Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Guvernului/Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale.
”Având în vedere agenda reuniunii şi subiectele complexe supuse dezbaterii, Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat (…) măsuri privind creşterea performanţei şi competitivităţii sistemului naţional de învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică, precum şi structura, respectiv modul de desfăşurare a reuniunilor CNR”, se arată într-un comunicat al Consiliului.
Totodată, se cere Agenței Române de asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) finalizarea până la data de 31 decembrie a evaluării tuturor Instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii superioare (IOSUD) care au depus dosarele, inclusiv prin suplimentarea listei membrilor echipelor de evaluare.
Alte solicitări ale Consiliului rectorilor:
- CNR solicită Guvernului/Parlamentului suplimentarea finanţării instituţionale, având în vedere impactul creşterii salariului minim de la data 1 ianuarie 2022 şi creşterea preţurilor la utilităţi, dar şi suplimentarea finanţării destinate susţinerii activităţii de cercetare în universităţile româneşti.
- Propune Ministerului Educaţiei constituirea unui grup de lucru care să actualizeze Metodologia de finanţare a cercetării ştiinţifice universitare în instituţiile de învăţământ superior de stat şi solicită transparentizarea tuturor datelor raportate de universităţi pe baza cărora se face finanţarea acestora.
- Solicită organizaţiilor studenţeşti să contribuie la actualizarea periodică a situaţiei studenţilor vaccinaţi din universităţi.