Cristian Grosu / Nici viitorul nu mai e ce-a fost
(Textul de mai jos e preluarea integrală a editorialului de număr al CRONICILOR CursDeGuvernare – revistă exclusiv print, al cărui număr 79 a apărut ieri.

În ultimele luni s-au întețit discuțiile despre o posibilă revenire la cote progresive, motivul fiind că acum cota unică aduce prea puțini bani la buget.Suporterii
*Notă:În România nu există corporații care sa-și unească forțele pentru a susține un partid politic sau un grup de lobby –nu există industrii atât de
În procedura de verificare a situației fiscale personale, etapa în care autoritatea fiscală stabilește veniturile impozabile ale contribuabilului supus controlului este extrem de importantă. Din
Impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate de persoanele fizice și identificate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intră în vigoare la 1 iulie 2024.
Sancțiunile internaționale se referă la un set de măsuri adoptate la nivel global sau regional privind restricţii şi obligaţii aplicate unor persoane sau entități, în
Intr-un alt text am argumentat ca AI nu modifica logica economica, nu elimina concurenta, discrepante de venituri si averi intre persoane si grupuri de oameni,
Controalele derulate de autoritățile fiscale la persoane fizice au luat amploare în ultimii cinci ani, pe fondul diversificării surselor de venit ale acestora și al
Ca orice lucru serios, declarația șefului Statului Major al României, generalul Gheorghiță Vlad – despre necesitatea pregătirii populației pentru un prezumtiv război – a fost
Dezbaterile privind inteligenta artificiala (AI) s-au intensificat mult in anii ultimi. Guvernul Marii Britanii a organizat o conferinta la nivel inalt pe aceasta tema recent.
Victoria lui Donald Trump devine pe zi ce trece scenariul de baza al alegerilor americane. Din acest motiv, se inmultesc analizele care evalueaza consecintele unui
Deși multe organizații tind să privească incidentele de fraudă drept puțin probabile, de obicei pe baza încrederii pe care o au atât în angajați, cât
Regulile care guvernează mediul de afaceri din întreaga lume sunt tot mai complexe și, chiar dacă multe dintre ele au drept obiectiv final simplificarea relațiilor
România a adoptat, la finalul anului trecut, legislația privind desfășurarea acțiunilor în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (Legea nr. 414/2023) prin transpunerea Directivei
(Moto: Vorba vestitului comic Groucho Marx: „De ce mi-ar păsa de generațiile viitoare? Ce au făcut ele pentru mine?” – Valentin Lazea – ”O istorie
In primavara lui 2021 scriam: “De un an, o stafie bantuie spatiul public international. Ea poarta numele de “Marea resetare”, un concept promovat incepand cu
Continui “maratonul” început în urmă cu câteva zile cu ultimul episod: inventarul modificărilor ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024 în ceea
Continui inventarul modificărilor ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, cu impozitul pe venit/salarii și contribuțiile sociale, ca urmare a adoptării Legii
Procedura pe care trebuie să o urmeze contribuabilii care au de recuperat sume de bani de la autoritățile publice locale, în baza unor hotărâri judecătorești
Continui, după articolul de ieri (unde am tratat impozitul pe profit – AICI-LINK), inventarul cu modificările Titlului IV – Impozitul pe venitul microîntreprinderilor. Înainte de