marți

20 februarie, 2024

26 noiembrie, 2023

Textul de mai jos este o preluare din numărul 80 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de guvernare – proaspăt ieșită pe piață.
Este editorialul de număr.

Titlurile, autorii și principalele direcții de abordare a situației actuale a României, așa cum sunt ele sistematizare și evaluate în nr-ul 80 al CRONICILOR, pot fi citite AICI-LINK.

Redacția


***

Între SUA și China, Uniunea Europeană are și altă problemă decât adecvarea economiei, dacă vorbim de țelul său de-a se consolida ca un pol de putere.
Pentru a supraviețui diferențelor uneori copleșitoare dintre culturile care-o alcătuiesc, ea a fost la un moment dat constrânsă să meargă pe cartea „diversității” structurale și de mentalitate, sacrificând realitatea locului și timpului, precum și conștiința identitară pe care astăzi ideologiile așa-numite „progresiste” o atacă din toate părțile.

Și o atacă degeaba: natura umană are în ADN raportarea la loc, la timp, la mediul cultural – adică la „trib”, așa că aceia care teoretizează și combat „tribalismul” nici măcar nu-și pun problema că el poate fi gestionat, dar în niciun caz abrogat. Astfel încât problema identității „naționale” nu e în niciun caz o formă de fascism, ci un impuls pe care civilizația trebuie să-l administreze.

Spre deosebire de UE, SUA – democrație liberală și ele – știu asta:


E vreun party comunitar sau chiar privat la care să lipsească inflația de stegulețe americane? Nu. În Europa, steagul UE e o chestiune abstractă – care validează mai degrabă caracterul oficial al unui eveniment, nu e în metabolismul comunitar.

Imnul SUA face pe orice american să vibreze când îl aude – în timp ce în UE cred că sunt o minoritate cei care știu ce imn avem – să identifice melodia și să știe de cine a fost compusă –, iar un asemenea „detaliu”, cu un rol atât de unificator, nu se cântă nici măcar în școli.

Nu mai vorbim despre armată – care în SUA e mult mai mult decât componenta militară a statului – ea unifică atașamentul față de valorile țării, spiritul de sacrificiu, devotamentul față de locul în care îți construiești viața, ba chiar și validarea în interiorul societății prin conștiința că tu, cetățeanul, veghezi și aperi acel loc.
„God Bless America” e, peste Ocean, un salut aproape oficial în „conservatorismul” său – și asta într-o societate de-o diversitate socială, rasială, etnică, religioasă și economică aproape haotică, în pofida polarizării politice extreme din ultimul deceniu.

Nu e de mirare că state precum China finanțează organizațiile și universitățile care încearcă, prin pârghii ideologice, să destructureze această formă de „conservatorism”.

În Europa, doar 60% dintre bărbații apți de luptă s-ar înrola în caz de război – arată un sondaj publicat acum doi ani – cât despre „God Bless Europe”…

Liderii înnăscuți și lucizi știu cum funcționează aceste elemente unificatoare simple, care adună nu numai societatea, ci și „poporul” în jurul unui steag, al unui imn, al unei credințe și al unui devotament față de un teritoriu în care se simt acasă – pentru că despre această conștiință vorbim.

Ce să mai zicem de regimurile autocratice – de China, de pildă –, când e vorba de propaganda și construcția acestor elemente unificatoare încă din copilăria cetățenilor lor.

În Uniunea Europeană însă, această viziune lipsește – iar asta se vede în baleierea spre naționalism a opțiunii electorale în statele componente – cu un antieuropenism păgubos, inconștient și foarte periculos – lucru care se va vedea la alegerile europarlamentare viitoare. Chiar dacă partidele de acest gen nu vor avea majoritatea în viitorul parlament comunitar, trendul există și se păstrează, și se amplifică de la o legislatură la alta – dacă până și pașnicele și socialistele în esența lor Finlanda și Suedia s-au dus spre capătul dreptei.

De obicei se spune că partidele naționaliste ”profită de dificultățile” prin care trec popoarele și capitalizează electoral. În realitate, lucrurile stau invers: dacă aceste popoare ar avea conștiința europenității lor, partidele naționaliste n-ar găsi ecou.

UE trebuie să-și recapete identitatea – acea combinație rarisimă în istoria umană care a adus-o la cea mai frumoasă formă de organizare socială de la Adam încoace –, cea pe care, mai apoi, a exportat-o și a făcut-o etalon de la un capăt la altul al lumii: filosofia greacă, morala creștină și dreptul roman.
Ea a ratat însă – ba chiar a respins – să scrie pe actul său de naștere numele mamei sale, ca element unificator: „rădăcina creștină” a acestei societăți.

„In God we trust” – scrie pe bancnota de un dolar american, fundalul discret și unificator al unei societăți de-o diversitate socială, rasială, etnică, religioasă și economică aproape haotică. Știu ei americanii ce știu.

***

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Și tu, Austria? Ghinionul României și intrarea în Schengen”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: