Regionalizarea României, înlocuirea județelor cu regiuni este o necesitate imperioasă, pentru a crea un alt decupaj administrativ-teritorial al dezvoltării economice și sociale în deceniile viitoare.
Actuala divizare administrativ-teritorial în 42 de unități a constituit și constituie o frână majoră în dezvoltarea țării. În plus, politicile de dezvoltare teritorială ale Comisiei Europene sunt concepute pentru regiuni cu potențial natural, economic și uman diferit de cel atât de fărâmițat al județelor.
Pentru ca regionalizarea României să ajungă la final este nevoie de crearea unui alt cadru al dezvoltării economice și sociale a țării iar obiectivul major al acestei dezvoltări nu poate fi decât asigurarea unui standard de viață mai ridicat pentru populația regiunilor și, la nivel agregat, pentru populației țării.
Criteriul demografic apare astfel ca unul dintre criteriile majore pentru regionalizarea României și reprezintă obiectivul acestui articol. Regiunile luate în considerare sunt cele opt regiuni de dezvoltare existente. Harta de mai jos conține și județele care intră în compunerea regiunilor.
Datele din tabelul 1 ne oferă o privire generală asupra stării demografice a celor opt regiuni, prin intermediul a trei indicatori demografici majori.
Regiunea cea mai populată este 1. Nord-Est, cu 3,1 milioane locuitori, dar în apropiere se află și regiunea 3.Sud-Vest Oltenia, iar regiunile cu populația cea mai mică, aproape de două milioane, sunt 5. Vest și 4. Sud-Vest Oltenia.
Nu avem în cazul celor opt regiuni discrepanțele flagrante de la județe. Estimațiile natalității și mortalității generale (în așteptarea publicării datelor asupra celor doi indicatori de cătare Institutul Național de Statistică) au doar menirea de a reaminti bine instalata scădere naturală a populației în toate regiunile, premisă a accentuării declinului demografic.
Reculul demografic la nivel național este rezultatul scăderii naturale și al imensei migrații externe și o tentativă de cuantificare a celor două componente pentru întreaga perioadă dintre recensămintele din anii 1992 și 2011 relevă că la un recul general de aproape 3,8 milioane locuitori (se ajunge la 3,9 milioane dacă includem și scăderea din anii 1990-1991), componenta naturală a contribuit cu doar 20%.
Regiunile și migrația: Externă și internă
Este doar o proporție în raport cu cea a migrației dar în spatele ei se află o pierdere umană de 750 mii persoane, ceea nu poate fi subestimat ca dimensiune și semnificație. Există importante particularități la nivel regional în ceea ce privește atât nivelul celor trei componente, cât și raportul dintre ele (tabelul 2).
Migrația externă este dominantă ca dimensiune a declinului populației regiunilor.
Cea mai puțin dezvoltată economic dintre ele – 1. Nord-Vest – , are și cea mai importantă migrație – aproape 600 de mii persoane. Îi urmează, nu departe, regiunea 2. Sud-est, cu aproape o jumătate de milion de persoane.
Un nivel mai redus al migrației în regiunile 5. Vest, 6. Nord-Vest și 8. București-Ilfov ar putea fi pus în legătură cu gradul de dezvoltare economică generală, ceea ce nu s-ar putea spune în cazul regiunii 4. Sud-Vest Oltenia.
Teza unei propensiuni mai reduse spre migrare nu ar trebui exclusă. În conexiune cu gradul de dezvoltare a regiunilor se află și migrația internă netă, pozitivă în regiunile 8. București-Ilfov, 5. Vest și 7. Centru.
În fine, creșterea naturală la nivelul întregii perioade 1992-2011 a fost pozitivă doar în regiunea 1. Nord-Est, unde natalitatea a fost și a rămas încă ceva mai ridicată iar mortalitatea generală s-a menținut sub valoarea medie datorită unei structuri pe vârste a populației mai puțin erodată de îmbătrânirea demografică. Dacă dimensiunile mari ale scăderii naturale din regiunile 3. Sud-Muntenia, 4. Sud-Vest Oltenia și 5. Vest sunt în concordanță cu profilul demografic al acestor regiuni-grad de îmbătrânire mai ridicat, natalitate mai căzută, mărimea scăderii naturale din regiunea 8. București-Ilfov pare surprinzătoare. Ea provine din Mun. București și neînsemnat din județul Ilfov.
Declinul demografic, sumar analizat, se întinde pe aproape 25 de ani, are mecanisme solide și acestea vor amplifica scăderea naturală în viitor, odată cu predominanța generațiilor mai mici născute după anul 1990 în populația de la care provin născuții unui an calendaristic – populația de 20-40 ani.
Din această perspectivă, viitorul populației regiunilor nu poate fi subestimat ca impact general asupra dezvoltării societății românești și o privire prospectivă asupra populației la nivel regional ar trebui să ne ofere repere de mare semnificație.
Un exercițiu prospectiv asupra populației României la recensământul din octombrie 2011 (rezultate provizorii) a fost elaborat și publicat în anul 2012 (Ghețău, 2012).
Plecând de la noua populație stabilă – 19 milioane locuitori, admițând o continuare a ascensiunii speranței de viață la naștere și menținerea fertilității la valoarea din ultimii aproape 20 de ani – 1,3 copii la o femeie și fără a include o ipoteză asupra dezvoltărilor viitoare ale migrației externe (imposibil de prevăzut si de cuantificat ca dimensiune, structura pe sexe și vârste), populația țării ar ajunge la 14,8 milioane la mijlocul secolului și la 13,4 milioane în anul 2060.
Dacă aceste valori ar putea părea nerealiste ori exagerate, voi preciza că ele sunt în deplină consonanță cu rezultatele (pentru România) ultimei serii – 2010 – a proiectărilor elaborate de Divizia de Populație a Națiunilor Unite (United Nations Population Division, 2011). Numărul populației din aceste proiectări ar ajunge la 16,8 milioane la mijlocul secolului și la 15 milioane în anul 2060. Numai că exercițiul prospectiv al Diviziei de Populație pornește de la populația României dinainte de recensământ – 21,4 milioane locuitori și nu de la 19 milioane. Aplicând corecția, se ajunge la valorile menționate pentru anii 2050 și 2060.
Regionalizarea României și reculul populației
Exercițiul prospectiv prezentat în continuare își propune să răspundă la o întrebare fundamentală în ceea ce privește viitorul pentru regionalizarea României: în ce fel vor fi afectate populațiile regiunilor de reculul proiectat al populației naționale? Pentru a putea oferi răspuns am recurs la proiectarea populației regiunilor până în anul 2060. Neavând structura pe vârste a populației de la recensământ, am folosit structura relativă pe vârste a populației regiunilor la începutul anului 2011 (știind însă care vor fi efectele).
Ipotezele exercițiului prospectiv la nivel regional:
1. speranța de viață la naștere, pe sexe, va continua să crească, menținându-se însă în continuare particularitățile regionale din anul 2010 (figura 1);
2. ratele de fertilitate pe vârste și rata fertilității totale (numărul mediu de copii pe care îi aduce pe lume o femeie), pe regiuni, se vor menține la nivelul din anul 2010 (figura 2) , însemnând o rată a fertilității totale medie de 1,3 copii la o femeie, valoare constantă în ultimii aproape 20 de ani;
3. până în anul 2030, migrația internă netă regională se va menține la valorile din anul 2011 (figura 3);
4. fără ipoteză asupra migrației externe.
Programul folosit pentru elaborarea proiectărilor este PROJCT al Diviziei de Populație a Națiunilor Unite
(United Nations Population Division, 2003).
Rezultatele exercițiului prospectiv sunt prezentate în tabelul 3, fără migrație internă și în figura 4, cu migrație internă până în anul 2030.
Acolo unde se întâlnesc o fertilitate mai scăzută (1,2 copii la o femeie) și o structură pe vârste mai afectată de îmbătrânire demografică, reculul proiectat al populației este mai pronunțat :
- o treime și chiar mai mult până în anul 2060: Sud-Vest Oltenia și Vest.
- O fertilitate moderat superioară (1,4 copii), cum este cea din regiunile Nord-Est și Centru, poate explica reducerea mai mică a populației în aceste regiuni.
În condițiile menținerii fertilității la valorile actuale, procesul de îmbătrânire demografică ar cunoaște o accelerare considerabilă, ponderea populației de 65 ani și peste dublându-se până la mijlocul secolului – de la 15 la 30% (figura 5).
Prin același mecanism al unei fertilități scăzute dar și al ajungerii la vârstele fertile a generațiilor mici de după 1990 natalitatea ar urma o curbă descendentă (figura 6), în timp ce rata mortalității generale ar urma să fie împinsă la valori mai ridicate prin creșterea gradului de îmbătrânire demografică (figura 7), chiar dacă speranța de viață la naștere urmează să crească sensibil prin ipoteza admisă.
Atât rata natalității, cât și cea a mortalității generale, sunt indicatori derivați, rezultând din interacțiunea dintre ratele de fertilitate pe vârste și populația feminină de vârstă fertilă, în primul caz, și din interacțiunea dintre ratele de mortalitate pe vârste asociate valorii speranței de viață la naștere și structura populației pe vârste, în cel din urmă caz.
Datele din tabelul 3 arată o foarte bună coerență între numărul populației țării obținut ca sumă a populațiilor proiectate ale regiunilor și numărul populației țării rezultat din proiectare distinctă. Este și un criteriu de evaluare a proiectărilor în ceea ce privește regionalizarea României.
Pe de altă parte, atât numărul proiectat al populației la nivel național, cât și indicatorii majori rezultați din proiectare – rata natalității, rata mortalității generale, gradul de îmbătrânire demografică, sunt aproape identici cu cei pe care îi găsim în menționata serie de proiectări a Diviziei de Populație a Națiunilor Unite ori în proiectările Eurostat (gradul de îmbătrânire demografică la mijlocul secolului (Eurostat, 2011).
Prudența se impune în orice abordare prospectivă a populației pe termen lung. Ea reprezintă însă un indispensabil instrument de sondare a viitorului și de elaborare a unor strategii și programe de dezvoltare care vizează un orizont pe termen lung. Inclusiv in domeniul populației, al stării demografice a țării. Regionalizarea României poate fi un astfel de proiect.
Referințe
Comisia Centrală pentru Recensământul populației și al locuințelor-2011. 2012. Comunicat de presă
(2 februarie 2012) privind rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și al
Locuințelor-2011 (www.recensamantromania.ro).
Ghețău, Vasile. 2012. Drama noastră demografică. Populația României la recensământul din
octombrie 2011, Editura Compania, București.
Institutul Național de Statistică. 2006. Anuarul Demografic al României 2006.
Institutul Național de Statistică. 2011a. Natalitatea în anul 2010.
Institutul național de Statistică. 2011b. Speranța de viață în anul 2010.
Institutul Național de Statistică. 2012. Anuarul Statistic al României 2012.
Lanzieri, Giampaolo. 2011. The greying of the baby boomers. A century-long view of ageing
in European populations. Eurostat, Statistics in focus, nr. 23, 2011.
United Nations Population Division. 2003. Mortpak 4.0. for Windows, United Nations, New York.
United Nations Population Division. 2011. World Population Prospects. The 2010 Revision.
***
Urmărește-ne pe Google News
7 răspunsuri
Interesanta analiza!
Dar aici cred ca ati incurcat regiunile:
„Cea mai puțin dezvoltată economic dintre ele – 1. Nord-Vest – , are și cea mai importantă migrație – aproape 600 de mii persoane. Îi urmează, nu departe, regiunea 2. Sud-est, cu aproape o jumătate de milion de persoane.”
1.”Inlocuirea judetelor cu regiuni este o necesitate imperioasa pentru a crea un alt decupaj administrativ-teritorial al dezvoltarii economice si sociale” – care va trebui pusa in discutie si realizata,numai dupa evaluarea tuturor „motoarelor” de dezvoltare economica si cristalizarea unei viziuni realiste asupra viitoarei dezvoltarii economice nationale.
a.Regionalizarea poate fi realizata, numai din momentul in care se dovedeste la modul concret(economic si social), ca impartirea in 42 de judete, „a constituit si constituie o frina in dezvoltarea tarii”.Pina in prezent, nu exista un studiu care sa dovedeasca aceasta situatie. Chiar daca ar exista,acesta ar fi unul fals,plecat de la ipoteze si considerente economice gresite. Argumentul blocajului dezvoltarii,de catre actuala impartire administrativa, cade din capul locului.
„Gogorita” regionalizarii,este unul din „fructele-fantasmagorice” ale indelungatelor asteptari utopice, potrivit carora – in lipsa unui program national de dezvoltare economica (necesar economiei din dec. 89) – dezvoltarea trebuia sa vina de la capitalism,sa fie adusa prin „venirea americanilor”,de intrarea in NATO,integrarea in UE, schimbarea Constitutiei si ultima (gogorita) – regionalizarea!
Existenta unei administratii locale si judetene, mai „dense” decit in cazul regionalizarii, ramine principalul factor (uman),de succes al unui „proiect national de dezvoltare economica”.In actuala configuratie administrativa, se pot repartiza mai direct, mai „amanuntit” sarcini si raspunderi concrete,fiecarui „segment” teritorial local, evaluindu-se la fel de amanuntit, realizarile, competentele si raspunderile personale in aceasta directie.Este evident, ca pentru a face acest lucru, este nevoie mai intai,de un „program economic” national,detaliabil pe judet, care sa stabileasca, distribuie atributii si raspunderi, apoi sa evalueze indeplinira sarcinilor de catre fiecare persoana angrenata in procesul dezvoltarii.
Abia cind, dezvoltarea economica a judetului(impreuna cu cea locala), vor depasi acel nivel minimal/critic,de la care se declanseaza procesul de „autodezvoltare” economica judeteana,va deveni oportuna regionalizarea – ca etapa fireasca de extensie a „anvergurii” structurii si „functionalitatii” economice – de la dimensiunea judeteana spre cea regionala.
b.Faptul ca „politicile de dezvoltare teritoriala ale Comisiei Europene sint concepute pentru regiuni cu potential diferit…de cel farimitat al judetelor”, nu poate fi temeiul tehnic si economic al regionalizarii.
Daca singurul „motor” al dezvoltarii economce si sociale, va fi considerata numai absorbtia si utilizarea fondurilor UE de dezvoltare, atunci regionalizarea ramine unica solutie (nationala)pozitiva in vederea dezvoltarii, dar numai una provizorie si de avarie.
Caracterul acesta, de „avarie”, al „modelului de dezvoltare” constituit numai din surse de natura externa(oferite gratuit si pe termen incert,cit si procentul nesemnificativ in care pot fi absorbite aceste fonduri de dezvoltare),nu justifica acel imens efort general, necesar pentru regionalizare.
Caracterul de „avarie” care face si din regionalizare o solutie de avarie,este unul absolut – iar eliminarea lui devine posibila, numai prin constructia si utilizarea (si) a altor „motoare” de dezvoltare.
c)Va trebuie evaluat cu grija, daca oportunitatea regionalizarii,deriva dintr-o reala necesitate interna, obiectiva,impusa de structuta si „functionalizarea” economiilor judetene si locale din perimetrul „regional”, prin „cuprinderea” lor intr-o viziune si evolutie integratoare economic, ori numai anumite argumente colaterale,fara legatura cu necesitatile de dezvoltare curenta a economiilor judetene, preseaza in directia regionalizarii.
Este o axioma economica verificata,ca dezvoltarea economica este in primul rind,rezultatul demersurilor si proiectele nationale,dar trebuie valorificate orice conjuncturi favorabile si resurse oferite de UE ca parte a acesteia.In acelasi timp, accesarea unei resurse financiare externe incerte(ca durata si valoare „accesabila”), nu trebuie sa aiba ca echivalent national, schimbari de o anvergura, complexitate si costuri, aflate mult peste beneficiul accesarii.
La fel de obligatoriu este, ca o masura de asemenea dimensiune ca regionalizarea, sa nu vina strict din considerente de natura externa,fara ca ea sa fie impusa si de realitatile economice si sociale interne,ori din nevoile curente si de perspectiva ale dezvoltarii.
d.Exista numeroase „sumare” ale avantajelor si dezavantajelor regionalizarii, dar lipseste o evaluare stiintifica-economica,care sa prezinte in termeni concreti, matematici, beneficiul „net”(in bani si dezvoltare) al regionalizarii.
In asteptarea unui astfel de studiu,pe care (OBLIGATORIU) il datoreaza Guvernul Ponta – problema regionalizarii va trebui sa ramina una de analiza si dezbatere publica – fara ca Guvernul sa „produca” pe GENUNCHI si apoi sa promoveze un proiect „politic” de regionalizare!
2.Un proiect de regionlizare nu va putea fi elaborat, inainte ca Guvernul Ponta sa construiasca si prezinte proiectul de reindustrializare – anuntat de d-l Vozganian, odata cu cel de crestere economica de 3-4 la suta pe an si crearea unui milion de noi locuri de munca(promise in campania electorala) – ca fundamente „programatice”, pentru orice analiza si evaluare a oportuntatii si constructiei proiectului REGIONALIZARII!
Analiza Dvs ajunge la simpla si atotcunoscuta concluzie: Evolutiile unor fenomene sunt diferite, atat timp cat factorii cele le influenteaza sunt diferiti!
Nu exista in schimb nicio analiza privind corelatia posibila intre diferite forme de organizare administrativa si rezultate (bunastare generala).
De altfel va fi si dificil de realizat, dat fiind faptul ca ceea ce ne influenteaza cu adevarat nu sunt formele de organizare ci: strategiile (adica, programle politice si de guvernare, ce se implementeaza cu adevarat, nu doar sunt prezentate in actiunile de marketing politic); infrastructura (adica, institutii eficiente, adaptate la tehnologia zilelor nostre); resursele (mai ales oamenii potriviti la locul potivit); controlul (adica, o reala justitie, in folosul comunitatii, nu doar a celor ce pot influenta economic si politic justitia).
Deocamdata nu am aflat/nu am inteles cum „noua regionalizare” ne influenteaza in bine.
Poate ar fi mai potrivit sa se inceapa cu o eficentizare reala a activitatii actualelor institutii publice. Spre exemplu, inca nu inteleg de ce este necesar sa avem in fiecare judet cate o institutie publica „judeteana”, alaturi de cele ce tin de municipii/orase/comune. Nu pot functiona astfel de institutii publice locale si cu o coordonare la nivel de zona (2-3 judete)? O mentiune, in aceasta categorie a institutiilor publice locale, nu ar intra institutiile politice (adica cele ale caror membrii sunt alesi prin vot).
Stimate, d-le Sorin M,
Raspunsul la faptul ca (aici)nu ma refer la raportul dintre „diferite forme de regionalizare si corelatia lor cu rezultate(bunastarea generala”),il gasiti pe Google, la numele meu,”Caliman Eugen-Academia de Advocacy”,la „Opiniile martorilor”. Acolo,tot la numele meu, gasiti opinia mea cu privire la regionalizare, prin „prisma corelatiei sale cu dezvoltarea economica”.Ea a fost exprimata cu ocazia simpozionului pe tema regionalizarii, organizat de catre Academia de Advocacy Timisoara, in 23 noiembrie 2012.Consider ca merita sa cunoasteti opiniile tuturor „martorilor”, (denumire data participantilor), la aceasta dezbatere publica nationala, de inalta tinuta stiintifica.
