Politica între viziune si bordel

Exista cel putin 4 sau 5 etimologii acceptate ale termenului “politica”. Personal o prefer pe cea a lui Aristotel, care folosindu-se de ta politikon, s-a referit la “afacerile cetatii”. Nimeni nu poate sa-l contrazica pe Aristotel in aceasta terminologie, chiar daca unii politicieni damboviteni confunda afacerile cetatii cu afacerile personale. De fapt, acesti domni si doamne respecta cel putin jumatatea etimologica aristoteliana, cea care se refera la … afaceri.

Nu doresc sa-i acuz pe politicieni de lipsa de respect fata de Etica Nicomahică aristotelica, pentru ca de fapt ei nu o cunosc. Nici nu trebuie, politica mioritica nu trebuie invatata, ea trebuie practicata cu sau fara aptitudini – chestie de noroc sau de “hrebenciuci”, mai mari sau mai mici.

Traditia spune ca meseria cea mai veche din lume este prostitutia, gresit! Politica este cea mai veche meserie din lume. Sunt sigur ca si intr-o pestera in care traia o ceata de Neandertali s-a facut politica, foarte mult timp inaintea lui Aristotel. In pestera neandertalilor a existat intotdeauna un mascul alfa, dar a existat intotdeauna si un candidat care si-a dorit acest statut. Intre ei a existat mereu un “hrebenciuc”. Neandertalul politic, care instiga, cantarind intotdeauna destoinicia si puterea conducatorului cetei. El stia cand sa-l ajute sau inca nu pe candidatul la conducerea cetei.

“Hrebenciucul” neandertal era neputinciosul care si-a gasit locul prin depuricarea conducatorului. Intre timp, am evoluat, “hrebenciucul” a ramas insa in memoria genetica a societatii, el s-a perpetuat impreuna cu ea, devenind simbolul si stigma politicului.

Intre timp, ceata neolitica a inceput sa-si regleze relatiile inter-umane. Masculul alfa s-a transformat uneori in femela alfa, toti aveau statut, toti mancau sau mureau de foame. Individul cel mai slab isi aducea aportul, strangea lemne sau avea grija de foc, statea la panda. Batranii stiau locurile de vanatoare si dadeau sfaturi, in noptile friguroase povesteau cetei, zilele pazeau copiii. Pentru a manca trebuia sa faci ceva, sa stii ceva, aveai un rol.

Aparitia agriculturii si domesticirea animalelor au creat surplusul pastrat de la an la an. Surplusul a creat bogatia, bogatia a stratificat si mai adanc ceata, ceata a devenit trib. Tribul si-a creat traditia. Traditiile au evoluat in legi, triburile in popoare. Popoarele au devenit state, cate o data statele au nimicit natiuni. Dupa o copilarie zbuciumata, statele au reusit sa-si coordoneze existenta printr-o definitie a relatiilor dintre cei care conduc si cei care sunt condusi. Componentele bogatiei s-au transformat, substanta ei a devenit simbol al harniciei, al potentei, al iscusintei si destoiniciei. Din nefericire si al exploatarii, al lacomiei si al nemerniciei de multe ori.

Majoritatea oamenilor cred ca politica este “curva”, eu nu cred. Daca nu este transformata in curva, ea nu este, nu are de ce sa fie. Politica este un instrument prin care comunitatea isi alege optiunile de administrare a spatiului comun si statul gestioneaza prin alegerile acestei comunitati felul in care se va face aceasta administrare. Intr-un cuvant, electoratul hotaraste CINE trebuie sa faca treaba pe o perioada agreata si legiferata, alesul comunitatii TREBUIE sa faca ceea ce a promis.

Aici intervin doua probleme dificile, care complica ipoteza enuntata mai sus. Prima problema ar fi legata de comunitate, care reprezentata prin electoratul ei nu stie ce vrea, sau poate vrea lucruri care nu sunt posibile intr-o realitate existenta. A doua problema ar fi ca cel ales (singular sau plural) nu este capabil sa administreze problemele comunitatii sau a promis mai mult decat realitatea o permitea. In aceasta clipa s-a terminat teoria! De aici incepe practica.

