luni

22 aprilie, 2024

25 octombrie, 2021

National Institutes of Health (NIH, Agenția pentru cercetări medicale din Statele Unite) a informat oficial o comisie a Camerei reprezentanților că un ONG american a finanțat în trecut cercetări asupra coronavirusurilor efectuate la institutul virusologic din Wuhan.

Potrivit Vanity Fair, EcoHealth Alliance, un ONG din New York care lucrează cu laboratoare din întreaga lume pentru a face cercetări menite să prevină epidemii de boli infecțioase, a finanțat cercetări care au condus la creșterea potențialului de a infecta oameni a unui coronavirus ce infectează lilieci. NIH a descris drept un „rezultat neașteptat” al cercetării finanțate, cercetare realizată în parteneriat cu lnstitutul de Virusologie din Wuhan.

NIH a mai transmis oficial că EcoHealth Alliance a încălcat termenii contractului de finanțare prin care organizația era obligată să raporteze orice cercetare care duce la o creștere de 10 ori mai mare a unui patogen viral.


Agenția americană a făcut aceste precizări pe baza unui raport pe care afirmă că l-a primit de la EcoHealth Alliance în luna august 2021, la aproximativ doi ani după ce acesta ar fi trebuit depus.

Pe de altă parte, EcoHealth Alliance a transmis într-un comunicat remis presei că „aceste date au fost prezentate în raportul nostru din aprilie 2018, de îndată ce ne-au fost aduse la cunoștință”.

NIH insistă: pandemia nu are nicio legătură cu proiectele finanțate

Scrisoarea NIH și o analiză anexată acesteia sublinază în mod repetat că cercetările finanțate cu fonduri americane nu ar fi putut duce la izbucnirea pandemiei de COVID-19, date fiind diferențele genetice dintre coronavirusul SARS-CoV-2 și coronavirusurile asupra cărora au fost efectuate aceste cercetări.

Directorul NIH, dr. Francis Collins, a afirmat într-un comunicat de săptămâna trecută că agenția pe care o conduce vrea să „lămurească lucrurile” în privința cercetărilor realizate EcoHealth Alliance’s, adăugând că orice afirmații potrivit cărora acestea ar fi putut duce la izbucnirea pandemiei de COVID-19 sunt „demonstrabil false”.


Comunicatul remis de EcoHealth Alliance afirmă de asemenea că datele științifice demonstrează că cercetările sale nu ar fi putut duce la izbucnirea pandemiei, precizând că ONG-ul „lucrează îndeaproape cu NIH pentru a răspunde la ceea ce noi credem că este o neînțelegere cu privire la cerințele de raportate legate de grant și ceea ce au arătat datele noastre”.

Însă scrisoarea NIH, venită după luni de zile în care Congresul de la Washington a cerut mai multe informații, pare să arate că cel mai important institut științific din SUA nu a fost transparent în ceea ce privește cercetările periculoase pe care le-a finanțat și pe care nu le-a monitorizat adecvat.

În loc să ajute la elucidarea originilor COVID-19, NIH s-a învârtit în cerc, apărându-și sistemul de granturi și propriile judecăți științifice împotriva unui val tot mai mare de întrebări.

„Este doar un nou capitol dintr-o poveste tristă de monitorizare inadecvată, ignorare a riscurilor și lipsă de sensibilitate față de importanța transparenței”, afirmă dr. David Relman, microbiolog la Universitatea Stanford.

„Dată fiind natura delicată a acestor cercetări, este greu de înțeles de ce NIH și EcoHealth nu au explicat încă numărul de nereguli din raportarea acestui grant”, adaugă acesta.

Documentele EcoHealth Alliance, disponibile doar după o decizie a instanței

Mai multe investigații făcute publice în SUA în ultimele luni, unele dintre ele detaliind conflicte de interese între finanțarea unor cercetări controversate din domeniul virusologiei și tentativele unor agenții americane de a identifica originile pandemiei, ilustrează o imagine tot mai tulburătoare.

La începutul lunii septembrie site-ul The Intercept a publicat peste 900 de pagini ale unor documente legate de cercetările făcute de EcoHealth Alliance pe care le-a obținut în urma unui proces intentat NIH pentru încălcarea legii privind accesul liber la informațiile publice

Însă un document lipsea, un al cincilea și ultim raport privind progresele înregistrate de EcoHealth Alliance, document pe care ONG-ul trebuia să îl depună în 2019, la expirarea grantului pe care l-a primit.

NIH a inclus acest raport în scrisoarea trimisă Congresului american miercurea trecută. Raportul vorbește de un „experiment limitat”, după cum este descris și în scrisoare, în care șoareci de laborator au fost infectați cu un virus modificat care „s-au îmbolnăvit mai grav” decât cei infectați cu unul natural.

Scrisoarea nu a menționat însă de cercetări „gain of function”, un termen care în SUA a devenit sinonim cu controversele privind originea pandemiei.

Controverse legate de originea pandemiei

Acest tip de cercetări controversate – care presupun manipularea unor patogeni pentru a deveni mai infecțioși, cu scopul de a măsura periculozitatea lor pentru oameni – au divizat inclusiv comunitatea științifică.

Un sistem de monitorizare creat în 2017 de autoritățile din SUA le cere agențiile federale americane să evalueze cu atenție orice cercetări care își propun creșterea infecțiozității unui patogen față de oameni.

Purtătorul de cuvânt al doctorului Fauci a declarat pentru Vanity Fair că cercetările făcute de EcoHealth Alliance nu intră în categoria respectivă întrucât „nu exista o așteptare rezonabilă ca ele să ducă la o creștere a infecțiozității sau virulenței în rândul oamenilor”.

Însă Alina Chan, o biologă din Boston și autoare a cărții „Viral: The Search for the Origin of COVID-19”, afirmă că NIH se află „într-o poziție foarte dificilă”.

„Ei au finanțat la nivel internațional studii care să ajute la înțelegerea unor patogeni noi și la luarea unor măsuri de prevenție față de aceștia. Însă ei nu aveau cum să știe ce viruși au fost colectați, ce experimente au fost realizate și ce accidente ar fi putut avea loc”, spune Chan.

În contextul în care oamenii de știință nu se pot pune de acord asupra originilor pandemiei, o altă dezvăluire făcută luna trecută a arătat că EcoHealth Alliance intenționa să efectueze exact tipul de cercetări care ar fi putut duce în mod accidental la izbucnirea pandemiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: