Președintele Asociației Salvați Bucureștiul, Nicuşor Dan, şi-a depus, luni, candidatura, ca independent, pentru funcţia de primar general al Capitalei, după ce a reușit să strângă peste 50.000 de semnături.
Candidatul la primărie a susținut că, dacă va fi ales primar general, investi în universităţi, precum şi în firme de IT şi industrii creative.
”Vrem un oraş în care să-ţi facă plăcere să trăieşti, în care să-ţi facă plăcere să te plimbi pe stradă, un oraş în care autobuzul să vină la cât scrie pe panou – şi să scrie ceva pe panou -, un oraş în care să ai unde să îţi duci copilul când iese de la şcoală, un oraş în care să nu trebuiască să vii în centru ca să vezi un film, un oraş în care să poţi bea apa de la robinet”, a spus Nicuşor Dan.