Cu stima,
Stimate d-le Caliman,
Va multumesc pentru mesaj si pentru recomandare, pe care o voi urma.
O precizare din partea mea este necesara.
Comentariul meu era la analiza postata pe acest website, analiza asupra aspectelor demografice, analiza care cred ca nu aduce argumente in sustinerea ideii de „regionalizare”.
Pana in acest moment, se pare ca vom avea noi institutii, doar pentru a le avea. Pe fond, se pare ca nimic nu se modifica. O alta forma fara fond!
Mai curand, ar trebui de clarficat ce ramane centralizat si ce se poate descentraliza la nivel local (nu judetean/regional). Este chiar foarte posibil ca unele responsabilitati sa fie chiar centralizate, mai ales ca tehnologiile actuale ofera solutii testate cu succes in mediul privat (a se vedea achizitiile publice de peste o anumita valoare, realizate de toate institutiile ce beneficiaza de finantari semnificative din bugetele publice – exemplu: energie electrica, medicamente, servicii de transport, etc).
Cu stima,
Stimate,
d-le SorinM
1.Cred ca autorul articolului a cautat sa prezinte unul din „reperele” cantitative pentru regionalizare – respectiv pe cel al populatiei,iar nu pe cele „calitative”, prin expunerea avantajelor sau dezavantajelor regionalizarii.
Cred ca a reusit pe deplin, in demersul sau.
2.Cita vreme raportul dintre „dezvoltarea economica” si regionalizare nu este inteles si aplicat corect de politicieni, totul se face anapoda, urmind calea postdecembrista obisnuita, a vesnicului esec al „formelor fara fond”, nou create.
Raportul dintre proiectul „economic” si „proiectul” de modificari sau constructii administrative-regionale sau nationale trebuie inteles in sens corect, larg.
Numai „economicul” defineste si asigura reperele tehnice, informationale, financiare, administrative,constructive, etc. pentru orice modificare sau nou „proiect” de constructie regionala – care la rindul sau, trebuie sa fie astfel conceput, incit sa sustina proiectul dezvoltarii locale, regionale si nationale.
Vazuta inafara acestui raport de determinare si constructie, regionalizarea poate sa fie numai rezultatul imaginatiei sau toanelor amatorilor si lipsei lor de repere obiective, „tehnice”,de orice natura.
3.Regionalizarea este posibila si de succes, numai daca va fi „proiectata” si realizata, pe structura si „reperele” concrete, ale unui „Program national de reconstructie economica si industriala”.
Altfel, cine poate indica dimensiunea si structura regiunilor, ce anume poate asigura repere si informatii privind modul de imbunatatire structurala si functionala a institutiilor „societatii economice romanesti”?
Fara un astfel de program, e posibil ca institutiile sa fie imbunatatite in vederea identificarii si culegerii cu succes a „taxelor si impozitelor”, dar nu vor deveni niciodata capabile de a largi „baza de impozitare”, prin a determina „aparitia masiva de noi intreprinderi si locuri de munca”!
Regionalizarea cu rezultatul de mai sus,inseamna realizarea urmatorului esec economic national,constituind utopia „consumata” a ideii, ca regionalizarea poate deveni motor la dezvoltarii economice nationale.
4.Utopiile postdecembriste au fost puse in opera,prin diverse inlocuiri cu surogate – ca si cel al regionalizarii – a ceeace este neinlocuibil intr-o tara esuata economic – un „program de reconstructie economica si industriala”,care sa fie linia directoare,reperul si sustinatorul economic si financiar, al oricarei actiuni de modernizarea politica, economica, administrativa,organizatorica, legislativa – si in final,CONSTITUTIONALA!
Tot ceeace s-a realizat de 23 de ani si se va realiza inafara si fara reperele unui astfel de „proiect economic national”, a condus si conserva pe lung termen, starea de natiune esuata a Romaniei!
Aveti dreptate d-le Sorin M