Practica sustine ca STATUL trebuie sa previna aceasta situatie mincinoasa sau generata de incompetenta prin institutii care sa mentina echilibrul dintre promisiuni si respectarea lor. Un parlament trebuie sa aiba o opozitie care poate prelua guvernarea, imbunatatind-o si o institutie de arbitraj, care tinand seama de lipsa de eficienta a celor alesi sa le intrerupa mandatul pentru o noua guvernare sau sa propuna noi alegeri. In Romania aceasta institutie de arbitraj se numeste Presedintia.

Cand acest echilibru nu functioneaza eficient intr-o democratie liberala, lucrurile genereaza neincredere si indiferenta. Romania a ajuns in aceasta situatie fiind populata de politicieni care afiseaza interesul public, dar slujesc majoritatea timpului alte interese. Mai mult decat atat, jocul politic a fost transformat intr-o disputa peste capetele electoratului si nu in folosul lui.

Pornind de la aceasta ipoteza, pe care eu o consider plauzibila, se pune intrebarea – exista un set de criterii care poate impune o anumita conduita politicianului, in afara legilor statului? Ma refer la reguli etice sau ceea ce numim noi deontologice! Personal ma indoiesc la modul general si sunt sigur de lipsa lor in cazul spatiului nostru politic.

Etica deontologica sau pe scurt deontologia in sensul in care noi il folosim (a actiona deontologic) este o constructie extrem de moderna (1930 – C. D. Broad’s book, Five Types of Ethical Theory), desi intr-un fel sau altul gandirea deontologica a fost prezenta in lucrarile marilor filozofi din secolul 17 incoace. Pe mine ma amuza enorm felul in care masele de jurnalisti, politicieni si liberi profesionisti se folosesc de cuvant fara a cunoste deloc despre ce naiba este vorba.

Asadar, din punct de vedere al definitiei DEX, deontologia este doctrină privitoare la normele de conduită si la obligatiile etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale), punct. Definitia corecta, dar incompleta! Termenul deon include doua sensuri – obligaţie in sensul de sarcină (obligation) si datorie in sensul absolut (duty). De aici ajungem la constructia care sta la baza deontologiei, termen atat de folosit si atat de neinteles – regulile care trebuie respectate de individul care este politician deontologic.

Constructia deontologica, cunoscuta ca “norma”, de multe ori sinonima cu un “adevar personal”, se bazeaza pe cei doi piloni antagonisti ai epistemologiei (teoria cunoasterii stiintifice) – “a priori” si “a posteriori”. Diferenta intre cei doi termeni este simpla. Cunoasterea “a priori” este independenta de experienta, ea exista pentru ca “cineva” sau “ceva” a pus-o in capul respectivului. As defini-o ca felul de a gandi acumulat prin educatie – rar, aproape inexistent.

Cunoasterea “a posteriori” este cheia intelegerii perioadei pe care o traim si acomodarea morala la timpul respectiv si la datele epocii. “A posteriori” necesita effort, este dificil, dar asigura rationalitatea unei gandiri constructive si a unui comportament moral (sau deontologic) si conduce la asezarea lucrurilor intr-un proces care poate asigura progresul si buna functionare a individului si a colectivitatii.

Baza gandirii si comportamentului politic, care pot face diferenta intre o viziune politica si un bordel, sunt “valorile protejate” (protected values), adica exact acele valori pe care nimic sau nimeni nu le poate schimba din sufletul si mintea unui om, fie el si politician. Sper ca vom putea discuta despre ele in articolul saptamanii viitoare.

Nu cred ca poate fi un citat mai potrivit epilogului acestui mic eseu decat un citat din spusele unui vechi politician american, Fisher Ames, membru al primului Congres American, reprezntant din Massachusetts, scaun mostenit 150 de ani mai tarziu de familia Kennedy.

Politicks is the science of good sense, applied to public affairs, and, as those are forever changing, what is wisdom to-day would be folly and perhaps, ruin to-morrow. Politicks is not a science so properly as a business. It cannot have fixed principles, from which a wise man would never swerve, unless the inconstancy of men’s view of interest and the capriciousness of the tempers could be fixed. [Fisher Ames (1758–1808)]

Nu l-am tradus intentionat, s-ar fi pierdut din savoarea lui anacronica. Incercati sa-l descifrati singuri.

Un weekend placut!