duminică

28 aprilie, 2024

Sorin Negoiţă

Cel puţin 17 persoane au fost ucise, vineri, în Norvegia, în două atacuri diferite, despre care Poliţia spune că ar putea avea legătură unul cu celălalt, au anunţat agenţiile internaţionale. Cel puţin 7 persoane şi-au pierdut viaţa şi...
23 iulie, 2011
Europarlamentarul Adrian Severin a fost, vineri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce procuorii au început urmărirea penală împotriva sa. „A fost o discuţie preliminară şi nu voi face nicio declaraţie pe durata acestei proceduri. Voi colabora cu...
22 iulie, 2011
Consiliul de Miniştri de la Madrid va lua în discuţie, vineri, propunerea Ministerului spaniol al Muncii şi Imigraţiei privind restricţionarea accesului românilor pe piaţa muncii, măsură care este prevăzută să intre în vigoare de la 1 august, relatează...
22 iulie, 2011
Grecia va fi sprijinită cu un nou împrumut de salvare, de această dată ridicat la 158 de miliarde de euro, din partea Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi sectorului privat creanţier statului elen, au decis, joi, liderii ţărilor...
22 iulie, 2011
Premierul Emil Boc a dispus miniştrilor să verifice implementarea tuturor proiectelor cofinanţate din fonduri structurale şi de coeziune aflate în derulare şi să nu mai trimită pentru moment la Comisia Europeană declaraţii de cheltuieli şi solicitări de rambursare...
21 iulie, 2011
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, va discuta miercuri, la Bruxelles, cu comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune Laszlo Andor, despre presupusa intenţie a Spaniei de a introduce o serie de restricţii pentru muncitorii din...
20 iulie, 2011
Şefii de state sau de guverne din zona euro se reunesc joi, la Bruxelles, într-un summit extraordinar privind criza datoriilor în Europa şi ajutorul pentru Grecia. ”Am decis să convoc o reuniune a liderilor statelor din Zona euro...
19 iulie, 2011
Pachetul deţinut de statul român, de 9,8% din Petrom, nu va fi vândut cu un preţ mai mic de 0,3708 lei pe acţiune, prin procedură pe bursă, a stabilit, marţi, Guvernul, printr-o hotărâre adoptată în şedinţă specială. Anterior,...
19 iulie, 2011
Senatorul social-democrat Cătălin Voicu a fost eliberat din arest preventiv, în urma deciziei de luni a Completului de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). El a stat încarcerat la Penitenciarul Rahova circa 1 an...
19 iulie, 2011
Proiectul minier Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), al canadienilor de la Gabriel Resources, mai face un pas în demararea exploatării aurifere cu cianură din Munţii Apuseni, după ce Ministerul Culturii a emis un aviz arheologic. Astfel, Direcţia Judeţeană...
18 iulie, 2011
64 de focoase de rachete au dispărut dintr-un transport feroviar aflat sub paza jandarmilor, care se deplasa de la Zărneşti, judeţul Braşov, către Bulgaria. au anunţat, duminică, autorităţile române. Ministerul Administraţiei şi Internelor consideră că incidentul nu influenţează...
17 iulie, 2011
Ministrul Mediului,Laszlo Borbely, este verificat de Agenţia Naţională de Integritate pentru că ardeţine împreună cu soţia sa un apartament şi conturi bancare în Ungaria, fărăca demnitarul să le fi trecut în declaraţia de avere, au declarat surseoficiale, citate...
15 iulie, 2011
Coaliţia va continua discuţiile privind descentralizarea, a declarat, joi, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, de la Cluj-Napoca. “Vom continua dezbaterile în coaliţie privind descentralizarea la nivel judeţean, de la deconcentrate către primării, către...
15 iulie, 2011
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, joi, confiscarea a peste 4 milioane de lei din averea fostului ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, şi de soţia acestuia. Pe 7 aprilie 2008, completul de nouă judecători...
15 iulie, 2011
Peste 29.000 de candidaţi au fost prezenţi, miercuri, la proba scrisă a concursului de titularizare, dintre care 5.460 s-au retras din motive medicale sau personale şi 95 au fost eliminaţi, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS)....
14 iulie, 2011
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a susţinut, miercuri, că sunt nefondate acuzaţiile la adresa sa, privind prespuse fapte de trafic de influenţă. „Ceea ce apare în comunicatul DNA este nefondat. Nu am niciun fel de implicare în această poveste,...
14 iulie, 2011
Miza pe Delta Dunării, pe mănăstirile din Nordul Moldovei, pe promovarea muntelui şi a vieţii de la ţară – acestea ar fi calea ca România şă-şi poată dubla numărul de turişti în câţiva ani, potrivit lui Taleb Rifai,...
13 iulie, 2011
La o zi după ce în presă au apărut informaţii privind implicarea ministrului Mediului, Laszlo Borbely într-un dosar de curopţie, a venit şi reacţia UDMR. Prin vocea preşedintelui său, Kelemen Hunor, Uniunea şi-a afirmat sprijinul politic acordat ministrului...
13 iulie, 2011
Preşedintele Senatului Italiei, Renato Schifani, a anunţat marţi că va propune adoptarea planului de austeritate de către senatori până joi, pentru a calma pieţele care se tem de riscul de contaminare a crizei datoriilor Italiei. ”Cred că este...
13 iulie, 2011
Henri Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti afirmă într-un interviu acordat Mediafax că România şi Bulgaria vor adera la spaţiul Schengen, în cel mai fericit caz la finele lui 2012. „Franţa a propus foarte clar disponibilitatea de a susţine...
12 iulie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: