duminică

28 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni, cu 198 de voturi „pentru” și 119 „împotrivă”, o modificare importantă a regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislației în domeniul Justiției. Potrivit acestei intervenții legislative, toate „actele...
20 noiembrie, 2017
Toate lucrările celor peste 2.500 de medici care au candidat la București pentru un post de rezident au fosr recorectate duminică, deoarece primele grile barem au fost greșite. Procedura recorectării a fost însă nelegală, așa încât un val...
20 noiembrie, 2017
Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 i-a cerut luni ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să o sancționeze pe Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA. Potrivit membrilor Comisiei, aceasta ar fi săvârșit o abatere disciplinară prin refuzul de...
20 noiembrie, 2017
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor refuzat luni, pentru a doua oară, să trimită plenului spre dezbatere moţiunea simplă depusă de PNL pe domeniul energiei, motivând că documentul conţine solicitări imperative de demitere a ministrului de resort, Toma Petcu...
20 noiembrie, 2017
Premierul Mihai Tudose le-a explicat luni reprezentanților medicilor de familie că nu există bani pentru o majorare importantă a finanțării acestui sector și le-a oferit o creștere de numai 5% a punctului per serviciu (de la 2,2 lei...
20 noiembrie, 2017
Zeci de invitați au fost prezenți la Edelweiss „Magic of the Musicals Dinner”, eveniment de tradiţie organizat de HOSPICE Casa Speranței, în beneficiul copiilor și adulților care suferă de boli incurabile, aflați în îngrijirea fundației care sărbătorește în acest...
20 noiembrie, 2017
Comisia de apărare a Senatului a aprobat luni, cu unanimitate de voturi, raportul de adoptare a proiectului de lege pentru achiziţia primului sistem de rachete Patriot. La şedinţa comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi ministerul de...
20 noiembrie, 2017
Peste 87% dintre alegătorii prezenți la referendumul organizat duminică la Chișinău s-au pronunțat în favoarea revocării primarului Dorin Chirtoacă, însă rezultatul scrutinului nu a fost validat, ca urmare a prezenței scăzute la urne, de doar 17,54%. Potrivit datelor...
20 noiembrie, 2017
Cele 210 școli doctorale din România vor fi evaluate de o comisie din cadrul căreia vor face parte și experți internaționali, propuși de o structură a Băncii Mondiale care se ocupă de învățământul superior, a anunțat duminică, la...
19 noiembrie, 2017
Medicii vorbesc din nou despre grevă generală, potrivit Digi 24 aceștia sunt nemulțumiți de schimbările pe care Guvernul vrea să le facă în legea salarizării. Ordonanţa de Urgenţă pregătită de PSD îi obligă pe doctori la un program...
19 noiembrie, 2017
Confederaţia patronală Concordia cere retragerea modificărilor aduse legii dialogului social, considerând că măsurile contravin principiilor predictibilităţii şi dialogului social. Companiile reacționează, astfel, la faptul că în Monitorul Oficial a apărut Ordonanța de Urgență nr 82 / 2017 care,...
19 noiembrie, 2017
Reprezentanţii companiilor germane din zona Brașovului spun că au oprit orice investiţie în extinderea capacităţilor de producţie, pentru că nu găsesc angajaţi potriviţi. Potrivit Digi24, nici măcar pachetele cu beneficii pe lângă salariu şi deschiderea unei şcoli profesionale...
18 noiembrie, 2017
Ministerul Turismului va organiza miercuri o dezbatere privind sistemul de redevenţe al resurselor hidrotermale. În acelaşi timp, Ministerul Economiei spune că va discuta cu operatorii din turism pentru a identifica soluţii astfel încât să nu fie afectată activitatea...
18 noiembrie, 2017
La finalul ședinței de la Băile Herculane, conducerea PSD a adoptat vineri o rezoluție în care în principal denunță ”Statul paralel și ilegitim”, motiv pentru care acordă ”deplinul sprijin politic” pentru modificarea rapidă a legilor justiției ”în conformitete...
17 noiembrie, 2017
PNL și USR au înregistrat vineri la Parlament moţiunea de cenzură intitulată ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, în textul căreia fac inventarul ”minciunilor”, al ”nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele...
17 noiembrie, 2017
Camera Reprezentanților SUA a aprobat cea de-a treia revizuire a impozitelor în trei decenii, prima realizare legislativă importantă a mandatului președintelui Donald Trump. Legea implică reduceri de impozite pentru companii și indivizi de circa 1,5 trilioane de dolari...
17 noiembrie, 2017
Consiliul Concurenţei a fost sesizat în privinţa scumpirilor la alimente, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au găsit „motive obiective” pentru creşterea preţurilor, iar instituţia nu are instrumente şi prevederi legale pentru a interveni pe piaţă, potrivit ministrului Agriculturii şi...
17 noiembrie, 2017
Președintele Consiliul European, Donald Tusk, a cerut statelor membre adoptarea rapidă a modificărilor la legislația în domeniu, astfel încât regulile privind piața internă a energiei din UE să acopere și problema conductelor offshore de gaze naturale precum Nord...
16 noiembrie, 2017
La o zi după Raportul extrem de critic privind MCV, Curtea Constituțională a dezbătut joi sesizarea președintelui Senatului referitoare la posibilul conflict juridic de natură constituțională declanșat atunci când DNA a dechis Dosarul Belina. Răspunsul pe care urmează...
16 noiembrie, 2017
Directorul general interimar al TAROM, Ileana Daniela Dragne, a demisionat din funcție, invocând ”probleme personale”, au declarat joi, pentru Agerpres, surse din domeniu. ”Ieri dimineață (miercuri — n. r.) Daniela Dragne și-a dat demisia, motivul invocat fiind problemele...
16 noiembrie, 2017

CATENA, laureată cu HOSPICE Champion Award 2017

Zeci de invitați au fost prezenți la Edelweiss „Magic of the Musicals Dinner”, eveniment de tradiţie organizat de HOSPICE Casa Speranței, în beneficiul copiilor și adulților

CATENA, laureată cu HOSPICE Champion Award 2017

Zeci de invitați au fost prezenți la Edelweiss „Magic of the Musicals Dinner”, eveniment de tradiţie organizat de HOSPICE Casa Speranței, în beneficiul copiilor și adulților

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: