„De această dată este diferit – This time is different” este sloganul alegerilor europene din acest an.
Printre argumentele aduse în susţinerea acestuia este invocată şi noua măsură prevăzută de tratatul de la Lisabona prin care alegerea preşedintelui Comisiei Europene devine un proces mult mai transparent şi democratic, susţin decidenţii de la Bruxelles.
Până acum, politicianul care obţinea acest post se decidea prin negocieri îndelungi, subterane, prin compromisuri şi schimburi de funcţii între forţele politice majore din Europa.
Noi prevederi în tratatul UE reglementează alegerea preşedintelui CE
Tratatul de la Lisabona însă întăreşte prerogativele Parlamentului European, inclusiv pe aceea de a-l alege pe preşedintele Comisiei Europene.
Legislativul va face această alegere în baza propunerii Consiliului European şi „luând în considerare rezultatul alegerilor” europene, stipulează articolul 17.7 din Tratatul Uniunii Europene. Adică grupul politic care va obţine cele mai multe mandate ar trebui să dea şi preşedintele Comisiei Europene.
Deşi tratatul stipulează această modalitate de alegere a preşedintelui Comisiei, modalitatea de alegere a sa este destul de neclară. Punerea în practică a acestui principiu este încă „teritoriul neexplorat”.
Europarlamentarii au mers însă mai departe şi, printr-un raport adoptat în luna iunie a anului 2013, au cerut partidelor politice europene să îşi prezinte fiecare candidatul pentru această poziţie de top în UE şi să îl nominalizeze înainte de alegeri.
Au existat lideri europeni care au criticat deschis această idee.
Angela Merkel a spus că, potrivit tratatelor, nu există „o legătură automată” între partidul care câştigă alegerile şi următorul preşedinte al Comisiei Europene. În timp ce Herman Van Rompuy şi-a exprimat îngrijorarea că anunţarea unor candidaţi înainte de alegeri ar putea crea false aşteptări alegătorilor şi a avertizat că nici măcar nu este sigur că aceşti candidaţi vor primi nominalizarea Consiliului European.
Totuşi, eurodeputaţii susţin că va exista o adevărată campanie electorală şi o confruntare între candidaţii pentru această funcţie. Mai mult, ei se vor întâlni în câteva runde de confruntări electorale, una dintre ele va avea loc la Universitatea din Maastricht.
Dezbatere în direct la televiziunile din cele 28 de state membre
Cealaltă va fi o dezbatere electorală televizată, transmisă în direct, care va avea loc în 14 mai, cu o săptămână înainte de data alegerilor.
Pe modelul candidaturilor la preşedinţie, dezbaterea va pune faţă în faţă reprezentanţii probabil ai primelor trei familii politice europene. European Broadcast Union, care o organizeză, o va pune la dispoziţia posturilor publice din cele 28 de ţări membre ale UE. Acestea vor putea alege dacă o vor difuza în direct – ea va avea loc la ora 21.00, ora Europei Centrale – sau înregistrată, ulterior.
Un „concurs de frumuseţe”, mai degrabă decât o competiţie reală
Nominalizarea candidaţilor pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene reprezintă o provocare, crede Janis A. Emmanouilidis, analist al think tank-ului European Policy Centre (EPC). El a avertizat că este greu să fie găsiţi candidaţi care să fie recognoscibili în toate cele 28 de state membre ale Uniunii.
Analistul EPC spune că această cursă electorală ar putea fi doar „un concurs de frumuseţe” între candidaţii cei mai cunoscuţi în Europa, decât o competiţie între cei mai competenţi să ocupe această poziţie.
Candidaţii partidelor europene care se confruntă pentru şefia Comisiei Europene
Partidul Popularilor Europeni, de centru-dreapta, îşi va alege candidatul la congersul care are loc la Dublin în 6 şi 7 martie. Cel mai proeminent grup politic european pregteşte o competiţie între nume grele, deşi, susţin analiştii, nu este exclus să apară candidaţi de ultimă oră.
Jean Claude Junker(foto) – după 19 ani ca premier al Luxemburgului, el caută acum o funcţie la nivel european. Iar experienţa sa de ani de zile ca preşedintel al eurogrupuluieste un atu pentru veteranul politicii europene. Iniţial s-a lovit de opoziţia cancelarului german, Angela Merkel, însă în urmă cu o săptămâna aceasta aceasta şi-a arătat sprijinul în mod deschis pentru politicianul din Luxemburg.
Michel Barnier (foto) – actualul comisar pentru Piaţa Internă, francezul este un politician respectat în Bruxelles, dar are probleme chiar în Franţa natală. Numirea sa în Comisia Europeană de către preşedintele socialist Francois Hollande este puţin probabilă. Analiştii susţin că Michel barnier este „prea federalist”, însă are mari şanse la obţinerea uneia dintre poziţiile politice de top al Uniunii Europene.
Socialiştii au un singru candidat, care a obţinut nominalizarea grupului politic european încă din luna noiembrie: este vorba despre Martin Schulz (foto), actualul preşedinte al Parlamentului European. În funcţie de rezultatul alegerilor din luna mai şi a scorului obţinut de socialişti, germanul ar putea fi principalul candidat pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Comisiei Europene, în urma unei coaliţii între socialişti, liberali şi verzi în PE.
Liberalii europeni, ALDE, au început competiţia internă la sfârşitul lunii noiembrie şi ceea ce se anunţa drept o competiţie dură a sfârşit prematur printr-un compromis la care au ajuns cele două personalităţi care îşi doreau acest post: Guy Verhofstadt (foto) şi comisarul european pentru afaceri economice Olli Rehn. Cel din urmă s-a retras din cursă şi speră să îşi asigure un portofoliu în noua Comisie, preferabil tot afacerile economice sau postul de Înalt reprezentant pentru Politica externă a UE. Până atunci se va ocupa de campania liberalilor şi va fi alături de candidatul desemnat de ALDE.
- Guy Verhofstadt – fostul premier belgian este liderul ALDE din Parlamentul European. El este candidatul liberalilor, însă analiştii cred că este foarte puţin probabil ca ei să obţină postul de preşedinte al Comisiei. În plus, politicianul belgian este antipatizat de către liderii europeni, în Consiliu, şi are o viziune federalistă pronunţată.
Verzii europeni au selectat, printr-un vot electronic intern, doi candidaţi care se conformează criteriului eglităţii între sexe. Grupul politic a încălcat recomandarea ca fiecare familie politică europeană să aibă un singur candidat.
- Jose Bove, eurodeputat francez, şi Ska Keller, parlamentar european german (foto), au întrunit voturile verzilor europeni, dar cei doi sunt proape necunoscuţi în Europ. Ca reprezentnţi ai formţiunii de pe locul patru din Parlamentul European, cei doi au oricum mici şanse să fie în competiţia finală pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene.
Şi stânga radicală europeană şi-a desemnat un candidat propriu:
Alexis Tsipras (foto), politicianul grec lider al partidului comunist Syriza. Este mai degrabă un gest simboli şi o candidatură simbolică, întrucât Stînga Europeană nu are influenţă în PE şi este puţin probabil să o dobândească, prin sporirea mandatelor obinute după alegerile europene, iar Alexis Tsipras nu are şanse la o poziţie de top în UE.
Alte nume au fost aruncate deja în arena negocierilor şi, chiar dacă sunt puse în contextul luptei pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene, sunt politicieni europeni care ţintesc sau au şanse pentru alte poziţii de top ale politicii Uniunii Europene.
Christine Lagarde (foto) – Publicaţia The economist face o pledoarie, în portretul pe care i-l face, pentru directorul FMI. Chiar dacă mandatul ei la instituţia financiară internaţională se termină abia în 2016, numele lui Christine Lagarde este intens vehiculat la Bruxelles în această perioadă. Cunoscută în capitala UE, de pe vremea când era ministru de Finanţe al Franţei, perioadă care a coincis cu deţinerea preşedinţiei Uniunii Europene de Hexagon, aceasta este respectată şi de către comunittea internaţională şi este agreată şi de cancelarul Angela Merkel. Ar putea fi prima femeie preşedinte al Comisiei Europene, dar numele său este vehiculat şi ca înlocuitor al lui Herman Van Rompuy, la preşedinţia Consiliului European.
Pascal Lamy (foto) – fostul preşedinte al Oganizaţiei Mondile a Comerţului este socialistul european cel mai cunoscut şi apreciat pe plan internţional. Numele său a apărut în mod repetat în discuţiile despre poziţiile de top ale Uniunii Europene.
