sâmbătă

20 aprilie, 2024

17 noiembrie, 2017

Consiliul Concurenţei a fost sesizat în privinţa scumpirilor la alimente, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au găsit „motive obiective” pentru creşterea preţurilor, iar instituţia nu are instrumente şi prevederi legale pentru a interveni pe piaţă, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, citat de Agerpres.

„Am sesizat Consiliul Concurenţei pentru a analiza situaţia pe care am găsit-o în piaţă în această perioadă, referitoare la scumpirile produselor alimentare, la ouă, lapte, produse din lapte – şi aici vorbim în special de unt, întrucât din analizele pe care le-am făcut am constatat că nu sunt motive obiective care să determine creşterea de preţuri. Cerem sprijinul Consiliului Concurenţei pentru a vedea dacă nu cumva sunt elemente care vizează o înţelegere între comercianţi, pentru că altfel nu se explică”, a precizat Petre Daea.

Ministerul Agriculturii a transmis deja „o adresă oficială către Consiliul Concurenţei în care solicită instituţiei să analizeze scumpirea alimentelor”.


Petre Daea susţine că a luat „la pas” mai multe pieţe şi magazine din Bucureşti şi a constatat „anomalii şi lucruri de neînţeles”, în condiţiile în care nu au fost înregistrate creşteri în costurile de producţie, însă preţul alimentelor s-a dublat la raft, în unele cazuri.

„Am mers în pieţe şi în magazine şi am văzut care sunt preţurile la raft. Ne-am dus la producători ca să vedem care sunt costurile de producţie şi dacă în costuri au apărut modificări, ca urmare a scumpirii vreunui element ce compune costul de producţie şi am constatat că nu există. Poate doar acele mici modificări care apar în fiecare an, când temperaturile scad, dar care nu justifică scumpirile din piaţă”, spune ministrul Agriculturii.

Ministerul Agriculturii nu are instrumente şi nici prevederi legale pentru a interveni pe piaţa şi pentru „a descifra cauzele scumpirii alimentelor, în condiţiile în care nu sunt creşteri pe costurile de producţie. De exemplu, carnea de porc a scăzut la producători, iar la raft creşte. Oul pleacă de la producător cu 36 de bani şi ajunge la raft cu un leu, iar la unt este o situaţie similară. Sunt anomalii şi lucruri de neînţeles”, a adăugat Petre Daea.

Creşterea tarifelor la energie şi carburanţi, dar şi o depreciere rapidă a leului, au însemnat costuri în plus pentru producători şi transportatori şi, implicit, preţuri mai mari la raft pentru principalele produse alimentare, însă nu o dublare a acestora.

Ouăle


Ouăle au ajuns să coste în prezent peste un leu bucata, iar preţul untului aproape că s-a dublat şi el.

Reprezentanţii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) susţin că preţul ouălor a crescut la poarta fermei cu 24% în octombrie 2017, comparativ cu perioada similară a anului trecut, această situaţie fiind determinată însă de „criza fipronilului” din luna august, care a distorsionat piaţa în unele state membre ale Uniunii Europene.

În luna octombrie 2017, ouăle s-au vândut, în medie, cu 36 de bani pe bucata, fără TVA, la poarta fermei, însă în magazine preţul a sărit de 80 de bani pe bucată, potrivit datelor UCPR, citate de Agerpres.

„Piaţa ouălor este sezonieră, respectiv în primăvară – vară oferta de ouă creşte şi preţul ouălor scade, iar în perioada toamnă – iarnă oferta de ouă se reduce şi preţurile încep să crească. De exemplu, preţul ouălor la poarta fermei în lunile iunie – iulie 2017 a fost mai mic cu 30% faţă de preţul realizat în lunile noiembrie – decembrie 2016”, spun crescătorii de păsări din România.

În vară, ouăle s-au vândut la poarta fermei, fără TVA, în medie cu 18 bani pe bucată.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în primele 10 luni, facturile la energia electrică au crescut cu peste 7%, la energia termică cu circa 3%, iar gazele s-au scumpit cu aproape 2%. Toate creşterile de preţuri de anul acesta se văd în inflaţia anuală care a ajuns la 2,6% în octombrie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: