miercuri

28 august, 2024

Razvan Diaconu

Dezbaterile administratorilor Băncii Naţionale a României (BNR), din şedinţa de politică monetară din 2 aprilie, relevă creşterea dezechilibrelor macroeconomice, mai ales ca urmare a prevederilor OUG 114, chiar şi modificate ulterior. Economia va fi nevoită să suporte noi...
9 aprilie, 2019
Alpha Bank Romania anunță marți lansarea unui Program de obligațiuni ipotecare în valoare de 1 miliard euro. Acesta este primul program de obligațiuni ipotecare din România. Proiectul se desfășoară în colaborare cu banca de investiții Barclays Bank PLC,...
9 aprilie, 2019
Comisia de control bugetar (CONT) a Parlamentului European a respins propunerea Guvernului Dăncilă pentru poziția de membru al Curții Europene de Conturi, a anunțat luni seara europarlamentarul Siegfried Mureșan. Cel propus de România a fost Viorel Ștefan, viceprim-ministru...
9 aprilie, 2019
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat un proiect de ordin care prevede procedura cesiunii de creanțe bugetare asupra debitorilor aflaţi în procedură de insolvenţă. Guvernul a adoptat anul trecut o ordonanță de urgență care modifica legea...
8 aprilie, 2019
Economia globală a intrat într-o „încetinire sincronizată”, tendință care va fi dificil de inversat în 2019, potrivit indicelui Brookings-FT Tracking Index for the Global Economic Recovery (Tiger), elaborat de think-tank-ul Brookings Institution și de Financial Times (FT). Indicatorii...
7 aprilie, 2019
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a avertizat vineri că Tudorel Toader ”nu mai poate continua aşa”, el anunţând de luni bune ordonanţe, dar fără să facă nimic. Liderul PSD spune însă că decizia legată de păstrarea în Guvern a...
5 aprilie, 2019
Ritmul de creștere economică în Europa și Asia Centrală a încetinit la 3,1% în 2018 și se estimează că va scădea 2,1% în 2019, în contextul încetinirii creșterii economice globale și al perspectivelor incerte, anunță Banca Mondială într-un...
5 aprilie, 2019
Biroul Electoral Central a admis pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, până în prezent, listele a nouă partide şi candidatura unui independent. De asemenea, BEC a respins candidaţii a trei partide şi doi independenţi, unul dintre ei având...
5 aprilie, 2019
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi, citat de Agerpres, că ministrul Justiţiei este „factorul cheie” în procedura de punere în acord a articolelor din Codul penal şi Codul de procedură penală cu deciziile Curţii Constituţionale şi, probabil,...
4 aprilie, 2019
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, şi vicepreşedintele Organizaţiei de Pensionari şi Persoanelor de vârsta a treia din PNL, Mihai Toti, s-au prezentat joi la sediul DNA pentru a depune o sesizare în legătură cu contractul PSD-Poşta...
4 aprilie, 2019
Comenzile industriale din Germania au scăzut cu 4,2% în februarie faţă de ianuarie, cel mai adânc regres din ianuarie 2017 încoace, ca urmare a prăbuşirii cererii externe. „În lunile următoare este de aşteptat o reducere a economiei industriale,...
4 aprilie, 2019
Alianța 2020 USR Plus a prezentat joi obiectivele pe care reprezentanții săi le vor urmări în Parlamentul European, după alegerile din 26 mai. Între acestea se numără propunerea de instituire a unui mecanism de tip MCV la nivel...
4 aprilie, 2019
Prin contractul semnat de Poșta Română cu PSD, compania cu capital majoritar se obligă să distribuie pliantele de campanie ale social-democraților în toate gospodăriile din țară ”în care există cel puțin un pensionar”. Sunt țintă a acestei campanii...
3 aprilie, 2019
Ambasada Franței la București publică miercuri un apel în numele a 12 state, averizând că ”modificările anticipate” asupra legilor justiției pot avea un impact negativ asupra independenței justiției românești, ”ceea ce ar slăbi încrederea cetățenilor și a partenerilor...
3 aprilie, 2019
Partea chineză va numi pe doi dintre cei trei administratori ai societăţii de proiect care va coordona tehnic şi operaţional construcţia Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, potrivit unui document supus aprobării  acţionarilor Nuclearelectrica (SNN), în 10...
3 aprilie, 2019
Europarlamentarul Siegfried Mureșan cere guvernului să nu rateze oportunitatea de a găzdui, în premieră, o instituție a Uniunii Europene. Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene (UE) a lansat în data de 14 martie procedura pentru alegerea sediului nou-înființatei...
3 aprilie, 2019
Consiliul de administraţie (CA) al BNR urmează să discute despre proiectul de lege privind repatrierea aurului, adoptat de Senat, potrivit declaraţiilor guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, la conferinţa de presă ulterioară şedinţei CA de politică monetară. „Vom avea o...
2 aprilie, 2019
Guvenarea PSD, sinonimă cu incapacitatea administrativă şi cu dilentantismul, vulnerabilizează România, a declarat preşedintele Klaus Iohannis în discursul rostit marți la şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la...
2 aprilie, 2019
Reprezentanța Comisiei Europene de la București a anunțat marți că patru proiecte majore în România au primit acordul comisarului european Corina Crețu pentru finanțare. Toate cele 4 proiecte sunt parte a Programului Operațional „Infrastructura Mare”  și urmează să...
2 aprilie, 2019
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va merge din nou în Parlament pentru o nouă consultare legată de referendum, intenția declarată fiind aceea de ”lărgire a ariei de cuprindere” a referendumului anunțat pentru data de 26 mai,...
1 aprilie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: