10 noiembrie, 2021

Activistul de mediu Daniel Bodnar

În Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European (PE) a fost discutată luni posibilitatea trimiterii unei misiuni în Bucovina şi a unei rezoluţii a legislativului comunitar pentru protejarea celor care luptă împotriva defrişărilor.

Hoţii de lemn continuă să taie ilegal pădurile din România, iar aceste rețele organizate comit infracţiuni împotriva celor care protejează pădurile pentru că ştiu că autoritățile nu îi pedepsesc, a acuzat activistul de mediu Daniel Bodnar.

Acesta a solicitat Parlamentului European să organizeze o misiune în Bucovina pentru a vedea la faţa locului lucrurile semnalate în petiţie. „Avem nevoie să acţionaţi nu numai pentru viaţa noastră, ci şi pentru generaţiile care vor veni. Pădurile aparţin patrimoniului românesc şi european şi sunt moştenirea noastră pentru viitorii cetăţeni din întreaga Europă”, a spus activistul.


Dezbaterea a avut loc în cadrul discutării unei petiții – apel privind protecţia activiştilor, avertizorilor de integritate şi jurnaliştilor care investighează și dezvăluie infracţiuni forestiere în România.

Petiția a fost trimisă PE de către activistul de mediu Daniel Bodnar și a fost inițiată ca urmare a ultimului incident grav, ce a avut loc în septembrie într-o pădure din Suceava.

Activistul de mediu Tiberiu Boşutar şi jurnaliştii Mihai Dragolea şi Radu Mocanu au fost atunci bătuţi în timp ce filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri în Suceava.

Daniel Bodnar a făcut apel la membrii PE să intervină „ferm” pentru „stoparea atacurilor împotriva activiştilor, avertizorilor de integritate şi jurnaliştilor care protejează pădurile europene” şi să analizeze necesitatea „unei rezoluţii urgente în acest sens”.


De asemenea, el a făcut apel şi la Comisia Europeană „să se asigure că autorităţile române şi din toate statele membre cu probleme similiare îi protejează în mod real pe cetăţenii care luptă pentru protecţia mediului”.

„Situaţia este dramatică. Hoţii de lemn continuă să taie ilegal pădurile din România într-un ritm alarmant. Reţelele organizate comit infracţiuni împotriva celor care protejează pădurile pentru că ştiu că nu li se întâmplă mai nimic”, a avertizat Daniel Bodnar, la prezentarea, prin videoconferinţă, a petiției.

„Infractorii sunt înarmaţi şi periculoşi. Lucrătorii silvici oneşti, activiştii de mediu şi jurnaliştii sunt vulnerabili şi se simt lăsaţi singuri”, a mai spus el, relatând propriile experienţe din „acţiunile de demascare şi urmărire a hoţilor de lemn”.

„Am fost urmărit şi încolţit cu maşina pe şosea. Am fost bătut, umilit, ameninţat. Mi-a fost ameninţată familia şi am fost nevoit chiar să îmi trimit soţia şi fetiţa în afara ţării ca să le protejez”, a declarat Bodnar.

„Din 2016, în instanţele din România au fost peste 1.500 de dosare privind transporturi ilegale de lemn şi agresiuni împotriva denunţătorilor. Majoritatea dosarelor au fost clasate. Am depus din ianuarie 2020 mai multe plângeri privind atacurile asupra mea, documentate inclusiv foto şi video şi cu martori. Încă nu am o soluţie în acest caz. Dimpotrivă, au fost deschise alte acţiuni legale împotriva mea. Trebuie să o spun clar: la nivel local, autorităţile sunt fie depăşite, fie complice”, a mai atras el atenţia.

Reprezentanta Comisiei Europene: Directiva revizuită în domeniu va conține prevederi referitoare la protecția celor care raportează infracțiuni împotriva mediului

În intervenţia sa, reprezentanta Comisiei Europene, experta Alexandra Dobre, din cadrul Direcţiei Generale Mediu, a subliniat că UE „nu are competenţă de a cerceta sau de a urmări penal atacuri sau chiar asasinate în statele membre” şi că este „responsabilitatea autorităţile române să îşi intensifice eforturile de combatere a exploatării forestiere ilegale şi de protejare a apărătorilor mediului”.

„România trebuie să ia în continuare măsuri necesare în vederea consolidării cadrului legal existent şi să dezvolte capacitatea de monitorizare şi control privind lupta împotriva tăierilor ilegale”, a afirmat ea.

„Directiva privind infracţiunile împotriva mediului nu conţine în prezent nicio dispoziţie specifică în legătură cu protecţia apărătorilor mediului. Modul în care sunt protejate părţile interesate şi modul în care această protecţie este pusă în aplicare ţin de legislaţia naţională. Cu toate acestea, această directivă privind infracţiunile împotriva mediului este în curs de revizuire şi se preconizează ca o propunere a Comisiei să fie adoptată la 14 decembrie 2021. În cadrul acestei proceduri de revizuire va fi luată în considerare chestiunea generală a protecţiei persoanelor care raportează infracţiuni împotriva mediului sau care contribuie la anchete. De asemenea, în cadrul acestei revizuiri se va analiza şi necesitatea de a impune sancţiuni penale pentru comerţul ilegal de lemne”, a mai explicat reprezentanta Comisiei Europene.

Reprezentantul grupului Renew, eurodeputatul USR Vlad Gheorghe, a făcut apel la adoptarea rapidă a unei rezoluţii a PE pentru protejarea celor care luptă împotriva defrişărilor ilegale şi la organizarea unei vizite în România pentru o documentare la faţa locului, precum şi pentru înfiinţarea Procurorului Verde European.

„Tăierile ilegale ne costă enorm acum, iar pe copiii noştri îi vor costa şi mai mult. Ştim cine sunt responsabilii. Sunt grupări infracţionale de crimă organizată, sunt companii care vor profit cu orice preţ, chiar politicieni şi administraţii corupte, nu e niciun secret. Ei sunt agresorii, iar activiştii de mediu, jurnaliştii, avertizorii de integritate, precum şi pădurarii oneşti sunt victimele (…) Agresorii merită şi trebuie să fie pedepsiţi, iar victimele merită şi trebuie să fie protejate. Este cazul să ne implicăm prin toate mijloacele posibile, atât politice, cât şi tehnice, de la misiuni la faţa locului până la o rezoluţie pe acest subiect. Trebuie să punem capăt imunităţii infractorilor de mediu”, a Vlad declarat Gheorghe, citat de Agerpres.

Ideea trimiterii unei misiuni a Parlamentului European în Bucovina a fost susţinută şi de eurodeputatul luxemburghez Marc Angel, din partea Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), şi de eurodeputata letonă Tatjana Ždanoka, de la Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, care a şi prezidat discuţia de luni, în calitate de vicepreşedintă a Comisiei pentru Petiţii.

La rândul său, eurodeputatul UDMR Lóránt Vincze, din partea Grupului PPE, a afirmat că problemele semnalate de petiţionar „ne arată o realitate tristă” din România în privinţa defrişărilor ilegale, cu atât mai mult cu cât „activiştii de mediu (…) sunt atacaţi, maltrataţi, alături şi de pădurari şi de angajaţii ocoalelor silvice care dau nas în nas cu oameni care comit fapte ilegale”.

Tatjana Zdanoka a precizat că petiţia rămâne deschisă şi că aşteaptă o evaluare suplimentară în scris din partea Comisiei Europene în legătură cu situaţia din România. Ea a adăugat totodată că propunerea trimiterii unei misiuni în România va fi înaintată coordonatorilor grupurilor parlamentare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: