În absența unor strategii care să crească nivelul tehnologic și a majorării salariilor, Europa Centrală și de Est (ECE) va rămâne în capcana veniturilor medii, fără perspectivă pentru eliminarea decalajului față de Occident, avertizează o analiză realizată de Martin Myant, senior researcher la European Union Trade Institute (ETUI).
Analiza ia în considerare țările Grupului Vișegrad 4 plus România (care vine de la un nivel inferior, dar a avut o creștere economică similară).
În 27 de ani de tranziție, aceste state au dezvoltat economii dependente de capitalul străin, în care motorul principal l-au reprezentat investițiile străine directe (ISD) atrase de forța de muncă ieftină.
Acest model și-a atins însă limitele și este nevoie de politici de stat active pentru stimularea unei noi structuri a economiei.
De aceea, ar trebui elaborate strategii cu impact pe două direcții, în opinia lui Martin Myant:
- să influențeze tipul de investiții străine ce vor fi făcute (pentru a stimula ISD destinate unor industrii cu valoare adăugată mare)
- să încurajeze dezvoltarea autohtonă autonomă pentru a se depăși nivelul tehnologic al multinaționalelor prezente în aceste țări
Dependența de investițiile străine directe (ISD)
Primele investiții străine semnificative au intrat la începutul și la mijlocul anilor ’90, când companii de afară au participat la privatizările declanșate în cele cinci state.
În toate aceste țări, momentul de vârf (anul când ISD au înregistrat cea mai mare pondere în PIB) a fost atins înainte de 2008, an ce marchează încetinirea intrărilor de capital străin.
Pionieră a fost Ungaria, unde investițiile directe străine au reprezentat în 1995 10,3% din PIB, procent ce reflectă preferința guvernanților de a privatiza întreprinderile prin vânzarea către companii multinaționale.
(Citiți și: ””Capcana venitului mediu” și pasul României până la ea. Soluții de evitare”)
În cazul Poloniei se observă că aceasta a fost inițial mult mai reticentă în acceptarea companiilor străine, iar România este ultima care a atins maximul ISD/PIB (în 2006).
În intervalul 2009 – 2016, România a avut cel mai mare procent mediu anual – 2% din PIB, fiind urmată de Ungaria, unde ponderea a fost de 1,9%:
În toate cazurile, aderarea la UE nu a influențat procesul, multinaționalele anticipând aceasta și investind masiv înainte. Se poate vedea chiar în cazul României, unde vârful a fost atins în 2006.
Excepție este Cehia, unde ponderea maximă a IS în PIB a fost înregistrată în 2005.
Cazul României – cel mai mai grav
Companiile străine au devenit principalii exportatori din aceste state, aducând astfel beneficii suplimentare. Principalele sectoare în care s-a investit sunt electronicele și industria auto:
În timp, însă, efectul pozitiv al ISD s-a redus și tinde să fie eliminat, fapt demonstrat de impactul redus pe care ISD îl avea în 2014 asupra balanței externe (lipsește România):
România, cu salarii chiar mai mici decât în celelalte patru state, este un caz puțin diferit de Vișegrad 4 – aici a fost relocată producția unor bunuri pentru care factori precum forța de muncă foarte calificată sau apropierea de Vest contează mai puțin.
De aceea, România a ajuns să domine sectorul cablajelor auto. Volumul exporturile de astfel de produse a ajuns în timp să-l depășească pe cel al Cehiei (în 2001) și chiar Germaniei (în 2006).
Producția acestor sisteme de cablaj auto este cea mai mobilă – sunt relativ simplu de făcut, nu necesită personal foarte calificat, infrastructură sau investiții semnificative, astfel încât activitatea poate fi relocată rapid în țări cu forță de muncă ieftină.
Acest fenomen chiar a avut loc în regiune, cu închideri de producție în Cehia și relocări în România.
Datele analizate de Martin Myant arată că prețul pe un kilogram de astfel de produs exportat din Cehia și România este sub cel din Germania (deși calitatea este aceeași) și chiar s-a redus pe măsură ce volumul exporturilor a crescut:
Multinaționalele au transferat într-o măsură mult mai mică tipuri de producție ce necesită număr mare de lucrători înalt calificați și nici nu este de așteptat ca activități complexe (precum de cercetare și dezvoltare) să fie mutate în ECE în viitor.
Din motive politice și de imagine, acestea vor fi menținute în statele occidentale.
Urmarea este că acest tip de dependență instituie limite pentru procesul de convergență, nu asigură înaintarea spre o economie competitivă (de la una complementară, în care ne aflăm acum) și chiar amenință stabilitatea economiilor din ECE (prin creșterea riscului relocării producției în țări cu salarii mai mici).
Concluzia: Convergența completă a nivelului salariilor poate fi realizată numai dacă majorarea veniturilor este însoțită de măsuri pentru a crea activitate economică cu valoare adăugată mare.
Pentru aceasta este nevoia ca statul să-și asume un rol strategic pentru a impulsiona investițiile în competențe, educație și cercetare, astfel încât să se ajungă la o creștere bazată pe inovare.
