cursdeguvernare

vineri

30 august, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Razvan Diaconu

Ministrul Educației, Valentin Popa, a decis schimbarea componenței Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), din cauza „funcționării deficitare”a acestui organism „în raport cu solicitările MEN”, potrivit unui comunicat al instituției. Actualii membri CNSPIS au...
13 februarie, 2018
Grupul energetic rus Gazprom își va reorganiza operaţiunile de export, prin absorbția entităților sale din domeniu, într-una singură, integrată, de distribuţie internaţională, responsabilă pentru toate livrările la export, trading şi marketing. Procesul de reorganizare se va derula în...
13 februarie, 2018
Rata ocupării forței de muncă în UE în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani a crescut în mod constant în ultimii trei ani, ajungând la 72,3 % în cel de-al treilea trimestru al anului...
12 februarie, 2018
Un fost director financiar al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, Dan Baciu, a fost numit luni în funcţia de director general, au confirmat, pentru News.ro, reprezentanţi ai companiei. Fostul director general,...
12 februarie, 2018
Registrul Auto Român (RAR) este autoritatea competentă în domeniul vehiculelor rutiere, a siguranţei rutiere, a protecţiei mediului înconjurător şi a asigurării calităţii. Proietul de buget din anexa la proiectul de hotărâre de guvern  este însă incomplet și nu prevede...
11 februarie, 2018
Ungaria va semna, în curând, un acord pentru a importa anual până la patru miliarde de metri cubi de gaze naturale din România, pe o perioadă de 15 ani, a declarat vineri premierul ungar, Viktor Orban, citat de...
11 februarie, 2018
Guvernul României a adoptat joi Hotărârea privind participarea statului român la majorarea capitalului social al Poştei Române, care anunţă astfel că procedura de capitalizare cu 170 milioane lei a companiei s-a declanşat. ”Vorbim despre un moment unic în...
9 februarie, 2018
Guvernul va obliga și în acest an companiile cu capital integral sau majoritar de stat și regiile autonome să cedeze bugetului minium 90% din profitul net realizat al anului 2017, sub formă de dividende/vărsăminte. Același model a fost...
8 februarie, 2018
Vicepremierul Paul Stănescu a declarat joi că îl cunoaşte de 20 de ani pe Mihai Novăcescu, pe care l-a numit pe un post de consilier personal, dar că nu ştie cu ce s-a ocupat, promițând că va cerceta,...
8 februarie, 2018
Proiectul legislativ al UDMR pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, cu predare exclusiv în limba maghiară, a fost votat miercuri  și de Senat (71 pentru, 20 împotrivă și 4 abțineri), care este for decizional. Proiectul nu...
7 februarie, 2018
Noul director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA este, începând de miercuri, Ioan Gavrilă, care îl înlocuieşte pe Cristi Ungurean, potrivit unor surse din sectorul feroviar, citate de Agerpres. CFR administrează infrastructura feroviară publică. Ioan...
7 februarie, 2018
Inspectoratele Teritoriale de Muncă vor merge în control la firmele „care profită de modificările Codului Fiscal” pentru a-și diminua cheltuielile cu forța de muncă, a anunțat marți ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Dacă scad veniturile nete în mediul...
6 februarie, 2018
Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Târgu Mureş a respins, marţi, recursurile formulate împotriva hotărârii Tribunalului Mureş, care a anulat decizia emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) prin care s-a înfiinţat Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu...
6 februarie, 2018
Aplicarea generalizată a mecanismului de plată defalcată a TVA în Uniunea Europeană ar reprezenta un instrument neatractiv de politică fiscală, dată fiind creșterea semnificativă a costurilor pentru afaceri și autorități, potrivit unui studiu realizat de Deloitte pentru Comisia...
6 februarie, 2018
Rusia a instalat sisteme avansate de rachete Iskander cu potenţial nuclear în enclava Kaliningrad, de la Marea Baltică, a anunţat Ria Novosti, citată de  News.ro. Vladimir Şamanov, preşedintele Comisiei de apărare din Duma de stat, Camera inferioară a...
6 februarie, 2018
Firmele vor fi păsuite de la plata unor amenzi cuprinse în 70 de prevederi din diferite legi și aplicate de ANAF, Inspecția Muncii, Protecția consumatorului și alte organe de control ale statului, conform listei finale a contravențiilor care...
5 februarie, 2018
The Romanian Business Leaders (RBL) Macroeconomic Confidence Index, of 52.3 points, shows that the entrepreneurs and executives from the most important businesses in Romania have a level of confidence in the economy very little above neutrality, according to...
5 februarie, 2018
În absența unor strategii care să crească nivelul tehnologic și a majorării salariilor, Europa Centrală și de Est (ECE) va rămâne în capcana veniturilor medii, fără perspectivă pentru eliminarea decalajului față de Occident, avertizează o analiză realizată de...
4 februarie, 2018
Linia aeriană low-cost Blue Air nu va mai opera niciun zbor de pe aeroport Traian Vuia din Timișoara, acuzând că prezența companiilor românești pe piața din România ”deranjează din ce în ce mai tare”. Blue Air a făcut...
2 februarie, 2018
România trebuie să adopte un model economic diferit, dacă vrea să evite o criză provocată de actualul boom bazat pe consum, potrivit lui Matteo Patrone, directorul regional al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), citat de Bloomberg....
1 februarie, 2018

Gazprom îşi va reorganiza operaţiunile de export

Grupul energetic rus Gazprom își va reorganiza operaţiunile de export, prin absorbția entităților sale din domeniu, într-una singură, integrată, de distribuţie internaţională, responsabilă pentru toate

Blue Air se retrage de la Timișoara

Linia aeriană low-cost Blue Air nu va mai opera niciun zbor de pe aeroport Traian Vuia din Timișoara, acuzând că prezența companiilor românești pe piața

Gazprom îşi va reorganiza operaţiunile de export

Grupul energetic rus Gazprom își va reorganiza operaţiunile de export, prin absorbția entităților sale din domeniu, într-una singură, integrată, de distribuţie internaţională, responsabilă pentru toate

Blue Air se retrage de la Timișoara

Linia aeriană low-cost Blue Air nu va mai opera niciun zbor de pe aeroport Traian Vuia din Timișoara, acuzând că prezența companiilor românești pe piața

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: