UPDATE 15.05.2023, ora 08.30: Cu 98,61% din buletinele de vot numărate, puțin după ora 7.00 a dimineții de luni, Erdogan conducea cu 49,34% din voturi, iar Kilicdaroglu avea 45,00%, potrivit agenției de presă de stat Anadolu.
UPDATE 21,00: Potrivit site-ului agenției naționale de știri Anadolu, după numărarea a circa 53% din voturi, Recep Tayyib Erdogan ar avea circa 52% din voturi, iar Kemal Kilicdaroglu circa 42%.
UPDATE 17.10: Secțiile de vot s-au închis, dar persoanele care așteptau la coadă înainte de ora 17.00 vor putea vota. primele rezultate vor fi anunțate la ora 21.00, conform legii.
UPDATE 15.05: Al Jazeera transmite că prezența la vot în secțiile de votare continuă să fie ridicată cu două ore înainte de închiderea urnelor. Majoritatea alegătorilor și-au exprimat deja opțiunile de vot.
În Ankara, însă, fluxul de alegători care se prezintă la secțiile de votare a încetinit în ultima oră.
UPDATE 12.15: Președintele în exercițiu, Recep Tayyib Erdogan, a votat la o secție de votare din Uskudar, un cartier din partea asiatică a celei mai mari metropole din Turcia, Istanbul.
UPDATE 12.10: Kemal Kilicdaroglu a votat la o școală primară din capitală, Ankara.
Cel mai important contracandidat al lui Erdogan este președintele Partidului Popular Republican (CHP), înființat de Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, și candidează din partea unei alianțe formate din șase partide.
Kemal Kilicdaroglu a declarat că va „împlini dorința oamenilor de democrație” și că se va „întoarce spre Occident” în chestiunile de politică externă, dacă va câștiga alegerile. El conduce în ultimele sondaje, devansându-l pe președintele în funcție cu câteva procente. Conform unuia dintre sondaje, Kilicdaroglu s-ar bucura de intenția de vot a 48,9% din alegători, iar Erdogan, de doar 43,2%.
Dacă se va ajunge la turul doi, va fi pentru prima dată în cariera sa când Ercep Tayip Erdogan intră în turul doi de pe poziția a doua.
Anul acesta, pe 29 octombrie, Republica Turcia își va sărbători 100 de ani de la fondarea sa în 1923.
UPDATE 12.00: Sinan Ogan, candidatul Alianței Ancestrale Naționaliste (ATA), formată din trei partide naționaliste, a votat la Ankara.
Ogan, fost aliat al lui Erdogan, este al treilea candidat la președinție, care candidează împotriva președintelui Recep Tayyib Erdogan și a principalului său rival, Kemal Kilicdaroglu, reprezentant al electoratului laic, de stânga.
Ogan, care are un background academic, a devenit singurul contracandidat la președinție al celor doi principali rivali, după ce Muharrem Ince s-a retras joi din cauza unei campanii de discreditare în care s-ar fi folosit deepfake-uri realizate de ruși.
UPDATE 11.35: Un sondaj realizat de YouGov arată că două treimi dintre germani ar fi bucuroși să-l vadă plecat pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, după două decenii la putere, scrie Deutsche Welle.
Aproximativ 70% dintre respondenți au considerat că Erdogan ar trebui să plece, în timp ce 10% au considerat că ar trebui să rămână. Alți 20% au spus că nu știu sau nu au dat niciun răspuns.
Germania are aproximativ 1,5 milioane de alegători turci înregistrați, cea mai mare diasporă care participă la vot. Ei au votat începând din 27 aprilie, secțiile de votare fiind închise marți seara.
UPDATE: Victimele cutremurului se întorc în orașele natale, unde autoritățile turce din provinciile sudice ale țării au imporvizat secții pentru alegerile prezidențiale și parlamentare de duminică.
În provinciile din sud, electoratul l-a sprijinit în mod tradițional pe președintele Recep Tayyip Erdogan, dar acum este foarte scindat. În timp ce mulți au promis că îl vor vota din nou pe Erdogan, alții, dezamăgiți de reacția guvernului după cutremure, au decis să susțină opoziția.
În Malatya, care a fost lovită de cutremurele din februarie, peste 500.000 de alegători votează în containere.
UPDATE 11. 00: „Este clar că aceste alegeri vor avea un procentaj mai mare de participare la vot decât alegerile anterioare”, relatează Al Jazeera.
Peste 64,1 milioane de persoane sunt înscrise pe listele electorale din Turcia, inclusiv 1,76 milioane de turci care au votat deja în străinătate și 4,9 milioane de tineri care votează pentru prima dată.
Un total de 191.885 de urne au fost instalate în toată țara.
Fiecare alegător va vota pe două buletine, unul pentru președinte și celălalt pentru parlamentari. Ambele mandate sunt de cinci ani.
Peste 30 de partide politice și 150 de candidați independenți concurează la parlamentare.
Pe lângă alegerea președintelui, alegătorii vor selecta și 600 de membri ai parlamentului din 87 de circumscripții electorale.
*****
Știrea inițială:
Turcii au început să voteze duminică la unul dintre cele mai importante alegeri din istoria de 100 de ani a Turciei moderne, care l-ar putea înlătura de la putere pe președintele Recep Tayip Erdogan (69 de ani), după 20 de ani. Mizele – interne și externe – sunt uriașe: Turcia este a doua armată NATO ca mărime, e așezată într-unul din cele mai sensibile puncte geopolitice de pe glob, iar relațiile sale cu dușmanii sistemici al Vestului – Rusia și China – sunt nesigure dein perspectiva aliaților.
Votul va decide nu numai cine conduce Turcia, o țară cu 85 de milioane de locuitori și membră a NATO, ci și modul în care este guvernată și încotro se îndreaptă economia sa, pe fondul unei crize profunde a costului vieții și forma politicii sale externe, care a luat viraje imprevizibile, scrie Reuters.
Alegerile se desfăşoară la trei luni după cutremurele care au ucis peste 50.000 de oameni în sud-estul ţării. Mulţi locuitori din provinciile afectate şi-au exprimat furia faţă de răspunsul greoi iniţial al guvernului, dar există puţine dovezi că subiectul a modificat intenţiile de vot.
Duminică, alegătorii vor alege de asemenea noul parlament, pentru care se anunţă o cursă strânsă între Alianţa Poporului, din care fac parte AKP al lui Erdogan, partidul naţionalist MHP şi altele, şi Alianţa Naţiunii, a principalului său contracandidat, Kemal Kilicdaroglu.
Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 08.00 şi se vor închide la 17.00, însă anunțarea oricăror rezulatte este interzisă prin lege, până la ora 21.00.
Principalul contracandidat, Kemal Kilicdaroglu, pe primul loc în sondaje
Sondajele preelectorale îi dau principalului contracandidat al lui Erdogan, Kemal Kilicdaroglu, care conduce o alianţă de şase partide de opoziţie, un uşor avans, însă, dacă niciunul dintre ei nu va obţine peste 50% din voturi, un tur decisiv va avea loc peste două săptămâni, pe 28 mai.
Kemal Kilicdaroglu, în vârstă de 74 de ani, promite o revenire la politici economice ”ortodoxe” şi la sistemul parlamentar de guvernare, de la sistemul prezidenţial executiv al lui Erdogan aprobat prin referendumul din 2017. El a promis de asemenea că va restabili independenţa unui sistem de justiţie despre care criticii lui Erdogan spun că acesta l-a folosit pentru a reprima opoziţia.
Dacă va câştiga, Kilicdaroglu va avea misiunea dificilă de a păstra unită o alianţă care include naţionalişti, islamişti, secularişti şi liberali.
Mizele unui scrutin ce ar putea intra în istorie
Votul prezidenţial şi cel parlamentar va decide nu numai cine conduce Turcia, ci şi cum este guvernată, încotro se îndreaptă economia şi forma politicii sale externe.
Cel mai longeviv lider al Turciei moderne, Erdogan a promovat spiritul religios şi ratele scăzute ale dobânzilor pentru gospodării, timp în care a afirmat influenţa turcă în regiune şi a slăbit legăturile ţării, membră NATO, cu Occidentul.
Economiştii spun că apelurile lui Erdogan pentru rate scăzute ale dobânzii au făcut ca inflaţia să urce anul trecut la un maxim al ultimilor 24 de ani – 85%, iar lira să se prăbuşească la o zecime din valoarea sa faţă de dolar în ultimul deceniu.
Pe plan extern, Turcia şi-a afirmat puterea militară în Orientul Mijlociu şi nu numai, lansând patru incursiuni în Siria, desfăşurând o ofensivă împotriva militanţilor kurzi în interiorul Irakului şi trimiţând sprijin militar în Libia şi Azerbaidjan.
De asemenea, Turcia a avut o serie de ciocniri diplomatice cu puterile regionale Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Israel, precum şi o confruntare cu Grecia şi Cipru în legătură cu graniţele maritime din estul Mediteranei, până când a schimbat direcţia în urmă cu doi ani şi a căutat o apropiere cu unii dintre rivalii săi.
Achiziţionarea de către Erdogan de sisteme ruseşti de apărare aeriană a declanşat sancţiuni americane împotriva Ankarei, în timp ce apropierea sa de preşedintele rus Vladimir Putin i-a determinat pe critici să pună la îndoială angajamentul Turciei faţă de alianţa militară occidentală, NATO. Obiecţiile Ankarei faţă de cererile de aderare la NATO din partea Suediei şi Finlandei au provocat, de asemenea, tensiuni.
Cu toate acestea, Turcia a intermediat acordul pentru exporturile de grâu ucrainean pe Marea Neagră, ceea ce subliniază rolul potenţial pe care Erdogan l-ar putea avea în eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina. Nu este clar dacă un eventual succesor s-ar bucura de acelaşi profil pe care el şi l-a creat pe scena mondială.
Ankara va menţine legături puternice cu Rusia, indiferent cine va câştiga
Oricine va câştiga alegerile din Turcia din această lună este de aşteptat ca acest stat – care este un membru important în NATO – să menţină relaţiile cordiale cu Rusia, după ce politica externă a Ankarei a suferit deja timp de mai mulţi ani schimbări dramatice, comentează Reuters, preluată de News.ro.
Ceea ce a determinat această schimbare a fost criza economică severă a Turciei, care l-a forţat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan să repare relaţiile tensionate cu ţări precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Israelul, pe care le criticase anterior cu vehemenţă, spun analiştii.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi impactul asupra economiei globale au semnalat, de asemenea, faptul că acum nu este momentul ca Ankara să se ia la trântă în dispute internaţionale, o caracteristică a celor două decenii de mandat ale lui Erdogan.
O apropiere de Egipt şi chiar o încercare de normalizare a legăturilor cu Siria sunt în curs de desfăşurare, la 12 ani de la începutul războiului sirian.
„Răsturnările de situaţie au fost mai degrabă din necesitate decât o alegere deliberată”, spune Fatih Ceylan, şeful Centrului pentru Politici din Ankara, un think tank cu sediul în capitala turcă. Între timp, Rusia a fost un vecin cu care Turcia a trebuit să colaboreze, arată el.
Omul care conduce cu „mână de fier” Turcia, de 20 de ani
Născut în februarie 1954, Recep Tayyip Erdogan este fiul unui paznic de pe coasta turcă a Mării Negre. Actualul președinte a urmat cursurile unei școli islamice, înainte de a obține o diplomă în management la Universitatea Marmara din Istanbul – și de a juca fotbal profesionist, scrie BBC.
În anii ’70 și ’80 a fost activ în cercurile islamiste, alăturându-se Partidului pro-islamic al bunăstării al lui Necmettin Erbakan. Pe măsură ce partidul a crescut în popularitate în anii ’90, Recep Erdogan a candidat la funcția de primar al Istanbulului (în 1994) și a condus orașul în următorii patru ani.
Mandatul său s-a încheiat după ce a fost condamnat pentru incitare la ură rasială, pentru că a citit în public un poem naționalist cu versurile: „Moscheile sunt cazărmile noastre, cupolele sunt căștile noastre, minaretele sunt baionetele noastre, iar credincioșii sunt soldații noștri”.
După patru luni în închisoare, s-a întors în politică, dar partidul său fusese interzis, pentru că încălcase principiile seculare stricte ale statului turc modern.
Înființarea Partidului Justiției și Dezvoltării
În august 2001, Erdogan a fondat un nou partid, cu rădăcini islamiste, împreună cu aliatul său, Abdullah Gul. În 2002, AKP, pe care îl conduce și în prezent, a obținut majoritatea în alegerile parlamentare, iar în anul următor Erdogan a fost numit prim-ministru.
Din 2003, Erdogan a avut trei mandate de prim-ministru, fiind artizanul unei perioade de creștere economică constantă și câștigând laude la nivel internațional, ca reformator. Clasa de mijloc s-a extins și milioane de oameni au ieșit din sărăcie, în timp ce Recep Erdogan a acordat prioritate unor proiecte de infrastructură uriașe, pentru a moderniza Turcia.
În 2013, protestatarii au ieșit în stradă, în principal din cauza planurilor guvernului său de a transforma un parc foarte iubit din centrul Istanbulului, dar și ca o provocare la adresa unui regim mai autoritar.
Protestele din Parcul Gezi au marcat un punct de cotitură în guvernarea sa. Pentru detractorii săi, el se comporta mai degrabă ca un sultan din Imperiul Otoman decât ca un democrat.
Tot atuni, a început rivalitatea cu Fethullah Gulen, a cărui mișcare socială și culturală l-a ajutat să câștige trei alegeri consecutive și a fost activ în eliminarea armatei din politică.
După un deceniu de guvernare, partidul lui Recep Erdogan a eliminat interdicția care oprea femeile să poarte văl în serviciile publice, interdicție introdusă după o lovitură de stat militară în 1980. Măsura a fost aplicată pentru femeile din poliție, armată și sistemul judiciar.
Criticii s-au plâns că asta a distrus pilonii republicii seculare a lui Mustafa Kemal Ataturk.
Deși el însuși este religios, Erdogan a negat întotdeauna că ar dori să impună valorile islamice, insistând că sprijină drepturile turcilor de a-și exprima religia mai deschis.
În iulie 2020, el a supervizat transformarea clădirii istorice Hagia Sophia din Istanbul într-o moschee, ceea ce a provocat furia multor creștini. Construită în urmă cu 1.500 de ani ca o catedrală, construcția a fost transformată în moschee de turcii otomani, dar Ataturk a transformat-o într-un muzeu – un simbol al noului stat secular.
După ce i s-a interzis să candideze din nou pentru funcția de prim-ministru, în 2014, Erdogan a candidat pentru rolul – în mare parte – ceremonial, la acea vreme, de președinte, în cadrul unor alegeri directe fără precedent.
Reprimarea tuturor vocilor critice
A urmat tentativa de lovitură de stat din 2016, pe care Erdogan a pus-o pe seama ”mișcării Gulen” și care a dus la concedierea a aproximativ 150 000 de funcționari publici și la reținerea a peste 50 000 de persoane, inclusiv soldați, jurnaliști, avocați, ofițeri de poliție, academicieni și politicieni kurzi.
Această reprimare a criticilor regimului Erdogan a dat alarma în străinătate, contribuind la înghețarea relațiilor cu UE, iar dorința Turciei de a adera la Uniune nu a progresat de ani de zile.
Dar, din palatul său, Ak Saray, de 1.000 de camere strălucitoare, cu vedere spre Ankara, poziția președintelui Erdogan părea mai sigură ca niciodată.
El a câștigat la limită un referendum din 2017, care i-a acordat puteri prezidențiale extinse, inclusiv dreptul de a impune starea de urgență și de a numi înalți funcționari publici, precum și de a interveni în sistemul juridic.
Un an mai târziu, și-a asigurat o victorie categorică în primul tur al unui scrutin prezidențial.Electoratul său de bază se află în orașele mici din Anatolia și în zonele rurale conservatoare. Însă, în 2019, partidul său a pierdut în cele mai mari trei orașe – Istanbul (capitala), Ankara și Izmir.
Pierderea la limită a primăriei din Istanbul în fața lui Ekrem Imamoglu, din partea principalului partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), a fost o lovitură amară pentru Erdogan, care a fost primar al orașului în anii 1990. El nu a acceptat niciodată rezultatul.
****
