România se confruntă cu un fenomen incredibil de pervers – ale cărui consecințe pot fi cuantificate numai în cheie contabilă: ”ne lipsesc atâția bani”: Un gen de criminalitate a cărui perversitate constă tocmai în abolirea ”naturală” a tuturor instrumentelor prin care poate fi ea cuantificată la nivel statal.
Nu poți să-i zici nici măcar corupție, căci corupția e un accident în funcționarea normală a statului și a administrației sale – or noi asistăm la o normalitate a anomaliilor foarte bine securizate de către întreg establishmentul.
Despre această normalitate vorbim mai jos.
Înainte de asta să demotăm un mit mărunt: acela că România are una din cele mai mici criminalități din UE. Teoretic, așa este: hoții, spărgătorii, tâlharii, proxeneții, traficanții de carne vie, falsificatorii de carduri, spălătorii de bani etc s-au mutat în Vest. Pur și simplu e mai eficient să furi un portofel cu 200 de euro decât unul cu 100 de lei, sau să iei pe ora de prostituție 200 de euro decât 50. Astfel că sub aspectul ăsta, aici e liniște, iar România ”e o țară sigură”.
Adevărata criminalitate a locului constă, însă, în naturalețea prin care o parte tot mai mare din economie trăiește în afara legii, că nu există cifre pentru ea și că un baraj de 3 cercuri concentrice o protează și de ochii lumii și de – mai ales de – statistici.
Înainte de-a explica mecanismul, să pornim de la câteva exemple ale acestei veri:
1, Doar 2 (doi)% din instrumentele de control din vămile României (scanere, cântare etc) funcționează în acest moment – chiar în situația unei expuneri masive a granitei cu Ucraina la criminalitatea specifică unei țări aflate în război. Doar 100 de camioane sunt verificate, din cele 10.000 care ne trec zilnic prin vămi.
Dar asta nu e totul: în vămile noastre se fac de 4 ori mai multe controale decât la nivelul statelor UE, dar se constată de 29 de ori mai puține nereguli.
Pur și simplu contrabanda nu există – iar asta o spune statul român!
Singurul loc în care se vede această stare de lucruri este în gap-ul de la TVA și în slaba colectare a veniturilor la buget: cât la sută din businessurile cu marfa trecută pe sub radar sunt total rupte de fiscalitate?
În cea mai deplină tăcere, miliarde de euro se scurg încoace și încolo ca o boare de vânt.
2, Cazul exploziei de la Crevedia e emblematic. Odată pentru că acolo a putut funcționa timp de 3 ani o stație GPL clandestină sub ochii serviciilor secrete, ale poliției, ale primăriei, ale gărzilor de mediu etc – și numai faptul că a explodat a atras atenția asupra ei.
Câte astfel de stații nu funcționează la ora asta în condiții similare, la cantități similare, dar care încă n-au explodat? Și care rămân sub radarul de business, de consum, de fiscalizare – despre toate fiind cunoscute, la nivelul diverselor entități de stat, care speră să funcționeze fără incidente?
Câtă vreme nu explodează, nu există.
3, Traficul de droguri, adus în atenție de acidentul cu morți și răniți produs de junele drogat de la Mangalia.
Până la acel omor, traficul de droguri – ajuns la o scară occidentală și în România – practic nu exista nici măcar în rapoartele cu care se laudă autoritățile. Iar după ce va trece emoția acelui accident, iar familia Pascu își va primi sentințele, traficul de droguri se va întoarce în neființă – n-ar fi prima oară:
A izbucit vreo luptă împotriva traficului de droguri în 2019, după ce o șalupă plină cu cocaină a eșuat pe plajă după ce trecuse de SCOMAR-ul oprit al gărzii de coastă? Nici vorbă.
Câte astfel de transporturi nu trec zilnic – ”pe sub SCOMAR”, sau prin porturi, sau prin granițe?
Dacă nu eșuează, nu există.
4, Cazul ”mitei” lui Buzatu, de la Vaslui: orice om de afaceri din teritoriu știe că cele mai multe contracte publice așa se dau și iau – încrengăturile de firme de casă lucrează aproape exclusiv după acest patent, denunțătorul însuși era un favorit al acestor contracte pe care le derulase ani de zile – e o cutumă ca politicienii locali să câștige contractele în județele învecinate, pentru a nu intra în conflict de interese, si se face schimb – chiar la ora la care scriu aceste rânduri așa funționează lucrările – de la asfalt la digitalizare.
Dacă nu intervenea un interes politic, dl. Buzatu își vedea în cotinuare de acest mecanism după care funcționează dezvoltarea României locale și mita n-ar fi existat.
N-avem criminalitate – atunci e corupție?
Nici măcar corupție nu e:
Corupția e o anomalie în funcționarea unei instituții publice, vizând o persoană care ia mită sau face trafic de influență în schimbul unui bun material:
NU e corupție, pentru această stare de lucruri vizează sisteme bine puse la punct, angrenaje în care persoanele sunt reduse la statutul de rotițe care-și iau partea nu de la un mituitor anume, ci din PARTEA CEA MARE pe care și-o adjudecă sistemul.
Sistem care – spre deosebire de criminalitatea ”adevărată” – nu se bazează pe competiție ci pe… colaborare. De aici și provine senzația de normalitate, eficiența și funcționarea doar cu sincope ”naturale” (explodează ceva, are loc un accident, o reașezare de priorități, o sancțiune pentru neplată la termen etc).
Acest sistem de criminalitate ”necriminală” e securizat de un sistem format din 3 inele concentrice:
primul este al entităților economice care rulează marfa și banii;
al doilea inel este cel al instituțiilor de forță: poliția nu vede – nicăieri nu există o sancțiune pentru că nu vede; vameșul nu are cu ce; inspectorul ANAF merge acolo de unde are ce să ia că e business oficial; etc.
al treilea inel e format din justiție. Nu vorbim aici de cazurile punctuale de mită (în genul judcătoarei din Suceava care le oferea infractorilor informatii din dosare) – ci de protecția ”structurală” pe care Aparatul o oferă celor care la rândul lor au făcut sau fac parte din sistem: gestionarea termenelor de prescripție sau chiar legiferarea prescripțiilor prin decizii CCR ne explică limpede cazul sutelor sau chiar miilor de achitări din ultimii 3 ani, fără un verdict asupra faptelor și fără recuperarea prejudiciilor: un prost care fură o căruță de lemne n-are nicio scăpare, dar cine fură 10 milioane de euro și trebuie să scape scapă.
Și peste toate, serviciile noastre secrete, despre care am putea spune că privesc de sus ca la un spectacol, dacă ar fi așa: căci ele nu privesc, ci chiar joacă pe scenă, cu firmele lor, cu oamenii lor, cu intereselor lor de business care, iată, sunt mai sus decât cele de înțelegere și de combatere a acestui tip de criminalitate fără ”criminalitate”.
O nouă ”luptă anticorupție”? Să fim serioși:
Privind înapoi la ”epoca Kovesi” și având informațiile de astăzi, nu s-ar mai ”vinde” încă un spectacol al unei justiții aplicate selectiv și triumfalist – cu pene de struț pe cap și cu surle și trâmbițe în convoi – în care infractorii erau sacrificați pentru consolidarea criminalității pașnice a sistemului:
Nu avem criminalitate oficială, dar avem o imensă gaură la buget – provenită din gapul de TVA, din mărfurile de tot felul revărsate din toate vămile într-o piață în care lipsa de digitalizare a ANAF nu poate pune ordine, din raportările false exact ca la nosocomiale (unde avem cele mai pure spitale din lume, pentru că nu raportăm), din statisticile ocolite prin organizarea impecabilă a sistemului.
Și ca și cum pe lângă PIB n-am mai încasa încă 4-5-6 miliarde de euro pe an de la migrații noștri, vedem că sacul e gol și mai creștem o taxă.
În urmă cu vreo 20 de ani, aflându-mă la o conferință pe tema jurnalismului de investigație, am fost întrebat ce cred despre eficiența acestui gen gazetăresc. Răspunsul meu i-a șocat pe mulți: ”voi ști că suntem eficienți atunci când am să văd un jurnalist de investigație împușcat pentru informațiile pe care le deține sau pentru ancheta la care lucreză”.
La noi nu are de ce să împuște nimeni pe nimeni: cu excepția ”dosarelor servite” sau a reacției vreunui adversar politic care profită de mingea ridicată la lopată, Sistemul absoarbe cu blândețe dezvăluirile privind criminalitatea reală, pentru că el nu vrea să vadă nicio dovadă că ea există. Și probabil că nici el nu face vreo legătură între naturalețea inficienței statului și caracterul perfect logic al faptului că nu ne ies niciodată bugetele.
În nu mai știu care film, Al Pacino zice: ”cea mai mare victorie a diavolului este că a reușit să convingă lumea că nu există”. Amin.
***
(Citiți și: ””Fiica risipitoare a Europei” – Cronicile nr. 81. Sumar, titluri, autori”)
(Citiți și: ”Subminarea metodică a luptei cu evaziunea fiscală. Studiu de caz – sacrilegiul de la Vamă: 98% din aparatură n-a mai fost utilizată de 6 ani”)
***
Urmărește-ne pe Google News
8 răspunsuri
Trăsăturile republicii bananiere : ( versiunea în italiană care e extrem de complecta.) :
1- Stato ed interessi monopolistici, dove i profitti possono essere privatizzati e le perdite socializzate.
2- Svalutazione della moneta;
3- Cleptocrazia;
4- Mancanza di reale democrazia, competizione politica inesistente o solo di facciata, brogli elettorali e forte controllo governativo sulla libertà di espressione;
5- Corruzione generalizzata e diffusa, soprattutto nel governo e nella pubblica amministrazione;
6- Mancanza di trasparenza, controllo e vincoli legali sul suo operato, mancanza di contraddittorio tra cittadinanza e pubblica amministrazione e impossibilità di agire in giudizio per tutelare i propri interessi da parte dei cittadini;
7- Forti discrepanze tra le situazioni di diritto (contenuto delle leggi vigenti) e le situazioni di fatto (come vengono realmente applicate);
8- Sistema giudiziario inefficace, che non reprime i reati dei potenti corrotti, ma invece è colluso con essi.
9- Utilizzo irresponsabile del denaro pubblico, con conseguenti enormi sprechi e carenza di servizi essenziali per i cittadini.
10- Polizia corrotta e inefficace nella repressione del crimine.
11- Classe politica spesso collusa con il crimine organizzato, soprattutto con il narcotraffico;
12- Scarsa o nulla attenzione alla tutela del diritto del lavoro e alla tutela dell’ambiente.
13- Presenza di forti disuguaglianze e ingiustizie sociali e alta diffusione di fenomeni illegali e di disagio sociale (lavoro nero, lavoro minorile, sfruttamento della prostituzione, produzione e traffico di droga) e disinteresse da parte dello Stato riguardo ai problemi della popolazione.
14- Assenza di meritocrazia nell’accesso alle cariche pubbliche, clientelismo e nepotismo diffuso.
Pentru conformitate :
https://it.m.wikipedia.org/wiki/Repubblica_delle_banane
Rog să menționați o caracteristică , una singura care nu vine ca o mănușă perfecta Romaniei.
Domnule Grosu,
Articolul Dvs si articolul d-nei Mariana Bechir ( https://cursdeguvernare.ro/lege-pensii-speciale-adoptat-primul-proiect-40-ani-al-romaniei.html) demonstreaza cu punct si virgula ca trei decenii au trecut zadarnic si nu mai pacalesc pe nimeni din interior si cu atat mai mult din exterior . Viitorul acestei tari a fost amanetat pentru decenii , iar cei care mai spera totusi sa traiasca intr-o tara normala mai trebuie sa mai astepte cel putin atat , daca nu cumva vor mai ramane atunci in Romania doar infractorii si pensionarii ei speciali.
Pana cand ne vom lamenta fara nici un rost? Pana cand vom cere sa fie peticite doar efectele, fara insa a extirpa cauzele?
Cei care ne conduc nu sunt nici veniti de pe Marte, nici invadatori straini întrați cu tancurile peste noi. Ci NOI INSINE ii punem/alegem acolo unde sunt! Dacă ne-am face un examen de conștiința, am vedea că din pacate mulți dintre noi cautam căile „ocolite”, căile castigurilor nemeritate, căile propriilor privilegii, căile incompetentei, etc … Iar la alegeri nu facem altceva decat sa proiectam anumite dorințe ascunse prin intermediul celor care intuim deja ca sunt in armonie cu aceste incorecte dorinte. Desigur, nu toți au astfel de caractere însă sunt suficient de mulți (si de hotarati) încât să trimită la conducere acea clasă politică de care apoi ne plângem fără să vrem de fapt una normală. (Iar mulți din ce căutau Binele, când au constatat că sunt ireversibil în minoritate, și-au făcut bagajele.) Asa ca, de cate ori ne miram si ne indignam de faptele incompetento-coruptive, de fapt noi acuzam acea parte nu-prea-dreapta din însele inimile NOASTRE. Să ne trăiască toți acei educatorii spirituali care de-a lungul timpului au indrumat acest popor NU catre corectitudine, ci catre falsificarea sufleteasca deghizată în corectitudine. Putem să ne plangem inca o mie de ani de acum încolo caci pana nu ne schimbam in primul rând NOI INSINE, vom trimite la putere tot ceea ce este mai negativ dintre noi (desigur, cu cateva exceptii). Iar schimbarea care conteaza stim prea bine ca este cea a credintelor spirituale. Restul sunt vorbe pe care le ia vantul.
ma intreb de ce sri-ul poate desfasura activitati economice ?
acum ceva vreme am vazut un articol pe g4media in care serviciul vindea o ferma de vaci
poate fii acesta e motivul neinformatizarii anaf-ului ?
Chestia cu ferma de vaci seamănă cu prășitul și cositul din care Buzatu și-a făcut imensa avere. Or fi având și vaci, așa, la distracție, că la o țară de boi …
Devil’s Advocate e filmul 🙂
Foarte bună analiza. Aceste articole ar trebui mediate intens, mai ceva decât videoclipurile amuzante de tot felul. Pentru că tot relaxându-ne cu fel de fel de amuzamente, la care râdem cu gura până la urechi, o să rămânem cu gura căscată la tot ce aflam din articole de acest gen! Trebuie trecute în revistă aceste nenorociri! Felicitări lui Cristian Grosu!
Și mulțumiri!
stefan60 spune:
octombrie 16, 2023 la 8:55 pm
Trăsăturile republicii bananiere : ( versiunea în italiană care e extrem de complecta.) :
1- Interesele de stat și de monopol, unde profiturile pot fi privatizate și pierderile pot fi socializate.
2- Devalorizarea monedei;
3- cleptocrația;
4- Lipsa democrației reale, competiția politică inexistentă sau doar cosmetică, frauda electorală și controlul guvernamental puternic asupra libertății de exprimare;
5- Corupția larg răspândită și răspândită, în special în guvern și administrația publică;
6- Lipsa transparenței, a controlului și a constrângerilor juridice asupra activității sale, lipsa unei dezbateri contradictorii între cetățeni și administrația publică și imposibilitatea de a întreprinde acțiuni în justiție pentru a-și proteja interesele de către cetățeni;
7- discrepanțe puternice între situațiile juridice (conținutul legilor în vigoare) și situațiile de fapt (modul în care acestea sunt aplicate efectiv);
8- Sistem judiciar ineficient, care nu reprimă crimele celor puternici corupți, ci complotează cu ei.
9- Utilizarea iresponsabilă a banilor publici, care duce la risipă uriașă și la lipsa serviciilor esențiale pentru cetățeni.
10- Poliția coruptă și ineficientă în reprimarea criminalității.
11- Clasa politică colaborează adesea cu crima organizată, în special cu traficul de droguri;
12- Atenție redusă sau deloc acordată protecției dreptului muncii și protecției mediului.
13- Prezența unor inegalități puternice și nedreptăți sociale și răspândirea ridicată a fenomenelor ilegale și a dificultăților sociale (munca ilegală, munca copiilor, exploatarea prostituției, producția și traficul de droguri) și lipsa de interes din partea statului față de problemele populației.
14- Absența meritocrației în accesul la funcții publice, clientelismul și nepotismul larg răspândit.
Pentru conformitate :
https://it.m.wikipedia.org/wiki/Repubblica_delle_banane