perpetuat : acum plătim costurile anilor în care nu am avut, din considerente politice, o lege de salarizare.”
21 noiembrie, 2010
”Este dificil de spus ce măsuri poate lua un Guvern, altele decât a aplica hotărârile definitive şi irevocabile. Eu am fost pus în această situaţie în perioada 2007 - 2008.”
21 noiembrie, 2010

UE va împrumuta orice stat membru din zona euro, cu probleme financiare * SUA vor întoarce spatele UE dacă Uniunea nu va avea o politică externă coerentă * Al Qaeda plănuieşte atacuri teroriste de Craăciun în Europa şi SUA * FMI aprobă un împrumut de 22,5 miliarde de euro, pentru Irlanda, pentru următorii trei ani * Compensaţii pentru danezii arestaţi anul trecut, în timpul manifestaţiei de la Copenhaga * Aproape 200 de ofiţeri turci, judecaţi pentru o tentativă de lovitură de stat in 2003 * Justiţia sud-americană anulează amnistierea regimului dictatorial din trecutul aceastei ţări *

UE va împrumuta orice stat membru din zona euro, cu probleme financiare. Liderii europeni au căzut de accord să instituie un mecanism permanent, pentru a

Noi proteste violente în Grecia * Cel putin 100.000 de functionari publici din Marea Britanie ar putea fi anunati printr-o scrisoare, pana la 1 ianuarie sau imediat dupa, ca vor fi concediati * Guvernul portughez ia măsuri economice pentru a nu apela la ajutorul extern * Ţările ex-comuniste vor pedepsirea celor ce neagă crimele totalitarismului * Statele Unite dau în judecată British Petroleum pentru dezastrul ecologic din Golful Mexic * Peste 800 de protestatari, arestaţi la Moscova * Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, anchetată pentru abuz de putere * Coreea de Sud se pregăteşte pentru un posibil atac din Nord *

Noi proteste violente în Grecia. Manifestanţii adunaţi pe străzile din Atena au aruncat cu cocktailuri Molotov, bombe cu petrol, iar poliţia a răspuns cu gaze

Costurile împrumuturilor externe în UE ar putea fi suportate din 2013 şi de sectorul privat * Germania recunoaşte că a abuzat de o generaţie întreagă de copii * Raport: în 2008, sărăcia a afectat un sfert din populaţia europeană * Ucraina transformă Cernobâlul în punct turistic * Un judecător american declară neconstituţională reforma în sănătate a preşedintelui Obama * China ar putea cumpăra obligaţiuni ale guvernului de la Lisabona * Veteranul diplomat american Richard Holbrooke a murit *

Germania recunoaşte că a abuzat de o generaţie întreagă de copii. Germania a recunoscut unul dintre cele mai mari cazuri de abuz în masă asupra

Doi președinți și încă unul

Asa cum am vazut in articolul precedent, singura posibilitate de a actiona politic in lumea in care traim ar fi modul pragmatic, cateodata sustinut de niste idei cu un fel de nuanţare etică, alteori oportunist, si in majoritatea cazurilor – cinic. Am hotarat sa incerc o analiza a politicii post-decembriste prin prisma faptelor celor trei Presedinti pe care i-a avut Romania in aceasta perioada.

Despre utilitatea valorilor în politică

Daca vei intreba orice politician, din orice tara din lume, daca politica necesita practicarea unor valori pentru a promova niste idealuri, vei primi fara indoiala un raspuns afirmativ. Sunt absolut sigur ca sunt politicieni care chiar cred si poate aplica ceea ce cred, majoritatea nici macar nu gandesc in acesta directie. Bineinteles nu se scoala omul dimineata si se intreaba cum sa promoveze ceea ce a promis electoratului, dar cand este cu mana ridicata pentru sau contra se intreaba el? Problema este fara discutie bivalenta.

Politica între viziune si bordel

Exista cel putin 4 sau 5 etimologii acceptate ale termenului “politica”. Personal o prefer pe cea a lui Aristotel, care folosindu-se de ta politikon, s-a

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: