miercuri

31 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat, vineri, estimările publicate la jumătatea lunii august, referitoare la creşterea de 4,1%, pe serie brută, a economiei româneşti în al doilea trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului...
7 septembrie, 2018
UPDATE: Dosarul în care apare și numele Adinei Florea a dost deschis după o plâ Plângerea penală a fost formulată de un fost polițist judiciar din Tulcea, Dumitrel Grigore, condamnat definitv anul acesta la 1 an și 7...
6 septembrie, 2018
Fostul judecător CCR Toni Greblă (foto) a fost achitat de acuzațiile de trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional pentru că acuzațiile formulate de către procurori nu sunt susținute de probe și sunt scrise...
6 septembrie, 2018
Avocatul Poporului anunță că a început analizarea posibilelor consecințe constituționale ale aprobării rectificării bugetare în lipsa unui aviz din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), așa cum i-a solicitat public șeful statului. Mai mult, se studiază...
6 septembrie, 2018
UPDATE: Prima reacție a Adinei Florea, după aflarea că ea este cea nominalizată la șefia DNA: „Sunt onorată și emoționată. Trebuie să îmi revin, pentru că am avut emoții mari, aproape că nu îmi găsesc cuvintele. Sper ca...
6 septembrie, 2018
România va fi mai puțin pregătită dacă economia va fi lovită de un șoc negativ, deficitul structural fiind deteriorat – a declarat joi reprezentantul FMI pentru România și Bulgaria, Alejandro Hajdenberg, la un eveniment organizat de Fondul Proprietatea....
6 septembrie, 2018
UPDATE: Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, la cererea consilierilor. Nicuşor Dan a amenințat că va face plângere la DNA pentru această reglementare, dacă va fi adoptată. **** Consiliul General al Municipiului București discută în ședința de...
6 septembrie, 2018
Cabinetul german a aprobat, miercuri, un act normativ care este destinat să ţină în frâu majorarea semnificativă a chiriilor în marile oraşe, un fenomen care îi afectează pe chiriaşi şi care generează îngrijorări că piaţa imobiliară ar putea...
6 septembrie, 2018
Administrația Prezidențială a emis miercuri un comunicat în care se afirmă că președintele Klaus Iohannis ”condamnă ferm adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvernul condus de Prim-ministrul Viorica Dăncilă, fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării”. Comunicatul...
5 septembrie, 2018
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat miercuri verificarea de către „instituţiile abilitate” a modului în care autorităţile responsabile au aplicat măsurile prevăzute în Programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane (PPA). El îi avertizează, de...
5 septembrie, 2018
VeDem Just solicită Inspecției Judiciare și PICCJ să facă demersurile ce se impun în cazul „soluției discutabile” a Curții Militare de Apel București, care a achitat un subofițer de Jandarmerie pe motiv că interceptările au fost efectuate de ofițeri SRI...
5 septembrie, 2018
Augustin Zegrean, fost președinte al CCR  (între 2010 și 2016),  a explicat miercuri că rectificarea bugetară poate fi adoptată, după ce s-a solicitat avizul CSAT, chiar și în lipsa acestuia sau a unui aviz negativ. Se poate face însă numai...
5 septembrie, 2018
Deputata PSD Mihaela Hunca (foto) a anunțat, miercuri, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că va demisiona din partid, acuzând faptul că PSD „și-a uitat menirea și ideologia”. Este deputat de Botoșani, numele său figurând pe...
5 septembrie, 2018
Președinția României la Consiliul Uniunii Europene pare a eșua chiar înainte să înceapă, avertizează președintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum (foto), într-un interviu acordat Hotnews. Oficialul de la Berlin face referire la derapajele recente ale...
4 septembrie, 2018
Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a fost audiată din nou la Parchetul General. La ieșirea din instituție, Prefectul a declarat că a fost vorba despre alt dosar, nu cel privind modul în care a fost reprimat Protestul Diasporei, din...
4 septembrie, 2018
Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță marți ediția 2018-2019, realizată cu sprijinul Asociației “Clubul Presei Economice”, al agenției Ad Media Consult și al foștilor bursieri. Jurnaliștii care doresc să-și dezvolte cariera dincolo de agenda limitată a subiectelor locale au...
4 septembrie, 2018
Europarlamentarul german Reinhard Bütikofer (foto), lider al grupului Verzilor din Parlamentul European, a declarat, luni, aflat într-o vizită în România, că o parte dintre prevederile pachetului legislativ de reformă a justiției „par să fie croite” pentru a anula...
3 septembrie, 2018
România este statul membru UE cu cea mai mare creștere a prețurilor pentru produse şi servicii în perioada 2000 – 2017, cu nivelul record de 257% , comparativ cu 36,5% media Uniunii și 28,6% cea mai mică rată,...
3 septembrie, 2018
Repatriot caută și premiază românii de succes de pretutindeni, care s-au remarcat peste hotare, prin noul proiect  „Top 100 Români de Pretutindeni”, anunță luni organizația, prin intermediul unui comunicat de presă: Într-o perioadă în care Diaspora este blamată,...
3 septembrie, 2018
The Minister of Justice stirred up the fury of magistrates. 181 prosecutors and judges sent him a letter criticizing Tudorel Toader for his statements about the Public Ministry. According to Digi 24, magistrates show their support to the...
3 septembrie, 2018

Adina Florea, propusă la șefia DNA

UPDATE: Prima reacție a Adinei Florea, după aflarea că ea este cea nominalizată la șefia DNA: „Sunt onorată și emoționată. Trebuie să îmi revin, pentru

Bursele JTI pentru Jurnaliști ediția 2018 – 2019

Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță marți ediția 2018-2019, realizată cu sprijinul Asociației “Clubul Presei Economice”, al agenției Ad Media Consult și al foștilor bursieri. Jurnaliștii

Adina Florea, propusă la șefia DNA

UPDATE: Prima reacție a Adinei Florea, după aflarea că ea este cea nominalizată la șefia DNA: „Sunt onorată și emoționată. Trebuie să îmi revin, pentru

Bursele JTI pentru Jurnaliști ediția 2018 – 2019

Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță marți ediția 2018-2019, realizată cu sprijinul Asociației “Clubul Presei Economice”, al agenției Ad Media Consult și al foștilor bursieri. Jurnaliștii

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: