24 octombrie, 2012

Examinarea cererilor de aderare ale României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost amânată pentru martie 2013, din cauza unei incertitudini cu privire la capacitatea autorităţilor acestor două ţări de a îşi respecta obligaţiile, au declarat miercuri surse diplomatice la Bruxelles citate de MEDIAFAX.

O abordare este prevăzută pentru joi, în cursul reuniunii miniştrilor de Interne din cadrul UE la Luxembourg, dar „nu a venit timpul să se ia decizii”, a subliniat una dintre aceste surse.

Problema aderării „se va pune în martie 2013, dar acest lucru nu înseamnă că va fi luată o decizie”, a insistat unul dintre diplomaţii europeni. Reuniunile ministeriale ale UE vor fi prezidate în perioada respectivă de către Irlanda.


O serie de ţări, între care Olanda şi Germania, apreciază că în prezent nu sunt întrunite condiţiile în vederea unei aderări, inclusiv Comisia Europeană (CE) exprimând unele rezerve, potrivit unor surse citate de AFP.

Țările menționate au legat aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen de progresele făcute porivit rapoarte pe mecanismul de Cooperare și Verificare în Justiție (MCV), deși cele două țări au îndeplinit formal condițiile de integrare.

Problema pare să fie România care, după criza politică din această vară și după atitudinea puterii politice față de instituțiile fundamentale ale statului a primit, în august, o monitorizare mai strânsă decât Bulgaria și va fi supusă unui raport separat la sfârșitul acestui an.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: