marți

30 iulie, 2024

Adrian N Ionescu

Creșterea produsului intern brut pe Trimestrul 3 din acest an s-a plafonat puțin deasupra nivelului de 4%, față de aceeași perioadă din 2017: + 4,3% pe seria brută şi + 4,1% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor preliminare...
14 noiembrie, 2018
Investițiile românești în active productive sunt departe de a fi ținut pasul cu creșterea economică bazată pe consum. Astfel, competitivitatea economiei reale a României rămâne în urma celei a țărilor din regiunea Europei Centrală și de Est (ECE). Ponderea...
13 noiembrie, 2018
Fără reforme structurale necesare pentru a crește productivitatea în economia Italiei, nu poate rezista nici o strategie de creștere a veniturilor și de stabilitate, potrivit concluziilor misiunii Fondului Monetar Internațional, date publicității marți. Documentul FMI apare în ziua...
13 noiembrie, 2018
Leonardo Badea (foto), susținut de PSD, a fost votat ca preşedinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de către parlamentarii din comisiile reunite din Camera Deputaţiilor şi Senat, cu 39 de voturi pentru, 21 voturi împotrivă și 1...
13 noiembrie, 2018
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 6,619 miliarde de euro pe primele 9 luni ale anului, în creştere cu 1,84 miliarde de euro (+38,5%) față de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor...
13 noiembrie, 2018
Profitul Băncii Transilvania (BT) nu a avut de suferit din pricina costurilor integrării Bancpost, proces care s-a derulat și încă se mai derulează pe parcursul acestui an. Profitul net la 9 luni al băncii a crescut cu 25,5%...
13 noiembrie, 2018
Creșterea indicelului prețurilor de consum (IPC) s-a diminuat până la 4,25%, în octombrie, față de 5,03% în septembrie, potrivit datelor Insititutului Național de Statistică (INS), publicate luni. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum...
12 noiembrie, 2018
The National Bank of Romania (BNR) has maintained the inflation forecast for the end of 2018 at 3.5% but has raised the forecast for 2019 from 2.7% to 2.9% under the pressure of the administered prices, labour market...
12 noiembrie, 2018
Nuclearelectrica (SNN) and Romgaz (SNG) have calculated the additional dividends to be paid to the state after the Ministry of Finance (MFP) sent to the big state-owned companies the measures they need to take to redistribute their reserves...
12 noiembrie, 2018
Romania has to recover illegal state aid worth EUR 60 million granted to Compexul Energetic Hunedoara, announced the European Commission with a statement released on Thursday. The amount represents four public loans and the related interest, out of...
12 noiembrie, 2018
Nuclearelectrica (SNN) şi Romgaz (SNG) au calculat ce dividende suplimentare va vira statului, după ce Ministerului Finanţelor (MFP) a trimis marilor companii cu capital majoritar de stat măsurile pe care trebuie să le ia pentru redistribuirea rezervelor lor...
9 noiembrie, 2018
Banca Naţională a României (BNR) şi-a păstrat prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2018 la 3,5%, dar a majorat-o pe cea pe 2019 de la 2,7% până la 2,9%, sub presiunea prețurilor administrate, a tensiunilor de pe piața...
8 noiembrie, 2018
Legea privind aprobarea executarii obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş (A8), denumită „Autostrada Unirii”, a fost adoptată, miercuri de Camera Deputaţilor. De precizat: Guvernul a emis un aviz negativ asupra proiectului. În ciuda acestui aviz, votul în Cameră...
7 noiembrie, 2018
Grupul francez Airbus şi IAR Ghimbav au semnat marți, la Paris, contractul definitiv de colaborare exclusivă pe o perioadă de 15 ani, prin care compania română devine contractor principal pentru orice comandă viitoare de elicoptere H215M a Ministerului...
7 noiembrie, 2018
Confirmarea tendinței de scădere a inflației a determinat decizia de marți a Băncii Naționale a României (BNR) de a menține rata dobânzii de politică monetară la 2,50 %, potrivit comunicatului băncii centrale. „Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva...
6 noiembrie, 2018
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) păstrează neschimbaţi parametrii politicii sale monetare, aşa cum se şi aşteptau analiștii. Marți, a avut loc ultima ședință de politică monetară a anului. Deciziile administratorilor băncii centrale sunt rumătoarele:...
6 noiembrie, 2018
Miniştrii de finanţe din ţările Zonei Euro (Eurogrup) au cerut Italiei încăodată să-şi revizuiască bugetul pe 2019, pentru a evita creşterea datoriei publice, potrivit comunicatului emis de organismul european, luni seară. Astfel că membrii Eurogrup au primit cu...
6 noiembrie, 2018
Aproximativ 70% dintre companiile active în România sunt dependente de rostogolirea datoriilor pe termen scurt. Preţul acestei metode este creşterea dependenţei de disponibilitatea creditorilor pentru a face acest lucru, fie că sunt băncile, furnizorii sau fiscul. Aceasta este...
5 noiembrie, 2018
Deciziile autorităţilor care au dus la scumpirea energiei au contribuit mai mult la inflaţie decât creșterea veniturilor populației. Deşi stimulaţi de veniturile mai mari ale populaţiei, comercianţii au contribuit cu doar o treime la creşterea inflației, neașteptat de mare în...
5 noiembrie, 2018
Băncile răspund criticilor legate de protecția consumatorilor produselor bancare prin adoptarea unui Cod de conduită, care include, pentru prima dată principiile relației cu debitorii aflați în dificultate de plată. Fiecare bancă urmează să-şi stabilească propriile reguli de soluţionare...
5 noiembrie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: