Fostul senator PSD Ion Moraru, propus pentru şefia Secretariatului General al Guvernului, este cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru remiterea către judecători a două declaraţii de avere ale Rodicăi Stănoiu care par a fi scrise şi semnate de persoane diferite, fapte denunţate de CNSAS – potrivit Mediafax.
În 19 ianuarie 2006, fosta senatoare Rodica Stănoiu ar fi depus, în acelaşi timp, două declaraţii de avere, datate 9 ianuarie 2006, pentru care i s-ar fi eliberat o singură dovadă de primire de către fostul secretar general al Senatului de atunci, Ion Moraru.
Astfel, în martie 2011, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a denunţat procurorului general al României „fapte penale de natură să aducă o vătămare gravă înfăptuirii justiţiei, precum şi activităţii CNSAS”, referitoare la declaraţiile de avere depuse de Senat în procesul Rodicăi Stănoiu, de la Oradea.
La solicitarea agenţiei MEDIAFAX, miercuri, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat că dosarul constituit în urma denunţului CNSAS „se află în acte premergătoare începerii urmăririi penale”.
„Cauza la care faceţi referire se află în lucru la procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, ca urmare a infirmării soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cursul anului 2011, faţă de persoanele pe care le-aţi menţionat în prezenta cerere”, se mai arată în răspunsul Parchetului ICCJ.
CNSAS a reclamat, într-un denunţ obţinut de MEDIAFAX, faptul că Senatul a comunicat două declaraţii de avere ale Rodicăi Stănoiu – care contestă în instanţă calitatea de colaborator al fostei Securităţi, susţinând că notele informative ce îi sunt atribuite nu sunt scrise de ea – care par a fi scrise şi semnate de persoane diferite.
Declaraţiile de avere – completate şi semnate de Stănoiu – au fost solicitate de către judecători pentru a se putea face comparaţii între scrisurile de pe acte, iniţial fiind trimisă de către Senat doar o copie după declaraţia din 9 ianuarie 2006.
„În fapt, pe rolul Curţii de Apel Oradea Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ se află dosarul nr. 48681/3/2008, ce are ca obiect contestaţia formulată de Rodica Stănoiu împotriva deciziei Colegiului CNSAS prin care s-a reţinut că aceasta a avut calitatea de colaborator al poliţiei politice comuniste. La termenul din 3 noiembrie 2010, instanţa de judecată a hotărât formularea unei adrese către Senat, pentru a trimite la dosar, în original, Declaraţia de Avere completată de doamna Stănoiu, în calitate de senator, la data de 9 ianuarie 2006”, arată CNSAS.
Potrivit sursei citate, „declaraţia urmează a servi ca înscris de comparaţie la realizarea unui raport de expertiză grafoscopică”. Concret, spune CNSAS, o serie de note informative adresate fostelor organe de Securitate trebuie comparate cu mai multe scripte de comparaţie, printre care şi declaraţia amintită, pentru a stabili dacă reclamanta este autoarea notelor informative.
„Copia respectivei declaraţii mai făcuse obiectul a două rapoarte extrajudiciare de constatare tehnico-ştiinţifică în anul 2006. Rapoartele din 2006 folosiseră forma printată a Declaraţiei ce fusese publicată în acel an, pe pagina de internet a Senatului, la rubrica destinată declaraţiilor de avere şi interese”, mai arată sursa citată.
Astfel, în urma unei alte cereri înaintate de către Curtea din Oradea, secretarul general al Senatului, Ion Moraru, a comunicat: „Având în vedere noua dumneavoastră solicitare din 16 decembrie 2010 şi ţinând seama de necesitatea transmiterii originalului declaraţiei de avere pentru efectuarea expertizei grafoscopice, vă transmitem alăturat originalul declaraţiei de avere, precum şi al declaraţiei de avere rectificate ale doamnei senator Rodica Mihaela Stănoiu, care datează din 9 ianuarie 2006”.
Astfel, CNSAS a constatat diferenţele între copia conformată, pe de o parte, respectiv aşa-zisul original, pe de altă parte costau, în primul rând, în scrierea diferită, dar şi modalităţile de executare a semnăturii, de la finalul celor două înscrisuri.