Dacă vrei să renunți la gaze și ești interesat de sistemele electrice de încălzire, atunci este foarte important ca înainte de a demara lucrările să te documentezi și să înțelegi cât consumă o pompă de căldură.
Ce sunt pompele de căldură
Pompele de căldură au numeroase avantaje, în special pentru mediul înconjurător, și sunt foarte promovate în momentul actual la nivelul Uniunii Europene, atât deoarece nu emit dioxid de carbon, cât și pentru că reduc dependența de gazul rusesc.
Deși nu consumă gaz pentru a încălzi o locuință, pompele de căldură consumă, totuși, curent electric. Așadar, căldura pe care ne-o oferă, chiar dacă este extrasă din aer, sol sau apă, nu este gratuită – pompele de căldură consumă electricitate și au anumite costuri de funcționare și mentenanță.
Ce este coeficientul sezonier de performanţă (SCOP)
Pentru a înțelege cât consumă o pompă de căldură trebuie ca mai întâi să știm ce este coeficientul sezonier de performanţă (SCOP).
Numit și factorul de performanță sezonieră, SCOP este definit ca raport dintre căldura furnizată de pompă (măsurată în Jouli sau în BTU – unități termice britanice) de-a lungul sezonului de încălzire și energia electrică utilizată (măsurată în wați-oră) pentru a livra căldura respectivă.
Așadar, coeficientul este un număr. Cu cât acesta este mai mare, cu atât pompa în cauză este mai eficientă energetic.
De exemplu, pentru o pompă de căldură care furnizează 120.000.000 de BTU într-un sezon, consumând 15.000 kWh (adică 15.000.000 wați-oră), SCOP poate fi calculat astfel, potrivit Wikipedia.org:
SCOP = 120.000.000 BTU / 15.000.000 Wh = 8
Potrivit producătorului Daikin, SCOP exprimă eficiența sezonieră, adică eficiența energetică reală a tehnologiei de încălzire, pe parcursul unui an întreg, luând în calcul fluctuațiile de temperatură.
Cât consumă o pompă de căldură – exemplu
Revenind la cât consumă o pompă de căldură, vom folosi un exemplu oferit de producătorul Viessmann pe site-ul oficial. Dincolo de factorul de performanță sezonieră, pentru a calcula consumul de energie al unei pompe de căldură este nevoie să cunoaștem încă două variabile: puterea de încălzire a pompei respective și numărul orelor de funcționare.
Calculul se va realiza cu ajutorul următoarei formule:
Consumul de energie al pompei de căldură = puterea de încălzire/SCOP x numărul de ore de funcționare
În exemplu folosit de Viessmann, pompa de căldură sol/apă are o putere de 10 kilowați (kW) și un SCOP de 4. Dacă ea funcționează timp de 2.000 de ore într-un an, rezultă că ea va consuma 5.000 de kWh, astfel:
Consumul pompei de căldură = 10 kW / 4 x 2.000 ore = 5.000 kWh (kilowați-oră)
Cât consumă o pompă de căldură și ce costuri implică
Mai departe poate fi calculat și costul energiei electrice utilizate de pompa de căldură în intervalul respectiv.
Costul energiei electrice utilizate de pompa de căldură = consumul de energie x costul pe kWh
Luând în calcul un preț pe kWh de 1,3 lei, cât este plafonul maxim pentru consumatorii casnici în 2024, ar rezulta un cost de 6.500 de lei într-un an.
Costul = 5.000 kWh x 1,3 lei/kWh = 6.500 de lei
Pompe de căldură – costul energiei
Vom da încă un exemplu pentru a înțelege cât consumă o pompă de căldură. De pildă, să presupunem că o pompă de căldură are o putere de 8 kW, un SCOP de 3 și că funcționează 3.000 de ore într-un an.
Consumul pompei de căldură = 8 kW / 3 x 3.000 ore = 8.000 kWh (kilowați-oră)
Luând în calcul același preț pe kWh de 1,3 lei, rezultă un cost de 10.400 de lei într-un sezon de încălzire.
Cât consumă o pompă de căldură – recomandări
Așadar, atunci când analizezi ofertele din piață, este foarte important să știi ce putere are pompa de căldură care te interesează, dar și care este coeficientul său sezonier de performanță.
Dincolo de aceste două aspecte, trebuie să știi aproximativ câte zile din an vei folosi pompa de căldură. În funcție de regiunea în care stai și de cât de mult scad temperaturile în sezonul rece, vei utiliza pompa de căldură mai mult sau mai puțin.
Folosind toate aceste date – puterea pompei, factorul sezonier de performanță, durata de folosire și prețul energiei electrice – vei putea aprecia costurile încălzirii și vei ști la ce să te aștepți când vei primi factura la energie electrică.
Foto: HarmvdB / pixabay.com
Dacă acest articol despre cât consumă o pompă de căldură ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:
Ce înseamnă COP la pompa de căldură aer-apă, sol-apă, apă-apă
Cât de eficiente sunt pompele de căldură aer-apă, sol-apă, apă-apă
Tipuri de pompe de căldură: aer-aer, aer-apă, sol-apă și apă-apă
Pompe de căldură păreri. Aer-apă, sol-apă, apă-apă. Ghid clar
La ce ajută pompele de căldură. Scapi de gaz și ajuți mediul
Fonduri pentru pompe de căldură. Poți primi până la 8.000 de lei
Cum îți pui și cât costă pompa de căldură sol apă. Ghid în 8 pași