luni

29 iulie, 2024

Sorin Negoiţă

Ministrul de Finanțe propus, primviceguvernatorul BNR Florn Georgescu, a declarat, vineri, după o rundă de discuții reprezentanții FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene, că programul de privatizări negociat continuă, însă majorarea recuperarea salarială pentru bugetari trebuie acceptată de...
4 mai, 2012
Guvernul USL urmează să reducă de la 24% la 9% taxa pe valoare adăugată la produsele agricole cel târziu din anul 2013, a declarat, vineri, premierul desemnat, Victor Ponta. ”Din punct de vedere al calculelor, trebuie să vedem...
4 mai, 2012
Premierul desemnat, Victor Ponta, a susținut joi că guvernul demis, Mihai-Răzvan Ungureanu, nu a prevăzut bani în bugetul pe anul 2012 pentru majorarea salariilor bugetarilor cu 15-16%, însă ministrul de Finanțe demis, Bogdan Drăgoi, a susținut că executivul...
3 mai, 2012
„Noi ne solidarizăm cu colegii noştri din UE şi, spre exemplu, nu vom da curs invitaţiei de a participa la summitul central şi sud-est european de la Ialta, din 11-12, dar vom fi reprezentaţi de ambasador. Pentru noi...
3 mai, 2012
„Nimeni nu are în vedere crearea unui tampon între NATO şi Federaţia Rusă sau UE şi Federaţia Rusă utilizând Republica Moldova. De altfel, cred că termenul este depăşit, având în vedere tehnologiile militare ale momentului. Cum vă imaginaţi...
3 mai, 2012
Fostul senator PSD Ion Moraru, propus pentru şefia Secretariatului General al Guvernului, este cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru remiterea către judecători a două declaraţii de avere ale Rodicăi Stănoiu care par a fi scrise şi semnate de...
2 mai, 2012
Cinsprezece candidaţi se vor confrunta, în alegerile locale din 10 iunie, pentru funcţia de primar general al Capitalei, potrivit situaţiei candidaturilor admise până marţi, ultima zi de înregistrare la Biroul Electoral Muncipal Bucureşti. Dintre cei 15 candidaţi, unul...
2 mai, 2012
Ministerul Mediului aşteaptă rezultatele unui audit judiciar privind eventuala oprire a analizei proiectului minier de la Roşia Montană în urma deciziei definitive a Curţii de Apel Alba Iulia prin care planurile de urbanism pe care se bazează documentaţia...
2 mai, 2012
Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională este de 4,4168 lei/euro, în creştere cu 1,98 bani faţă de nivelul de luni, cand moneda europeană era 4,3970 lei. Deprecierea leului s-a temperat spre jumătatea zilei ca urmare a...
2 mai, 2012
USL are voinţa politică de a o schimba din funcţie de preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, însă în ce-l priveşte pe şeful Senatului, Vasile Blaga, nu sunt motive de demitere, a declarat luni preşedintele PNL, Crin Antonescu, la...
30 aprilie, 2012
Președintele Asociației Salvați Bucureștiul, Nicuşor Dan, şi-a depus, luni, candidatura, ca independent, pentru funcţia de primar general al Capitalei, după ce a reușit să strângă peste 50.000 de semnături. Candidatul la primărie a susținut că, dacă va fi...
30 aprilie, 2012
Ionel Blănculescu, secretarul Consiliului consultativ pentru mediul de afaceri, constituit de premierul Miha-Răzvan Ungureanu, a avansat o serie de măsuri pe care viitorul Guvern Ponta trebuie să le ia. Unele dintre soluțiile lui Blănculescu – citate de Agerpres...
29 aprilie, 2012
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că intenţia sa este ca delegaţia FMI, BM şi CE, care se află în aceste zile la Bucureşti, să plece din România cu o scrisoare de intenție semnată de noul Executiv care...
29 aprilie, 2012
Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, senatorul Anghel Iordănescu, şi-a depus, duminică, din partea UNPR, candidatura la funcţia de primar general al Bucureştiului. ”Îmi doresc foarte mult să reuşesc pentru că bucureştenii au nevoie de...
29 aprilie, 2012
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Bistriţa-Năsăud, că după ce USL va prelua guvernarea, „minuni într-adevăr nu se pot face”, că nu se vor putea dubla toate pensiile şi salariile în şase luni, dar încă din...
29 aprilie, 2012
Secretarul general al UNPR, Neculai Onțanu, a acuzat, sâmbătă, fosta guvernare, în principal cea condusă de Emil Boc, din care a făcut parte și Uniunea, că a ”adus un atentat grav la adresa vieții oamenilor”. ”Ne-am lepădat ca...
28 aprilie, 2012
UNPR va vota pentru învestirea Guvernului Ponta, însă va negocia cu USL, a declarat, vineri, președintele Uniunii, Gabriel Oprea, la postul B1TV. „Milităm pentru stabilitatea acestei țări. Rămânem consecvenți. pentru stabilitate. Victor Ponta imi este prieten, totuși. Cu...
28 aprilie, 2012
Misiunile FMI și Comisiai Europene în România au așteptări foarte mari că România își va respecta angajamentele asumate de Guvernele Boc și Ungureanu cu Fondul și după schimbarea Executivului, au transmis, vineri şeful misiunii FMI în România, Jeffrey...
28 aprilie, 2012
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu l-a demis joi pe Eugen Georgescu din funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis joi propunerea procurorilor Parchetului General de arestare a lui Georgescu pentru 29...
26 aprilie, 2012
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Eugen Georgescu, a fost reţinut miercuri de procurorii Parchetului General, în dosarul exploziilor din februarie, de la Sighetu Marmaţiei, soldate cu un mort și 20 de răniți. Procurorii Secţiei de...
25 aprilie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: