11 februarie, 2018

Ungaria va semna, în curând, un acord pentru a importa anual până la patru miliarde de metri cubi de gaze naturale din România, pe o perioadă de 15 ani, a declarat vineri premierul ungar, Viktor Orban, citat de Reuters.

Trei companii ungare au câştigat deja o licitaţie pentru gazele din România, a spus premierul de la Budapesta, fără a dezvălui numele celor trei companii, informează Agerpres.ro.

„În scurt timp vom semna un acord care ne va permite ca, în următorii 15 ani, să importăm peste patru miliarde metri cubi de gaze naturale din România”, a spus Orban.


„Era monopolului gazelor ruseşti va ajunge la final în Ungaria, deoarece vom putea să ne acoperim peste jumătate din importuri din alte surse, în acest caz din România”, a adăugat premierul ungar.

Declarațiile lui Viktor Orban clarifică o controversă apărută la începutul acestei săptămâni, când ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, s-a întâlnit la București cu omologul său maghiar, Peter Szijjarto.

Oficialul ungar a declarat ulterior, agenției de presă maghiare MTI, că România va pune la punct condiţiile tehnice pentru exporturile de gaze naturale spre Ungaria până în 2020, în conformitate cu acordul semnat luni la Bucureşti de miniştrii de Externe din cele două ţări.

Potrivit lui Peter Szijjarto, începând din anul 2022, cantităţi de gaze naturale extrase din Marea Neagră vor putea fi livrate Ungariei. Szijjarto a adăugat că firmele ungare şi-au rezervat deja întreaga capacitate de 4,4 miliarde metri cubi pe an conductei de aprovizionare care leagă România de Ungaria.


Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri, referitor la întrevederea cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, că nu a semnat niciun acord cu acesta şi că a convenit cu oficialul ungar că discuţiile România-Ungaria „trebuie să se concentreze cu precădere pe ceea ce este bază solidă – pe relaţiile economice şi pe dezvoltarea acestor relaţii”.

Contextul european

Budapesta a anunţat anul trecut că proiectul BRUA nu va ajunge în Austria, așa cum era prevăzut, ci se va opri în Ungaria, țară care va deveni actorul principal în acest proiect. Adică, se va ocupa de distribuirea în regiune (Slovacia, Croația, Serbia) a gazelor naturale venite prin România (inclusiv de la Marea Neagră).

BRUA este un proiect strategic al uniunii energetice și leagă, pe parcursul a 582 km, Bulgaria, via România și Ungaria, de hubul Baumgarten, din Austria.

Pe teritoriul României, proiectul BRUA impune construirea unei noi conducte, de aproximativ 479 kilometri, și a trei noi stații de comprimare, la Jupa, Bibești și Podișor.

Gazoductul ar urma să aibă o capacitate inițială de 1,75 miliarde metri cubi pe an, majorată ulterior la 4,4 miliarde metri cubi pe an (BRUA faza 2).

Bruxellesul a intervenit imediat după anunțul Budapeste și a insistat că proiectul va continua așa cum s-a stabilit inițial.

Contextul intern

Înaintea numirii Cabinetului Viorica Dăncilă, în presă au circulat mai multe știri pe surse referitoare la concesiile pe care majoritatea parlamentară ar avea de gând să le facă UDMR pentru a obține sprijinul acestei formațiuni la votul pentru al treilea guvern PSD – ALDE de la alegerile din 2016.

Printre altele, s-a vorbit despre condiții impuse direct de la Budapesta, precum înființarea Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, subiect discutat de miniștrii de Externe din cele două țări vcine.

La câteva zile după numirea Guvernului Dăncilă, înființarea instituției a fost votată în Senat (camera decizională), fără a se afla inițial pe ordinea de zi. S-a întâmplat la numai o zi după ce Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Târgu Mureş a anulat decizia emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) prin care s-a înfiinţat Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi prin care s-au transferat clase la această unitate şcolară de la alte două instituţii de învăţământ.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: