Comisiile parlamentare de buget-finanţe au adoptat, sâmbătă, raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. Proiectul va intra la dezbateri în plenul reunit Parlamentului fără nicio modificare acceptată, adică în forma elaborată de executiv.
S-au înregistrat 25 de voturi „pentru” şi 16 voturi „împotrivă” pentru raportul favorabil.
Dezbaterile din plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului sunt programate pentru luni, când vor fi dezbătute și amendamentele care au mai rămas, dar nu sunt așteptate modificări acceptate la vot.
A fost depus un singur amendament, din partea UDMR, pentru că există o eroare în proiect, însă când cei de la Ministerul Finanțelor au explicat că nu este nicio eroare, parlamentarii acestei formațiuni și-au retras propunerea de modificare.
Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei, transmite Agerpres.
La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.
Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.
Legea bugetului asigurărilor sociale – fără majorarea pensiilor
De asemenea, comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au avizat favorabil, sâmbătă, și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2021, în forma iniţiatorului, transmite Agerpres.
Deputaţii şi senatorii din cele două comisii de specialitate au avizat bugetul cu 25 voturi „pentru” şi 16 „împotrivă”.
Conform proiectului, bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare.
Nu sunt prevăzute majorări ale punctului de pensie anul acesta.
La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 s-au avut în vedere următoarele:
- valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020
- creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019
- creşterea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 310.000 persoane, de la 305.000 persoane la finele anului 2020
- creşterea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 3,6% faţă de 3,5% la finele anului 2020.
Documentul precizează că prin proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 se asigură repartiţia produsului intern brut pentru domeniul social ce priveşte sistemul public de pensii şi sistemul asigurărilor pentru şomaj. În anul 2021 pentru susţinerea acestor două sectoare se alocă 8,4% din PIB.