Dalia Grybauskaite – Primul comisar european al Lituaniei şi prima femei preşedinte al ţării, ea este printre politicienii europeni apreciaţi la Bruxelles, în ciuda faptului că provine dintr-o ţară foarte mică. Experţii susţin că are mari şanse să îi succeadă lui Herman Van Rompuy, mai degrabă decât să fie o variantă pentru preşedinţia Comisiei Europene.
Jyrki Katainen (foto) – Premierul Finlandei a anunţat că nu va participa la competiţia internă din PPE pentru postul de preşedinte al Comisiei. Însă şi el ar putea fi un înlocuitor al preşedintelui Consiliului European. Tânărul politician vorbeşte fluent patru limbi străine şi are abilitatea politică necesară realizării consensului în UE.
Anders Fogh Rasmussen – Secretarul general al NATO este la final de mandat şi în căutrea unei noi provocări. Este este văzut de analişti drept un candidat l consensului: speculaţiile sunt că, dacă negoierile devin dure şi liderii europeni eşuează în găsirea unei soluţii, atunci politicinul danez ar putea fi candidatul salvator.
Două opinii divergente referitor la candidaturile pentru preşedinţia CE
Două opinii s-au conturat în analizele experţilor europeni şi ale think tank-urilor: una dintre ele consideră că nominalizarea partidelor pentru şefia Comisiei Europene drept o schimbare benefică, în timp ce alte analize arată, la fel de pertinent, pericolele acestei proceduri.
- Un preşedinte al CE nominalizat de partidele politice ar slăbi instituţia şi ar duce la un conflict între Parlamentul European şi guvernele naţionale.
- O alegere care se pretinde democratică, prin anunţarea înainte de votul din 25 mai a candidaţilor, dar care, în fapt, nu este aşa, pentru că alegătorii europeni nu îi cunosc pe candidaţi, îi va aliena şi mai mult pe alegătorii europeni.
- În loc ca această campanie electorală să fie una concentrată pe persoane – aşa cum se anticipează -, politicienii europeni, care vor o refromare a Uniunii, ar trebui mai degrabă să se concentreze asupra unei dezbateri privind beneficiile integrării europene pentru toate cele 28 de ţări.
- Preşedintele Comisiei Europene nu trebuie să devină partizan politic – aşa cum riscă fiind propus de partide şi neapărat votat de Parlamentul European.
Pe de altă parte, susţinătorii ideii de prezentare a candaţilor partidelor politice europene văd o serie de avantaje:
- Alegătorii pot să asocieze oamenil, candidaţi, ideilor politice avansate
- Competiţia va atrage atenţia mass media, în general destu lde dezinteresată faţă de alegerile europene
- Va creşte participarea la vot, tocmai pentru că electorii vor simţi că acordă astfel legitimitate preşedintelui Comisiei, decis anterior prin negocieri subterane.
Politicienii propuşi, o mare necunoscută pentru majoritatea europenilor
Argumentele se susţin destul de puţin, au spus analişti de la Bruxelles pentru Curs de guvernare. ”Nu cred că majoritatea europenilor are vreo idee cine sunt candidaţii şi probabil că asta se va întâmpla mereu. Alegerile europene sunt, în ţările Uniunii, nişte alegeri de rang secund”, a spus Stephen Booth, senior analist la think tank-ul britanic Open Europe.
Sonia Piedrafinta, analist la Centre for European Policy Studies, este de aceeaşi părere: cetăţenii europeni nu îi cunosc pe politicienii care candidează pentru şefia Comisiei Europene. Aceasta nu crede însă în ipoteza că preşedintele CE ar fi mai îndatorat Parlamentului European şi mai partizan. „Nu mai mult decât a fost şi este preşedintele Barroso”, spune ea.
Primul candidat cu o platformă: Martin Schulz (PES) vrea să reformeze Comisia
Dacă PPE trebuie să îşi decidă candidatul la finalul acestei săptămâni, socialiştii europeni au votat formal candidatura lui Martin Schulz pentru preşedinţia Comisiei Europene la congresul de la Roma, din 1 martie. Aşa că politicianul german este deja, neoficial, în campanie.
Martin Schulz a intrat în politică în calitate de primar al oraşului Würselen, din Renania de Nord-Westfalia, apoi a devenit europarlamentar. Nu are, aşadar, experienţă într-o funcţie guvernamentală, în comparaţie cu alţi concurenţi, foşti premieri ai unor state europene. Dar nu consideră asta un handicap, consemnează Euractiv.com.
- Vrea să reformeze Comisia Europeană, dar nu a detaliat încă viziunea sa în această privinţă.
- Vede o Europă mai apropiată de cetăţeni, mai echitabilă din punct de vedere social
- Puterea in UE trebuie redistribuită: „Oamenii simt că reglementările UE au un impact asupra vieţii lor de zi cu zi, dar nu sumt că ar avea vreo influenţă în acest sens. Aşa că, din această perspectivă, este justificat să luăm în considerare redarea competenţelor statelor membre, regiunilor şi comunităţilor”, spune actualul preşedinte al PE.
- Bruxelles-ul ar trebui să se limiteze la a se concentra asupra marilor teme, precum lupta împotriva evaziunii fiscale, şomajul în rândul tinerilor – care trebuie să fie o prioritate în următorii ani – sau schimbările climatice.
Eventuale probleme şi negocierile pentru alte poziţii de top
Eventualele probleme pot apărea în condiţiile în care candidatul pentru preşedinţia Comisiei Europene trebuie susţinut de guvernul ţării din care provine, întrucât va fi reprezentantul acesteia în Comisia Europeană. Fiecare stat membru are un post de comisar. Ar putea apărea însă şi situaţii de genul ca Martin Schulz să trebuiască să se asigure că guvernul german, dominat de centru-dreapta, îl va susţine pentru poziţia în Comisie. Sau că francezul Michel Barnier, membru al UMP şi candidat în cursa internă din PPE, ar primi susţinerea guvernul socialist aflat acum la putere în Franţa.
Negocierile post-electorale se anunţă dure, iar leadership-ul european comunitar este ca un puzzle ale cărui piese trebuie, în final, să se combine armonios. Şi asta pentru că nu doar poziţia de preşedinte al Comisiei Europene este negociată, ci şi alte poziţii de top şi trebuie să se găsească un echilibru şi o echitabilitate politică la nivelul tuturor instituţiilor comunitare.
Poziţiile cele mai influente sunt:
- preşedinţia Consiliului European (acum ocupată de Herman van Rompuy)
- preşedinţia Parlamentului European (acum ocupată de Martin Schulz)
- funcţia de Înalt Reprezentant pentru politica externă (acum ocupată de Catherine Ashton)
- portofoliile de comisari europeni pentru comerţ (acum ocupată de Karel De Gucht), afaceri economice şi monetare (acum ocupată de Olli Rehn), afaceri interne (acum ocupată de Cecila Malmstrom), justiţie (acum ocupată acum de Viviane Reding) şi piaţa internă (poziţie ocupată acum de Michel Barnier)
- poziţia de secretar general al Comisiei Europene şi a Consiliului European (poziţii de funcţionari europeni, dar influenţa statelor membre nu este de neglijat)
„În acest proces de intense negocieri politice, vor trebui armonizate diferite interese pentru ca situaţia să fie echilibrată. Să fie un echilibru pe criterii geografice – candidaţii să fie din Nord sau din Sud, din Est sau Vest, dar şi un echilibru privind candidaturile din zona euro şi non-euro”, a explicat Steven Booth, expertul de la Open Europe, pentru Curs de guvernare
„Există multe voci care susţin că organizarea portofoliilor din Comisie trebuie să fie în aşa fel încât să încurajeze şi să permită colegialitatea şi eficienţa, însă statele membre ar vrea să împiedica ca acest lucru să se întâmple”, spune Sonia Piedrafinta, analistul CEPS.
În noiembrie 2014, UE ar trebui să aibă o nouă Comisie
Alegerile europene au loc în perioada 22-25 mai, după care încep negocierile, în luna iunie 2014.
La summit-ul din 26-27 iunie, şefii de stat şi de guvern din UE trebuie să avanseze nominalizarea preşedintelui Comisiei Europene.
Prima sesiune plenară a noului Parlament European va avea loc între 1 şi 3 iulie, iar preşedintele Comisiei ar trebui votat în sesiunea din 14-17 iulie.
Pe tot parcursul verii vor avea loc negocieri pentru componenţa Comisiei Europene, pentru portofolii, împărţire şi ocupanţii acestora.
În luna octombrie 2014, noua Comisie ar trebui confirmată de votul Parlamentului European.
1 noiembrie 2014 este data la care Comisia Europeană ar trebui să îşi înceapă mandatul.
Şi tot în noiembrie 2014 se termină mandatul lui Herman Van Rompuy la preşedinţia Consiliului European.
Urmărește-ne pe Google News
